Este greu să celebrezi idealurile Părinților Fondatori dacă nu crezi în ele.
Spre finalul discursului său de acceptare la Convenția Națională Republicană din 2024, tonul lui J.D. Vance a devenit mai intim.
A început să vorbească despre un cimitir din Kentucky unde sunt îngropate cinci generații ale familiei sale și unde speră să fie înmormântați și el, și copiii săi. Acest discurs a părut ciudat la acea vreme, mai ales că soția lui Vance este fiica unor imigranți recenți. Dar, în ultimii doi ani, semnificația sa a devenit clară.
Cimitirul contează pentru el deoarece osemintele din acel loc de veci – unele aparținând, a spus el, unor persoane născute „cam pe vremea Războiului Civil” – reprezintă o realitate concretă, o patrie, un loc pe care îl va apăra.
„Oamenii nu vor lupta pentru abstracții”, a spus Vance, „ci vor lupta pentru casa lor.” Cu alte cuvinte, nu pentru că „toți oamenii sunt creați egali” și nici pentru „Viață, Libertate și căutarea Fericirii”, ci pentru pietre de mormânt.
Vance crede că sângele și pământul, nu ideile și principiile, sunt cele care îl fac american.
Întâmplarea face să pot concura cu vicepreședintele într-o cursă a revendicării osemintelor vechi.
Există un cimitir în Galveston, Texas, unde sunt înmormântați, de asemenea, mai mulți membri ai familiei mele, mergând în urmă cu mai mult de cinci generații, de fapt. Dețin o fotografie a stră-străbunicii a cărei piatră de mormânt se află acolo; poartă pălărie și palton, stând pe o plajă răcoroasă.
Părinții ei sunt înmormântați în apropiere – adică stră-stră-străbunicii mei, care s-au născut cu mult înainte de Războiul Civil – plus mătuși, unchi și veri, unii dintre ei ajungând probabil pe coasta Golfului înainte ca membrii familiei lui Vance să ajungă în Apalași.
Dar iată unde eu și Vance suntem diferiți: nu cred că prezența strămoșilor mei într-un cimitir din Galveston mă face american.
Dimpotrivă, toți – eu și Vance; socrii lui Vance, născuți în India; stră-stră-străbunicii mei, născuți în Alsacia; copiii noștri respectivi și viitorii noștri nepoți – suntem, am fost sau vom fi americani pentru că trăim în comunitatea creată de acele abstracții pe care el le-a respins în discursul său.
Mai important, sunt convins că aceste abstracții, toate acele cuvinte care promit să „înfăptuiască Justiția” și să „asigure Binecuvântările Libertății”, sunt mult mai puternice, mult mai pline de forță decât atracția clanurilor și cimitirelor noastre respective.
De ce? Pentru că ele pot uni și inspira o națiune care cuprinde oameni cu origini și strămoși la fel de radical diferiți precum cei care ne aparțin mie și lui Vance.
Trump și Vance nu cred în limbajul unității. Asta pentru că ei cred că doar clanul lor reprezintă America, că doar oamenii ca ei merită să fie considerați americani „adevărați” și că guvernul american există pentru a-i sluji doar pe ei. De la preluarea mandatului, ei au distrus sistematic instituțiile care au fost create pentru a-i ține pe americani uniți, precum și simbolurile
Trump a vandalizat în mod deliberat și metodic Casa Albă, o structură concepută inițial pentru a evoca virtuțile clasice – simplitate, modestie, simetrie – care erau larg admirate la momentul fondării Americii. El a profanat Rose Garden, cultivată de o serie de prime doamne ca un dar pentru națiune, înlocuind gazonul ei cu o terasă copiată de la complexul său din Florida, ca un dar pentru el însuși.
A excavat Aripa de Est pentru a-și construi un monument și mai mare sieși, acceptând sute de milioane de dolari de la donatori privați pentru a face acest lucru, în timp ce cerea în secret încă sute de milioane și de la contribuabili.
A desfigurat South Lawn cu un spectacol de bărbați pe jumătate goi, bătându-se până se umpleau de sânge, punând în scenă spectacole de dominare și supunere.
Chiar și distrugerea de către el a Reflecting Pool de pe National Mall are o semnificație reală. A cerut să fie refăcută de niște oameni pe care susținea că îi cunoaște, într-o culoare pe care o prefera, fără a consulta pe nimeni sau a trece prin vreun proces formal.
Când renovarea s-a dovedit incompetentă, favorizând apariția algelor, el a obligat poliția și Garda Națională să se prefacă că piscina a fost vandalizată, ba chiar să investigheze și să aresteze persoanele care ating apa. Aceasta pare o chestiune banală, dar nu este.
Reprezentanții statului american trebuie acum să se conformeze ficțiunilor personale ale președintelui, oricât de absurde ar fi acestea, deoarece el și tribul său cred că angajații federali lucrează exclusiv pentru ei, nu pentru noi toți.
Sâmbătă, am sărbătorit cea de-a 250-a aniversare a zilei de 4 Iulie, iar ei au distrus deja și acea ceremonie.
Celebrarea Congresului, planificată de un deceniu, a fost uzurpată de celebrarea președintelui, finanțată de donatori privați și având în centru un discurs politic al său.
Alte instituții din Washington și din împrejurimi și-au amânat sau și-au redus ceremoniile pentru a 250-a aniversare, pentru a nu-i sta în cale președintelui. Mulți oameni care ar fi putut participa nu vor fi prezenți, nu vor acorda atenție sau nu le va păsa.
Nu știu dacă Statele Unite ale Americii vor ajunge vreodată la tricentenarul lor, dar dacă o vor face, va fi pentru că tribul îngust pe care îl reprezintă Trump și Vance a fost înfrânt și înlăturat și pentru că țara este din nou guvernată de oameni care cred într-o uniune americană.
Aceasta nu este o declarație partizană: democrații și republicanii vor trebui să smulgă statul din mâinile oamenilor care cred că guvernează prin drept de moștenire și să îl redea unei națiuni care încă mai crede că toți oamenii sunt creați egali, că sunt înzestrați de creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile și că scopul guvernului este de a sluji națiunea – nu de a îmbogăți un clan oligarhic.
