Influencerul conservator american Charlie Kirk a fost asasinat miercuri 10 septembrie în timpul unei dezbateri în care se poziționa, ca de obicei, împotriva controlului armelor și munițiilor. Acest articol nu are scopul însă de a sublinia ironia sorții sau controversele legate de un personaj care se poziționa împotriva drepturilor civile și îl considera pe Martin Luther King o persoană oribilă, a comparat campania de vaccinare anti-Covid cu apartheidul, a ținut un eveniment în Florida chiar în timpul pandemiei, în ciuda restricțiilor, a promovat teoria conspirației cunoscută ca ‘marea înlocuire’ și nu putea suporta cuvântul ‘empatie’, pe care îl considera un termen New Age care creează o grămadă de probleme.
Noi în schimb trebuie să avem empatie pentru orice victimă a violenței politice (sau de orice natură) din SUA și din lume, așa cum au fost, cu mai puțin de 3 luni în urmă, și asasinarea Melissei Hortman și a soțului său, ca și tentativa de asasinat asupra lui John Hoffman, ambii legislatori ai statului Minnesota, ca și tentativa de asasinat de anul trecut asupra lui Donald Trump. Același Donald Trump care a anunțat decesul susținătorului său, aruncând vina pe ‘stânga radicală’ pentru asasinarea lui Kirk și numindu-l pe acesta un martir al adevărului și libertății.
Culmea, Trump are dreptate, dar doar pe jumătate. Pentru mine este irelevant dacă radicalismul este de stânga sau de dreapta, ambele dăunează grav democrației liberale. Problema e radicalismul în sine (încurajat de Trump chiar prin această declarație), care nu este altceva decât un simptom al tribalismului, care la rândul său nu este decât un simptom al maniheismului (o paradigmă simplificată, în alb și negru asupra realității), care la rândul său nu este decât un simptom al lipsei de capacitate sau dorința de a gândi complex, întrucât simplificarea nu doar că e mai comodă și se pliază mai bine pe lenevia noastră intelectuală (care va fi în curând normalizată de ChatGPT și ‘colegii’ săi), dar reduce și anxietatea care ne cuprinde în fiecare zi când suntem bombardați de informații contradictorii și alarmante de televiziuni și site-uri care vor doar să își crească audiența ca să ne mai vândă câte ceva (nici să citim o carte bună nu e antidot pentru anxietate, pentru că aceasta ne poate clătina certitudinile prin introducerea de nuanțe). Astfel noi cei consumatori de cultură pop hollywoodiană, ne-am obișnuit să gândim în termenii acesteia, de criminali și eroi, teroriști și martiri, axa răului și cea a binelui, oameni și sub-oameni, noi și ei. Da, ceea ce susținea Charlie Kirk se situează la celălalt pol al ideilor mele despre lume (cu excepția celei că cultura occidentală s-a extremizat până de curând în direcția opusă/woke, deci tot avem ceva în comun), însă acest lucru nu mă face să simt, spre deosebire de mulți alții pe care îi am în feed pe social media și pentru care aveam un oarecare respect până acum, absolut nicio satisfacție pentru moartea sa.
Dragă cititorule, dacă tu și prietenii din bula ta credeți că ‘ceilalți’ vă sunt inferiori, că sunt exclusiv manipulați de forțe malefice, sau că ei sunt forțele malefice, că sunt subumani (prin lipsa de educație, inteligență, moralitate sau ce mai considerați voi important), dacă ați dori să îi vedeți expulzați (sau exterminați), dacă îi considerați sursa problemelor din această țară/lume, dacă îl consideri pe Kirk și cei ca el un ‘excrement uman’ (așa cum am citit într-un comentariu), am o veste șocantă pentru tine: tu ești în același timp și Trump, și Kirk și asasinul său. Tu ești cel manipulat. Tu ești cel care simplifică realitatea pentru că nu e în stare să o înțeleagă.
Tu și cei ca tine ajung să îi dezumanizeze pe ‘ceilalți’ până se ajunge, în cazuri extreme, la masacru și genocid. În Rwanda în 1994 cei din grupul etnic tutsi erau numiți de politicienii hutu naționaliști ‘gândaci’, niciodată oameni.
Invit politicienii și influencerii din ambele tabere care astăzi au discursuri radicalizante, într-o direcție sau alta, să se gândească mai bine la consecințele discursului lor (domnule Dan Tănase!).
Dacă nu îți pui permanent întrebarea ‘de ce semenii mei gândesc altfel?’, și consideri, tu ‘boier mare’, precum Motoc în nuvela lui Negruzzi, că acest lucru se întâmplă pentru că ei sunt ‘niște proști’, cum fac mulți dintre -iștii de azi, (nicușoriști, șoșoaciști, georgiști, suveraniști, progresiști, etc.), nu poți decât să fii unul din cei proști sau, după cum am văzut, împingând lumea înspre violență, haos și teroare, să sfârșești ca Motoc. Sau ca Charlie Kirk. RIP.
Sursa foto: Bloomberg