Într-o discuție cu BBC, la șase luni după referendumul pentru Brexit, consultantul american Theodore „Ted” Malloch a anticipat – cu o nerăbdare nedisimulată – că moneda euro s-ar putea prăbuși în următoarele 18 luni. Malloch era un susținător entuziast al Brexitului, dar rezultatul referendumului din iunie 2016 i-a insuflat speranța că nu doar Marea Britanie, ci și multe alte națiuni europene vor părăsi UE.
Atât simplul fapt al interviului acordat de Malloch postului BBC, cât și momentul ales nu au fost o simplă rutină.
Acesta a fost realizat la doar câteva zile după ce omul de afaceri de extremă dreapta Donald Trump și-a asumat primul mandat de președinte al SUA și existau zvonuri conform cărora Malloch era candidatul probabil al lui Trump pentru funcția de ambasador al SUA în UE.
Cunoscând sprijinul lui Trump pentru Brexit – Trump a declarat că Marii Britanii i-ar fi „mai bine” fără UE chiar înainte de referendumul propriu-zis –, Malloch a fost extrem de încrezător: „Într-o carieră anterioară, am deținut un post diplomatic din care am ajutat la prăbușirea Uniunii Sovietice. Așa că, poate, mai există o uniune care are nevoie de puțină îmblânzire”.
Ted Malloch, interviu BBC, captură de ecran
Poate că tocmai sprijinul ardent al lui Malloch pentru Brexit a stârnit interesul pentru a-i verifica acreditările, descoperindu-se ulterior că pretinsese în mod fals că ar fi avut burse de cercetare la Oxford și că își exagerase realizările academice, publicistice și diplomatice. Evoluțiile ulterioare au arătat că s-a înșelat în privința monedei euro și că a fost mult prea sigur pe nominalizarea sa.
La acea vreme, Parlamentul European a reacționat ferm la posibilitatea ca Malloch să devină ambasador al SUA: liderii principalelor partide din Parlamentul European au cerut public Consiliului European și Comisiei Europene să îl respingă în cazul în care ar fi fost nominalizat.
Trump nu l-a nominalizat niciodată. Cu toate acestea, deoarece a fost aparent luat în considerare pentru funcția de ambasador al SUA în UE, Malloch a devenit una dintre primele figuri americane apropiate de puterea de stat a SUA care a îmbrățișat deschis opinii anti-UE.
Firește, însuși Trump – deja din postura de președinte al SUA – a afirmat că UE este „un inamic” al SUA, însă, cel puțin la acea vreme, această caracterizare avea o natură mai degrabă mercantilă decât una ideologică în sens politic, Trump fiind nemulțumit de balanța comercială dintre UE și SUA.
Totuși, Malloch a fost unul dintre cei din cercurile de consultanță din SUA care a inițiat un curent anti-UE cu caracter evident politic. Acesta a fost continuat prin nominalizarea, în septembrie 2017, a consultantului american Richard Grenell în funcția de ambasador al SUA în Germania.
Înainte de nominalizarea sa, în 2016, Grenell a oferit servicii de consultanță și lobby politicianului moldovean corupt Vladimir Plahotniuc și regimului maghiar eurosceptic de extremă dreapta condus de Viktor Orbán.
Richard Grenell, CBN News, captură de ecran
Grenell a fost validat oficial ca reprezentant al SUA în Germania în mai 2018, iar deja în iunie același an a demonstrat o poziție politică față de UE – o poziție care era departe de a fi adecvată pentru un diplomat.
Într-o declarație pentru site-ul anti-UE de extremă dreapta Breitbart News, Grenell a afirmat că își dorea „absolut să îi susțină și să îi consolideze […] pe conservatorii din întreaga Europă”.
În timpul președinției lui Joe Biden (2021-2025), sentimentele anti-UE din cadrul establishmentului american au devenit mai puțin pronunțate, însă curentul eurosceptic a continuat să subziste, să se ascută și să se radicalizeze în mediile ultranaționaliste americane și în anumite cercuri de think-tank-uri afiliate Partidului Republican, care – sub influența lui Trump și a mișcării sale MAGA – s-au deplasat tot mai mult spre extrema dreaptă.
Principalul mediu ultranaționalist care a continuat curentul eurosceptic în SUA a fost asociat cu cel care era probabil cel mai important activist american de extremă dreapta al vremii, Steve Bannon. El și-a început activitățile anti-UE încă din timpul primei președinții a lui Trump. Bannon a lucrat pentru scurt timp ca strateg-șef al Casei Albe și consilier superior al președintelui între ianuarie și august 2017, dar apoi a fost concediat de Trump și a plecat, în 2018, într-un turneu prin Europa pentru a construi alianțe cu principalele partide de extremă dreapta, precum Rassemblement National din Franța (pe atunci Front National), Lega din Italia, Alternative für Deutschland (AfD) din Germania și altele, poziționându-se ca un consilier și încercând să le unească sub umbrela organizației sale, „The Movement” („Mișcarea”), pentru alegerile europarlamentare din 2019.
Eforturile anti-UE ale lui Bannon au continuat și pe parcursul președinției lui Biden, dar au fost mai degrabă slabe în comparație cu activismul său din perioada 2018-2019, care, oricum, nu a fost deosebit de fructuos.
