Fie-mi iertat scepticismul, dar nu cred că avem motive să fim entuziasmați de desemnarea lui Luca Niculescu pentru postul de premier. El a anunțat, desigur, obiective nobile – stabilitate, predictibilitate, apărarea statului – și a invocat cooperarea reușită a ministerelor conduse de persoane cu convingeri politice diferite în efortul de încheiere a evaluărilor tehnice necesare aderării la OECD. Desigur, domnul Niculescu este apreciat pentru coordonarea acestui efort, dar să nu uităm că este vorba de un efort colectiv, realizat în primul rând de specialiști. Totodată, ar fi de remarcat faptul că premierul desemnat nu are pregătire economică, într-un context în care acest aspect ar fi trebuit să conteze.
Esențiale nu sunt însă vorbele meșteșugite – un punct forte al premierului desemnat – ci capacitatea sa de a alcătui un guvern pe măsura promisiunilor, care să întrunească și o majoritate în Parlament. Aici vor interveni problemele, pentru că, deși poate fi favorabil persoanei premierului desemnat, PNL, de pildă, nu va vota persoana, ci o echipă și un program.
Deși are libertatea de a propune un guvern de tehnocrați, cel mai probabil Luca Niculescu se va orienta spre un guvern politic. În acest caz, nu știm cum s-a gândit să armonizeze interesele divergente ale celor două tabere politice în jurul unui program coerent și credibil.
Primele reacții ale partidelor au fost mai degrabă negative, la nivel declarativ. În mod previzibil, George Simion l-a respins de plano pe fostul ambasador la Paris pe motiv că ar fi reprezentantul Franței, dar nici nu ne așteptam la altceva. În privința PSD, nu credem nicio iotă din reacția lui Sorin Grindeanu, care s-a plâns că nu a fost luată în calcul aritmetica parlamentară, care ar fi justificat pretențiile sale, și a anunțat că nu va da cecuri în alb, preferând alegerile anticipate unor noi „aventuri”. În realitate, credem că PSD este de fapt mulțumit de propunerea președintelui. Să vedem dacă și premierul desemnat va fi confortabil cu pretențiile pe care PSD le va formula în schimbul votului. În tot cazul, dacă guvernul va fi politic, cum este probabil, el va fi în mod necesar dominat de PSD. Ne întrebăm, deci, cât de independent de PSD va rămâne Luca Niculescu, dacă a fost vreodată, având în vedere că a fost numit ambasador de Klaus Iohannis.
Ne-am fi așteptat ca Nicușor Dan să fi discutat aceste aspecte în cadrul consultărilor de la Cotroceni. Doar că aceste consultări au fost o mascaradă, iar culmea absurdului a fost invitarea AUR la Cotroceni, deși președintele a declarat că nu acceptă un guvern susținut de acest partid. În aceste condiții, ce sens au avut aceste consultări? Poate doar ca să ofere AUR prilejul să-și facă jocurile de imagine cu care ne-a obișnuit în ultima vreme, cu George Simion refuzând să participe la negocieri, în semn de protest față de arestarea lui Călin Georgescu, și cu secunzii lui, Dan Dungaciu și Petrișor Peiu, străduindu-se să demonstreze că partidul este frecventabil și poate participa la guvernare. Cu alte cuvinte, Nicușor Dan ar fi într-o mare eroare refuzând să-l coopteze în executiv.
Dincolo de această perdea de fum, însă, jocul cu excluderea AUR dintr-o formulă de guvernare convine de minune PSD, care nu dorește să-și asume direct poziția de premier, în ciuda faptului că pretinde contrariul și încă în mod vehement.
