Între 6 și 8 august, statul român a scufundat controlat patru barje cu pietriș în brațul Bala al Dunării, oblic față de curent, ca să formeze praguri artificiale și să împingă apa spre brațul care alimentează Cernavodă. Ultima manevră s-a încheiat sâmbătă la 19:22. „Operațiunea s-a finalizat cu succes”, a anunțat Apele Române. Unitatea 2 a intrat oricum în oprire controlată, pentru cel puțin zece zile. Unitatea 1 era oprită din 28 iulie. Într-un exemplu strălucit de anticipare retroactivă (și ne mai mirăm că unii propun legi retroactive), pe 6 august, în ziua în care începeau scufundările, Guvernul interimar aproba Planul de pregătire pentru riscuri în domeniul energiei electrice în timpul crizei pentru care ar fi trebuit să ne pregătească.
În aceeași sâmbătă, la mai puțin de două ore după ultima barjă, la Recea-Cristur, în Cluj, o ambulanță cu un pacient la bord a fost blocată în drum și lovită cu bâte, pietre și topoare. Șoferul a rămas rănit grav la ochi și a evitat o tragedie și mai mare din cauza unui clip pe TikTok, „documentat” cu imagini generate artificial, despre „ambulanța neagră care fură copii”. CNA a cerut ștergerea a nouăzeci de videoclipuri, iar un ministru și-a amintit public că legea împotriva dezinformării, depusă în 2025, zace de un an la Camera Deputaților, în Parlamentul care, de trei luni, nu reușește să producă un guvern.
Au scris alții mai bine despre antropologia acestui eveniment care ne arată cât de puțin s-a schimbat în psihologia speciei noastre în ultimii 40.000 de ani. Încă acționăm cu violență dezlănțuită în baza unui zvon, precum țăranii din Europa Occidentală în secolul 14, când aruncau vina pentru ciumă pe diverse minorități (evreii erau preferați) care erau acuzate de diverse forme de vrăjitorie, declanșând pogromuri. Să remarcăm totuși din nou că statul român pare mereu cu un pas în urma evenimentelor și are întotdeauna o abordare pompieristică, cu grijă ca nimeni să nu fie niciodată tras la răspundere pentru inacțiune.
Aceste evenimente, ca și multe altele (și mă gândesc de exemplu la ce s-a întâmplat cu arhivele de la cadastru) nu sunt fără legătură, ci se înscriu într-o logică de funcționare a instituțiilor noastre, excelent remarcată de un prieten „din interior” care m-a rugat să îi public următorul text fără să îi menționez numele (din motive din păcate destul de ușor de intuit):
De ce avem permanent abordarea de a rezolva problemele care apar, așteptând uneori chiar să apară, și nu de a le preveni? „Stingerea incendiilor”, ca activitate de management, nu va dezvolta niciodată o societate sau o companie, cel mult va asigura o supraviețuire la limită. Dar revenind la întrebare și la căutarea unui răspuns. Guvernanții noștri, care conduc de ani buni țara, au în centrul activităților lor această nevoie, de a rezolva probleme acute, de multe ori similare unor incendii propriu-zise și, astfel, uită, nu au capacitatea de a privi tabloul de ansamblu al responsabilităților funcției sau, pur și simplu, nu-i interesează decât chestiunile care produc impact pozitiv imediat în planul imaginii lor. E scuzabilă sau e condamnabilă această abordare? Răspunsul e mult mai complicat decât pare și, indiferent de cum arată el, fondul problemei rămâne indiferent de răspuns: oameni aflați în funcții înalte din stat, din care ar trebui să facă strategii de dezvoltare a societății, să urmărească implementarea lor, pentru că aici stăm cel mai prost, să reformeze statul, să vegheze permanent la consolidarea democrației și la coeziunea societății, nu au sau nu vor să aibă decât preocupări de moment care, chiar dacă utile pentru această etapă, una care pare că nu se mai termină, nu contează atât de mult cât ar conta alocarea de atenție și preocupare pentru celelalte componente enunțate anterior. Și, chiar dacă „stingerea incendiilor”, managerial vorbind, e necesară, nefiind și suficientă, va genera situații în care „incendiile” vor fi tot mai dese, mai greu de stins, cu risc de generare a unor adevărate turbioane, cu consecințe greu de prevăzut pentru societatea condusă de astfel de „manageri”. Pentru că este în natura firii umane, oamenii societății, din orice clasă socială ar fi, nu agreează situațiile extreme, periculoase, chiar dacă acestea le atrag atenția de moment, așa că, și din această perspectivă, domnilor demnitari, nu mizați pe o simpatie pe termen lung doar că stingeți, poate într-o manieră bună/spectaculoasă, incendiile, aducând la rang de principiu de management această activitate. Încercați să faceți cumva să nu mai apară aceste situații sau să apară mult mai rar, aplecându-vă mult mai mult asupra tuturor responsabilităților domniilor voastre, de oameni de stat, și atunci, cu siguranță, vă va fi mai bine și dvs., și nouă!
