Trecem granița spre Cernăuți. Mă aștept din moment în moment la drumuri și clădiri distruse, alarme aeriene, buncăre, rachete, fum, frică. Primesc liniște totală, drumuri mai bune decât ale noastre, clădiri istorice de oraș de viță nobilă, cafenele superbe și restaurante pline, viață de seară (noaptea toate se închid la ora 12), oameni încrezători, chiar optimiști. Câte o alarmă deranjează din când în când liniștea serilor de vară, dar rachetele sunt acum departe și oamenii sunt obișnuiți deja până la imunizare. Doar așa, ca să nu ni se pară că tratăm chiar superficial războiul, ne-am instalat aplicații care ne anunță că urmează să se întâmple ceva și ne uităm în fiecare hotel după săgețile spre adăposturi.
Comunitatea Liberală, reprezentată de subsemnații, a efectuat o vizită de lucru în trei provincii din Ucraina, presărată cu întâlniri cu administrațiile locale, depunere de flori la monumente ale eroilor căzuți ai Ucrainei și la statuia lui Mihai Eminescu, vizitarea de școli și centre culturale românești, hub-uri educaționale și motoare ale industriei locale și alte aspecte tradiționale gastro-bahice.
Am văzut cu ochii noștri dovada vie a faptului că presiunea externă și traumele istorice creează națiuni și oameni puternici, distrug ceea ce era vechi, inutil și corupt. Guvernul a dereglementat masiv multe sectoare pentru a încuraja inovația și a dezmembra birocrația care o sufocă. Și nu vorbim aici doar de debirocratizare ci și de digitalizare profundă și cu cap. „Doar să mori, nu poți online. În rest, poți orice.”, râde amar una dintre gazdele noastre. Poate, într-o zi, vom urma acest exemplu fără să fie nevoie să trecem printr-un război. Ucraina a reușit în 4 ani ce noi nu am reușit în 19, cu sute de milioane de euro pentru o digitalizare dezlânată, ponosită și care în esență dublează birocrația, nu o simplifică.
Am văzut în Vinnița un hub de inovare și educație cum nici nu visam în România. Au chiar și curs de hackeri pentru că asta e realitatea lor, nu știi niciodată când trebuie să spargi sistemele inamicilor, dar înțesat cu elemente de etică. Hub-ul e finanțat integral din surse private, în care studenții fac practică în laboratoarele unor companii de top care duduie de inovație, investesc permanent în cercetare-dezvoltare în care implică tineri și creează startup-uri cu incubare internă. Tinerii sunt recrutați chiar din timpul studiilor și au profesori chiar din cadrul managementului companiilor respective (unii cu experiență de lucru în Silicon Valley), totul într-un campus ultra-modern și multifuncțional. Educația este adusă direct din secolul 19 în secolul 21, conectată la ultimele evoluții tehnologice, la prezentul și viitorul cerințelor de pe piața muncii, lipsită de proceduri greoaie, frizând absurdul și producând pe bandă șomaj și analfabetism funcțional.
Am văzut antreprenori care au pierdut totul din cauza războiului și s-au mutat cu hainele de pe ei în regiuni mai sigure, unde au luat-o de la capăt și au construit din nou întreprinderi, ferme și fabrici funcționale și profitabile, în ciuda crizei extreme de forță de muncă. Fără bani de la stat, pentru că statul nu are de unde, doar din credite private.
Am văzut investiții românești de succes, care exportă în întreaga Europă și care beneficiază de sprijinul necondițional al autorităților locale.
Am văzut respect, recunoștință și prietenie din partea acestor autorități față de țara noastră, cu cuvinte frumoase născute nu doar din cerințele protocolului sau aburii alcoolului. Unul dintre guvernatorii provinciali a spus că, înainte de război, ucrainenii credeau că au un singur frate, Rusia. După cele întâmplate, au descoperit că au trei surori: România, Polonia și Republica Moldova.
Joi dimineață, Rusia a atacat zone rezidențiale și spitale din Kiev, ucigând și rănind zeci de civili. Sunt ultimele zvârcoliri ale unui regim criminal care încearcă să ascundă cu disperare situația dezastruoasă din teren în fața lumii și a propriului popor care începe, încet-încet, să se trezească în timp ce așteaptă în coada de 20 de kilometri spre benzinăriile goale. Dar tocmai ultimele spasme sunt cele mai periculoase, pentru că Putin știe că înfrângerea va însemna sfârșitul său și, dacă avem noroc (și curaj), și al Rusiei ca entitate statală așa cum o cunoaștem astăzi, agresoare timp de secole a celor din jur și factor principal de instabilitate geopolitică la nivel mondial. A fost nevoie de curajul nebun și sacrificiul dureros al Ucrainei pentru a ne arăta că Rusia poate fi învinsă. Data viitoare, poate nu vom mai fi atât de norocoși, așa că trebuie să evităm ca o dată viitoare să existe. Rusia trebuie lăsată să se destrame natural (China de-abia așteaptă să devină o putere arctică), și asta nu va fi un dezastru de securitate, așa cum nici destrămarea Uniunii Sovietice nu a fost.
Uniunea Europeană poate și trebuie să facă mai mult pentru a ajuta Ucraina și pentru a grăbi sfârșitul războiului, în ciuda propagandei intens finanțate de Rusia pentru a întoarce opinia publică europeană împotriva celor care luptă și mor și pentru noi.
Ucraina se anunță a fi nu doar stâlpul principal al securității Europei, ci și motorul său de inovare (atât de căutată și necesară Europei) și creștere economică. Cu cât vom înțelege mai repede că Uniunea Europeană are nevoie de Ucraina pentru a redeveni un actor geopolitic relevant, cu atât mai puțin teren vom avea de recuperat față de restul lumii.
E drept, războiul i-a forțat să devină atât de creativi, dar un lucru e cert: bătrâna Europă are nevoie de mintea sprintenă și inovativă a Ucrainei, iar Ucraina are nevoie să se întoarcă cu totul în familia europeană de unde a făcut întotdeauna parte.
Nu ne credeți? Mergeți să vedeți cu ochii voștri!
