Așa a numit jurnalistul C.T. Popescu afacerea în care a fost implicat guvernul la doar o lună de la învestire, din pricina vicepremierului Dragoș Anastasiu și a relației sale cu ANAF din perioada 2009-2017.
Faptele sunt simple. Presa a anunțat joi, 24 iulie, că brațul drept al premierului a recunoscut că a dat șpagă unei funcționare de la ANAF timp de 8 ani, pentru ca firmele sale să nu fie controlate cu prea mult sârg. De îndată ce s-a aflat, discuția a fost mutată într-un plan juridic. Și cel vizat de scandal, și purtătoarea de cuvânt a guvernului au susținut că Anastasiu n-a fost învinuit sau denunțător în procesul care a dus la condamnarea la închisoare a funcționarei care a primit șpaga, ci doar martor.
DNA a intervenit precizând că vicepremierul a fost „martor denunțător”. Demnitarul a cerut dovada cum că el a denunțat ceva. DNA a confirmat ce spusese deja. În primele 72 de ore de la izbucnirea scandalului, premierul a tăcut, iar președintele – aflat în vizită oficială în Austria – a apucat să spună, între două întrevederi, că e vorba despre „o problemă mare”.
Afacerea ANAFstasiu readuce în atenția publicului două tare majore ale politicii de la noi.
Prima e relativizarea culpei etice și politice prin speculații juridice. Află lumea că X a luat sau a dat șpagă sau a furat milioane și, în secunda imediat următoare, politicienii citează articole de lege sau chiar decizii ale justiției care înlocuiesc dezbaterea despre fapte cu o dispută despre drept. Publicul e contaminat și – adversari politici sau suporteri ai făptașului – se ceartă ore-n șir, îngropând astfel esența problemei.
Care, în cazul de față, e următoarea: poți să pretinzi că vei reforma statul după ce toată țara a aflat că ai dat șpagă, ani în șir, unui funcționar, pentru ca statul să nu funcționeze?
A doua problemă e viteza reacției politice. Confruntați cu asemenea dezvăluiri șocante pentru public, demnitarii par să uite că promptitudinea e calitatea cea mai apreciată la un politician. În loc să decidă, amână. În loc să se exprime, tac. Cetățenii sunt lăsați să creadă că există dedesubturi mai complicate. Sau pur și simplu li se livrează niște prostii. În cazul de față, s-a spus că Ilie Bolojan nu poate hotărî nimic întrucât e la Oradea. Ca și cum acolo n-ar putea vorbi sau lua o decizie.
Când scriu aceste rânduri, nu e clar dacă Anastasiu își va prezenta demisia, dacă va fi demis sau, dimpotrivă, va rămâne în fotoliul de la Palatul Victoria. În primul caz, va ieși cât de cât onorabil din povestea asta sinistră; în al doilea, Bolojan își va menține credibilitatea; în al treilea, guvernul va pierde mulți simpatizanți.