Nimic de adăugat, în afara faptului că această criză energetică nu e o criză de megawați. La prânz exportăm electricitate solară ieftină, iar seara, când oamenii ajung acasă și pornesc aerul condiționat, o importăm de câteva ori mai scump, pentru că nu ne lipsește producția, ne lipsește stocarea. Bateriile sunt însă definiția prevenției, iar problema lor principală este că nu au panglică. O barjă scufundată în Dunăre are ore de manevre, secretar de stat care confirmă succesul și imagine de la fața locului.
Factura amânată a unui deceniu de investiții neefectuate și a acestei preferințe estetice o plătim la iarnă, ca și în cazul Recea-Cristur, dar în plan simbolic. „Ambulanța neagră” nu e o invenție a TikTok-ului: e Volga neagră a anilor ’60-’70, devenită Dacia neagră, apoi ambulanță cu organe. Ministerul de Interne precizează că în România nu a existat niciodată un asemenea caz. Statul luptă cu clipul, fiindcă doar clipul se poate șterge, însă adevăratele cauze sunt legate de modul în care înțelegem guvernarea. O comunitate care crede că ambulanța fură copii e o comunitate în care instituțiile statului nu au apărut niciodată altfel decât în regim de urgență. Educația media, medicul de familie, școala care funcționează sunt, ca și bateriile, investiții fără panglică.
În altă ordine de idei, mi s-a atras atenția că aș fi renunțat la a cere suspendarea președintelui. Nu am renunțat, doar că nu doresc să susțin inițiativa AUR. Ar putea părea paradoxal, dar cred că e foarte important cine vine cu inițiativa. Dacă AUR reușește în acest demers, va fi perceput (în mod fals) ca port-drapelul revoltei și al reformei în România, ar captura nemulțumirea populară la adresa clasei politice și a „șefului la sistem” și ar câștiga un capital politic greu de egalat, care ar îneca încercările reale de reformă. De aceea, liderii PNL și USR sunt cei care trebuie să inițieze suspendarea lui Nicușor Dan, până când incompetența și defectele sale grave de personalitate nu ne vor împinge către catastrofă. Am avertizat în legătură cu Donald Trump de când lidera USR de atunci îi scria scrisori de amor politic și toată Uniunea Europeană lingea clantele pe la Washington (până la criza cu Groenlanda). Am avertizat în legătură cu Nicușor Dan când toată bula era într-o euforie sarmalieră pentru victoria împotriva suveranismului (care s-a dovedit o înfrângere). S-a ajuns între timp la aceleași concluzii, dar cu o întârziere pe care nu ne-o mai permitem. Acum, după o distanțare inițială, percep chiar la liderii USR și PNL o ușoară deschidere la ideea suspendării. Ar face bine să se grăbească, ca să nu mai ajungem iar în situația, vorba prietenului meu, de a stinge incendii, pentru că sunt unele incendii care nu mai pot fi stinse, pentru că e prea târziu.
