Guvernul Republicii Moldova a prezentat conceptul pentru reforma administrativ-teritorială, după o perioadă de dezbateri și comasări voluntare ale UAT-urilor. Planul, în sine, e unul ambițios și se situează la intersecția dintre dorința de eficiență bugetară cerută de integrarea europeană, respectiv imperativele de coeziune socială.
Dar până la a analiza planul de reformă, să ne oprim puțin la sistemul actual de organizare administrativ-teritorială de nivel doi al Republicii Moldova. Avem 32 de raioane, alături de municipiile Chișinău și Bălți, plus Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia. O moștenire instituțională fragmentată, preluată structural din logica raionării sovietice, care s-a dorit reformată de câteva ori, mai întâi prin reducerea numărului de unități teritoriale intermediare, înlocuind cele 32 de raioane de până în 1999 cu 10 județe, apoi prin revenirea la centralizarea puterii publice locale, în 2003, când județele au fost înlocuite la loc cu raioane. Eforturile de reformare a administrației s-au blocat nu de puține ori din cauza organizării teritoriale deja arhaice, care a canalizat o pondere semnificativă a resurselor locale către cheltuieli administrative ale aparatului birocratic raional, în detrimentul investițiilor în infrastructură și servicii. Totodată, fragmentarea administrativă a limitat capacitatea unităților teritoriale de nivel 2 să concureze eficient pentru fondurile de preaderare disponibile din partea Uniunii Europene, ori să dezvolte proiecte majore de infrastructură teritorială.
Având contextul ăsta în spate, Guvernul Republicii Moldova prezintă un plan de redimensionare a nivelului 2 prin înlocuirea a 31 de raioane cu 3 regiuni – Nord, Centru și Sud – respectiv păstrarea statutului de municipiu pentru Chișinău și Bălți, consacrarea regimului autonom al Unității Teritoriale Autonome Găgăuzia și transformarea raionului Taraclia în municipiu.
Sună foarte bine dacă ne uităm doar la dorința de eficientizare a statului, dar ce înseamnă mai exact reforma propusă?
Să începem cu reconfigurarea teritorială și statutul unităților administrative distincte. 31 de raioane sunt comasate, așa cum am spus, în 3 regiuni care corespund în linii generale regiunilor de dezvoltare. Regiunea Nord va reuni raioanele Briceni, Dondușeni, Drochia, Edineț, Fălești, Florești, Glodeni, Ocnița, Rîșcani, Sîngerei, Soroca, însumând o populație de aproximativ 515.000 locuitori și va avea sediul administrativ în municipiul Bălți. Regiunea Centru va reuni raioanele Anenii Noi, Călărași, Criuleni, Dubăsari, Hîncești, Ialoveni, Nisporeni, Orhei, Rezina, Șoldănești, Strășeni, Telenești, Ungheni, însumând o populație de aproximativ 670.000 locuitori, cu sediul administrativ în municipiul Chișinău. Iar Regiunea Sud va reuni raioanele Basarabeasca, Cahul, Cantemir, Căușeni, Cimișlia, Leova, Ștefan Vodă, cu o populație de aproximativ 280.000 locuitori și sediul administrativ în municipiul Cahul.
În paralel, proiectul consacră statute speciale pentru 4 unități teritoriale. Raionul Taraclia se reorganizează în municipiu, cu statut de UAT de nivel 2 pentru a proteja specificul etnocultural și lingvistic, fiind centrul adminsitrativ, cultural și istoric al bulgarilor din Republica Moldova. Municipiile Chișinău și Bălți își păstrează statutul actual, iar Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia își menține statutul juridic special, respectiv competențele autonome garantate de Constituție.
Cât despre atribuțiile noilor regiuni, ele vor fi exercitate de consilii regionale alese prin vot direct, alături de un președinte al regiunii, ales din rândul consilierilor. Aparatul administrativ urmează să fie restrâns și specializat pe planificare strategică și alinierea la standardele europene NUTS 3, definirea priorităților de dezvoltare regională alături de primării, pe elaborarea și implementarea proiectelor intercomunitare. De asemenea, regiunile vor sprijini dezvoltarea economică teritorială, IMM-urile și turismul local, vor facilita acordurile de cooperare transfrontalieră și vor asigura atragerea fondurilor de preaderare la UE. De precizat este componenta de asistență tehnică ce va fi acordată de regiuni primăriilor în redactarea proiectelor și sprijinirea constituirii Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Ce nu vor face regiunile, în schimb, se referă la furnizarea de servicii publice directe, exercitarea de tutelă sau asistență metodologică bugetară asupra primăriilor – în domeniul ăsta, procesul bugetar va fi preluat de către Ministerul Finanțelor.