Steve Bannon, AFP, captură de ecran
Însă, chiar și în perioada de apogeu a activismului de extremă dreapta al lui Bannon în Europa, încercările sale de a promova o rețea transatlantică anti-UE reflectau mai degrabă propria ambiție personală, și nu o acțiune întreprinsă în numele statului american.
O evoluție mult mai semnificativă în cadrul curentului anti-UE din SUA în timpul președinției lui Biden a fost, totuși, asociată cu think-tank-ul american de dreapta Heritage Foundation, care a publicat, în aprilie 2023, o inițiativă politică de 900 de pagini intitulată „Proiectul 2025”, vizând remodelarea guvernului SUA pentru o președinție de dreapta.
Continuând direcția lansată de Malloch, Grenell și alții asemenea lor, „Proiectul 2025” avea o viziune sceptică asupra establishmentului UE, în special asupra autorității și reglementărilor supranaționale, și trata suveranitățile naționale europene cu mai multă simpatie decât guvernanța la nivelul UE, împărtășind astfel același fundament retoric cu extrema dreaptă europeană pe care Bannon căuta să o curteze.
Mai mult, „Proiectul 2025” a criticat în mod special reglementările UE impuse companiilor tehnologice americane, susținând că acestea împovărează pe nedrept firmele americane și ar putea reflecta motive protecționiste.
Când vicepreședintele SUA, JD Vance, a ținut – la începutul celui de-al doilea mandat prezidențial al lui Trump – discursul său anti-UE la Conferința de Securitate de la Munchen din februarie 2025, a lăsat perplecși mulți politicieni și oficiali europeni.
JD Vance, Conferința de Securitate de la Munchen, captură de ecran
Pe de o parte, era de înțeles. Vance luase deja cuvântul la MSC, în februarie 2024, în calitate de senator al SUA și membru al Comisiei pentru Comerț, Știință și Transporturi din Senat. În discursul său din 2024, atitudinea sa față de UE a reflectat un oarecare consens la nivelul curentului dominant din SUA și chiar al unor cercuri de conducere din UE, el argumentând că Europa a devenit mult prea dependentă de securitatea americană, și-a neglijat propria apărare și trebuie să își asume o responsabilitate mult mai mare în ceea ce privește descurajarea. Reiterând propriile preocupări ale SUA și ale UE, Vance a portretizat, în linii mari, UE ca fiind mulțumită din punct de vedere strategic, nepregătită militar și având nevoie să se adapteze unui viitor în care prioritățile SUA se reorientează către Asia de Est.
Aceste mesaje s-au regăsit și în discursul lui Vance la MSC de un an mai târziu, dar nu aceasta a fost partea care a șocat pe atât de mulți din cadrul UE. La acea vreme, establishmentul UE era deja obișnuit cu atacurile aspre ale SUA vizând subfinanțarea evidentă din partea UE a sectorului apărării și securității – ceea ce nu mai întâlniseră încă elitele europene erau atacuri la nivel înalt ale SUA îndreptate asupra UE însăși.
Vance a descris UE ca abandonând principiile democratice prin cenzură, restricții asupra libertății de exprimare și intoleranță față de disidența politică. El a susținut că elitele UE au subminat democrația prin excluderea mișcărilor populiste de dreapta, anularea alegerilor și nesocotirea preferințelor alegătorilor în materie de migrație.
Cel mai scandalos este că el a afirmat că principala amenințare la adresa Europei nu este nici Rusia, nici China, nici vreun alt actor extern – ci este „amenințarea din interior, retragerea Europei din calea unora dintre cele mai fundamentale valori ale sale”.
Chiar și cei din UE care au urmărit evoluțiile din cercurile republicane din SUA dominate de mișcarea MAGA ar fi putut fi neplăcut surprinși de devierea de ton a lui Vance chiar și față de narațiunile eurosceptice ale „Proiectului 2025” inițiat de Heritage Foundation.
Însă surpriza lor a fost rezultatul incapacității de a observa evoluția curentului anti-UE care a continuat să se radicalizeze în timpul președinției lui Biden în SUA – o evoluție care, prin resentimentele sale față de UE, a mers mult mai departe decât Heritage Foundation.
Cea de-a doua campanie prezidențială a lui Trump, marcată de radicalizarea retoricii sale de tipul „America First” („America pe primul loc”), reprezintă o explicație viabilă pentru solidificarea discursului anti-UE la cel mai înalt nivel politic din SUA. Dar, din nou, criticile lui Trump la adresa UE, deși adesea susținute de accente rasiste împotriva imigranților non-occidentali, au fost în mare parte de natură mercantilă, în timp ce abordarea lui Vance a fost profund ideologică.
Așadar, ce explică politizarea și, mai important, ideologizarea evoluției criticilor SUA la adresa UE, de la ranchiune privind presupusul dezechilibru comercial dintre UE și SUA și nemulțumiri legate de cheltuielile aliaților europeni pentru apărare și securitate, până la atacuri împotriva politicilor UE în domeniile informării, migrației, culturii, alegerilor și guvernanței?…
