În luna septembrie a anului trecut, am petrecut o perioadă în Kiev, stând de vorbă cu oameni care construiau și testau drone cu rază lungă de acțiune. Săptămâna aceasta am văzut rezultatul: atacuri multiple asupra unei rafinării din Moscova, ce au produs nori groși de fum negru și reziduuri petroliere ce puteau fi văzute și simțite în întregul oraș.
Nu se întâmplă prea des să pot indica un articol pe care l-am scris cu nouă luni în urmă drept explicație pentru un eveniment care are loc astăzi. Dar aceasta este una dintre acele ocazii. În septembrie, un ofițer ucrainean mi-a spus că oficialii de la Kiev au realizat încă de la începutul războiului că rușilor nu le pasă de moartea propriilor soldați:
„Rusia poate suporta niveluri extrem de ridicate de victime și pierderi de vieți omenești. Nu le pasă de viața oamenilor.” Cu toate acestea, „este dureros pentru ei să piardă bani.” Au nevoie de bani pentru a-și finanța oligarhia, precum și pentru a-și mitui soldații să lupte: „Deci, în mod natural, trebuie să reducem cantitatea de bani pe care o au la dispoziție.”
Petrolul și produsele petroliere asigură cea mai mare parte a veniturilor statului rus. Așa a ajuns industria petrolieră să devină cea mai importantă țintă a ucrainenilor.
Industria dronelor cu rază lungă de acțiune a luat naștere, de asemenea, la începutul războiului.
După ce ucrainenii au primit o serie de drone americane sub egida unui program numit Phoenix Ghost, eforturile lor au devenit mult mai serioase. Create pentru alte tipuri de război, dronele americane erau vulnerabile la bruiajul rusesc, iar Statele Unite au impus restricții cu privire la utilizarea lor.
Un fost soldat, implicat în prezent în producția de drone, mi-a povestit că nici ucrainenii nu erau neapărat pregătiți să le folosească. El și câțiva colegi au găsit, în primul an de război, niște cutii cu drone într-un depozit, alături de alte echipamente americane, și au înțeles cum să le utilizeze urmărind videoclipuri pe internet. Abia mai târziu au primit instruire propriu-zisă.
Indiferent de neajunsurile lor, aceste donații americane au inspirat crearea unităților de drone cu rază lungă de acțiune. Unele fac parte din forțele armate; altele au legătură cu serviciile de informații ucrainene.
Pe măsură ce au ajuns să înțeleagă tehnologia, comandanții acestor unități, la fel ca echipele care folosesc drone de câmp și drone maritime, au ajuns la concluzia că aveau nevoie de propriile lor drone, precum și de un departament propriu de cercetare și dezvoltare a dronelor, existând constant un feedback între operatorii de pe linia frontului și inginerii industriali.
După cum mi-a spus ofițerul: „Tot ce este mai interesant a început în urmă cu un an, când Forțele Armate ale Ucrainei au început să primească un număr masiv de drone de fabricație ucraineană.”
Odată ce au fost înființate propriile linii de producție, nu au mai fost constrânși de tehnologia inventată în altă parte și au putut să o actualizeze în mod continuu pentru a contracara progresele tacticilor și tehnologiei rusești de război electronic: „Ceea ce aveam acum doi ani sau acum un an”, a precizat ofițerul, „este complet diferit față de ceea ce operăm în momentul de față.” (Articolul integral Planul Ucrainei de a înfometa mașinăria de război a Rusiei poate fi citit aici)
N.R. – Textul lui Anne Applebaum este tradus cu acordul autoarei de pe contul de Substack.