Fie că vrea sau nu, viitorul guvern, dacă va fi învestit, va trebui să continue lucrarea guvernului Bolojan, și anume să mențină România la un nivel acceptabil pentru agențiile de rating. Cu o perspectivă neplăcută de a fi nevoit să plătești 3% din PIB pentru serviciul datoriei în 2027, nu îți poți permite o generozitate financiară excesivă, care riscă să arunce din nou în aer deficitul bugetar. Consecința imediată a acestei cerințe este alcătuirea unui buget credibil, adică unul în care veniturile și cheltuielile să fie calculate realist, nu fantezist, ca în vremea tandemului Ciucă și Marcel. Iar un buget credibil, care să asigure scăderea deficitului bugetar anul viitor, va fi inevitabil unul de austeritate.
PSD știe bine că dezastrul financiar pe care l-a creat necesită remedii dureroase, dar nu dorește să le aplice el, ci preferă să lase responsabilitatea unui premier parașutat din exterior, dar perfect controlabil, pentru că nu are un partid care să-l susțină. Nu știu de ce neafilierea politică a ajuns să fie considerată o virtute, când este, de fapt, o vulnerabilitate.
Înțelegem acum și de ce PSD a fost atât de vehement împotriva guvernului Mureșan: aștepta un premier prezentabil, dar slab politic, nu stăpân pe sine ca Siegfried Mureșan, care avea mari șanse să pună în practică un nou stil de guvernare, bazat pe seriozitate și competență. Un succes al blocului reformist, reprezentat de guvernul Mureșan, ar fi anulat orice șansă a PSD în 2028 și ar fi redus și șansele AUR. Cu independenții, ca Luca Niculescu, este mai ușor: performanța lor nu afectează performanța partidelor și nici nu au prea mult spațiu de manevră. De fapt, un premier independent nu are nicio autoritate asupra partidelor care îi susțin coaliția, ci, mai degrabă, este la mâna lor, mai ales când nu este o personalitate cu competențe economice și administrative dovedite, cum a fost Mugur Isărescu.
Rămân, așadar, nerezolvate două chestiuni cruciale: prima este legată de echilibrul bugetar, în condițiile în care guvernul viitor are nevoie de sprijinul PSD, dar pretențiile financiare ale baronilor PSD riscă să dezechilibreze bugetul. Nu știm ce soluții are Luca Niculescu pentru această problemă, care a generat deja mai multe crize de guvern, mergând până la demolarea guvernului Bolojan.
A doua chestiune greu de rezolvat este legată de sprijinul PNL: evident, Ilie Bolojan nu mai dorește să guverneze cu mâinile legate la spate și ar prefera să se ocupe de partid în pregătirea alegerilor din 2028; de aceea a și declarat că nu va bloca un viitor guvern, cu condiția să nu fie alcătuit din PSD-iști mascați și să prezinte un program economico-financiar care să garanteze menținerea echilibrelor și realizarea reformelor. Or, ca să alcătuiască un astfel de guvern, Luca Niculescu riscă să piardă voturile PSD, ceea ce nu își poate permite.
Este aproape imposibil, de fapt, să redactezi un program acceptabil atât pentru PSD, cât și pentru PNL și USR. Aici nu mai contează atât numele sau personalitatea premierului (dacă o are), ci programul de guvernare și echipa. Or, în privința echipei și a programului, ne aflăm în plin mister. Iar impresia generală este că Nicușor Dan improvizează și este preocupat doar de numirea unui premier pe care să-l controleze și care să se înțeleagă bine cu PSD. Avem toate motivele să credem că Luca Niculescu se încadrează în aceste exigențe.
În sfârșit, unele calcule arată că, in extremis, PSD, UDMR și armata de neafiliați, cu minoritățile și disidenții din PNL plus alți transfugi, ar putea oferi o majoritate unui eventual guvern Luca Niculescu. Tot in extremis, PNL ar putea acorda un vot de învestitură, strict din dorința de a pune capăt unui interimat devenit aproape insuportabil. Ar fi însă inevitabil un guvern al PSD, iar premierul ar fi doar o etichetă aspectuoasă care să-i asigure respectabilitatea în exterior – și un țap ispășitor dacă situația economică se înrăutățește. Astfel, la fel ca Iohannis, Nicușor Dan va aduce PSD la guvernare după ce, în campanie, ne-a promis cu totul altceva.