O altă componentă a procesului de reformă este reprezentată de reorganizarea serviciilor publice, a patrimoniului și bugetelor, care presupune o redistribuire a responsabilităților. Casele de cultură, școlile de arte sau sportive, bibliotecile raionale, muzeele, centrele de tineret și taberele de odihnă vor fi transferate în subordinea primăriilor din localitățile unde sunt amplasate. Arhivele raionale vor fi preluate de Agenția Națională a Arhivelor, fiind păstrate puncte de acces în orașele de reședință, iar serviciile arhitectului-șef regional trec la Oficiul Amenajarea Teritoriului, Urbanism, Construcții și Locuințe, fiind păstrate ca intermediare ghișee teritoriale ale Agenției Servicii Publice. Serviciile raionale de educație trec la Ministerul Educației și Cercetării, având ca punct de acces Agențiile Teritoriale în Educație, iar asistența socială și spitalele raionale vor fi gestionate direct de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, respectiv Ministerul Sănătății. Infrastructura rutieră va fi reclasificată în locală sau națională, drumurile trecând în administrarea primăriilor ori a Adminstrației Naționale a Drumurilor. Și într-un final, primăriile și structurile centrale deconcentrate vor prelua clădirile administrative și bunurile destinate serviciilor locale, în timp ce bugetele regionale vor fi diminuate.
În loc de opinie și concluzie, oportunități și riscuri.
Noua arhitectură administrativ-teritorială propusă de Guvernul de la Chișinău atinge, la nivel de proiectare, un echilibru fin între efortul de modernizare instituțională și protejarea coeziunii sociale în mediul rural. Promisiunea că serviciile rămân aproape de oameni, este, sigur, înainte de toate, un discurs politic bine structurat, însă punerea ei în practică va genera categoric un peisaj de oportunități și riscuri socio-economice.
Printre oportunități avem eliberarea primăriilor de sub tutela politică raională. Istoric vorbind, consiliile raionale au funcționat ca relee de distribuție clientelară a resurselor de la bugetul de stat către primării. Eliminând structura raională, creezi premisele unei democrații locale participative, iar cetățenii, cel puțin în teorie, vor putea exercita un control direct asupra instituțiilor din comunitate, mai ales că majoritatea bunurilor și serviciilor vor fi transferate de la raioane către primării.
De asemenea, se crează capacitatea de a concura pentru proiecte de infrastructură teritorială și oportunitatea de a reduce decalajele dintre mediul urban și cel rural, prin asistența tehnică ce va fi oferită de regiuni primăriilor. În plus, reducerea aparatelor birocratice raionale va putea elibera fonduri publice pentru a fi redirecționate către servicii sociale de bază.
Totuși, există și downsides socio-economice și riscuri de vulnerabilizare. Cum ar fi transferul competențelor fără garanții fiscale echivalente, ce poate duce la subfinanțarea primăriilor. Sau falimentarea bugetelor locale mici în cazul preluării patrimoniului raional de către orașele reședință, dacă nu există o ajustare corespunzătoare a cotelor din impozitele defalcate. Pentru a evita astfel de scenarii, este necesară o reformă a autonomiei fiscale; altfel, primăriile vor fi obligate să reducă calitatea serviciilor publice oferite, sau să le închidă treptat sub presiunea costurilor de întreținere.
Un alt risc major se ascunde chiar sub vălul descentralizării. Există scenariul de comasare de servicii ori închidere de patrimoniu strict ca decizie contabilă, ignorându-se nevoile specifice ale grupurilor vulnerabile din zonele izolate, tocmai pentru că sistemul educațional, asistența socială și sănătatea ar trece în subordinea directă a ministerelor și agențiilor de la Chișinău.
Totodată, pot apărea deșerturi administrative în fostele reședințe raionale, ca urmare a concentrării puterii regionale și a resurselor în trei centre urbane; în această situație, celelalte reședințe pot fi marginalizate, iar migrația forței de muncă calificată către Bălți, Chișinău și Cahul poate adânci disparitățile regionale. Și, ca un risc final de amintit, avem riscul excluziunii sociale ca rezultat al bazării reformei pe soluții de digitalizare și pe ghișee unice ale Agenției Servicii Publice, în condițiile în care populația rurală și cea periurbană este îmbătrânită și cu un grad scăzut de alfabetizare digitală.
Reorganizarea administrativ-teritorială propusă e o reformă structurală curajoasă și absolut necesară pentru adaptarea Republicii Moldova la cerințele integrării europene, însă succesul ei nu va fi măsurat în reducerea cifrelor din bugetele raionale, ci în capacitatea Guvernului de a garanta că democratizarea nivelului 1 este dublată de resurse financiare reale, respectiv că centralizarea sectorială a educației și sănătății nu va transforma periferia rurală și periurbanul într-un spațiu lipsit de servicii publice esențiale.
În toamna anului curent, pachetul legislativ privind schimbările la nivel administrativ va ajunge în Parlamentul Republicii Moldova, urmând să fie adoptat cadrul legal înainte de alegerile locale din 2027. Din acel moment vom putea vedea dacă Republica Moldova o ia înainte României, din nou, la fel ca la capitolul digitalizare a adminstrației publice, sau dacă reforma va aduce mai multe probleme decât beneficii.
Conceptul de reorganizare administrativă este disponibil aici – https://primariiputernice.gov.md/sites/default/files/2026-10/Concept_reorganizare_APL_nivelul_II_V45.docx.pdf
