La fel ca „Sfânta mare nerușinare” a lui GM Zamfirescu, marea manipulare practicată de unii politicieni cu ajutorul sau complicitatea mass-media este distrugătoare, pentru că produce confuzie, generează aprecieri incorecte și, în final, decizii eronate. Faptul că unii jurnaliști altfel onești se pretează la speculații total lipsite de fundament doar de dragul de a se afirma pe o temă de actualitate – despre care nu au cunoștințe de specialitate – demonstrează ce amploare periculoasă a luat fenomenul.
Cazul proiectului de lege privind retragerea banilor din fondurile administrate în cadrul Pilonului II ilustrează pe deplin gradul de rea-credință, superficialitate și chiar inconștiență la care s-a ajuns în ceea ce ar trebui să fie o dezbatere publică, dar este doar o mahala, la fel de sordidă ca și cea despre care scria GM Zamfirescu.
Este greu să inventariezi toate prostiile care s-au spus pe această temă, deci vom enumera doar câteva, precizând că se datorează în primul rând presei, adică unor pretinși jurnaliști din televiziunile mogulești, deci deprofesionalizate, care au preluat necritic niște „surse” guvernamentale fără a face o minimă documentare profesională, dar și unor oameni politici de la care unii așteptau ceva mai mult simț al responsabilității.
S-a spus de pildă că ar fi vorba de o OUG, când era vorba de fapt de un proiect de lege al ASF, aflat la o primă lectură în Guvern, după ce fusese pus în dezbatere publică din 11 iunie. Cum Guvernul a decis prelungirea perioadei de dezbatere publică, proiectul va ajunge mai târziu în Parlament, unde va fi dezbătut, amendat și, în final, votat. Eventualele sale efecte ar putea apărea abia peste un an și jumătate. Deci nici vorbă de o măsură menită să echilibreze bugetul prin blocarea banilor privați, cum s-au repezit să acuze unii politicieni, inclusiv liderul unui partid din coaliția de guvernare, Kelemen Hunor, care a sărit în apărarea dreptului cetățeanului de a face ce dorește cu pensia sa privată.
Aici a intervenit o nouă eroare, legată de natura Pilonului II: nu este vorba de o pensie privată, ci doar de o parte a sumei plătite prin CAS care este administrată de fonduri private de investiții pentru a oferi un venit de completare la pensiile de stat din Pilonul I, care, din motive economice și demografice, vor deveni insuficiente.
Abia Pilonul III, facultativ, este cel al pensiilor integral private. În consecință, statul are nu doar dreptul, ci și obligația de a reglementa plata banilor din Pilonul II. Problema este că statul nu a făcut-o, întârziind cu peste 16 ani emiterea normelor legale privind retragerea sumelor investite.
Lucrurile puteau rămâne astfel la infinit, dacă România nu ar fi vrut să adere la OCDE, ceea ce a însemnat că i s-a cerut alinierea la un set de bune practici europene în acest domeniu. Datele OCDE arată că procentul de 25% avansat de proiectul ASF pentru suma ce poate fi retrasă din fondul administrat privat în cadrul Pilonului II este exact media europeană. Argumentele figurează de altfel în expunerea de motive din textul proiectului de lege, dar cine să-și bată capul să le citească?
Este mult mai simplu să scrii pe burtieră că statul limitează accesul pensionarilor la banii proprii, sau să speculezi că guvernul ar avea nevoie de acești bani. A fost nevoie ca premierul Bolojan să explice duminică seara că guvernul nu va primi niciun leu din banii aflați în Pilonul II, pentru ca speculațiile să se mai calmeze, deși nu definitiv.
Altă temă de speculație a pornit chiar de la președintele ASF Alexandru Petrescu, care a avertizat că fondurile de investiții ar putea fi golite dacă toată lumea și-ar retrage brusc toți banii investiți. Toți ziariștii care habar nu au de economie – dar vorbesc din când în când cu cineva care pretinde că ar avea – au lansat acuze privind intenția guvernului de a apăra industria serviciilor financiare, inclusiv titlurile de stat, în dauna cetățeanului. A trebuit să intervină Radu Crăciun, președintele Asociației al pentru Pensiile Administrate Privat (APAPR), care a explicat că fondurile de pensii dispun de suficiente lichidități și că reglementările propuse de ASF nu au fost cerute de acestea. Pe rețelele sociale, analiști reputați, ca Iancu Guda, care insistă să facă educație financiară pentru un public ignorant, s-a străduit și el să calmeze isteria generată de editorii și reporterii inconștienți, sau manipulatori, care au legat artificial un proiect de lege cerut de OCDE de pachetele de legi promise de guvern pentru reechilibrarea bugetară.
Penibile au fost însă și reacțiile oamenilor politici: pe lângă condamnarea greu de înțeles a lui Kelemen Hunor (care putea măcar să-l întrebe pe Tanczos Barna cum stau lucrurile), a sărit în ring și Ciprian Ciucu, care a acuzat ASF „că nu a procedat corect”, probabil pentru că visează încă la o candidatură la Primăria Capitalei și crede că astfel câștigă popularitate. Nici pe Claudiu Năsui nu l-am înțeles prea bine, pentru că sigur știe cum stau lucrurile în Europa, deși de regulă sunt de acord cu el. În sfârșit, tot ce am văzut cu certitudine este că unii politicieni și unii jurnaliști au început să se concureze între ei la capitolul inconștiență și superficialitate.
Aproape că, în mod ironic, liderul PSD Sorin Grindeanu a fost mai decent fentând subiectul cu afirmația „nu este un proiect de lege al PSD”. Măcar nu s-a făcut de râs. Dar să nu exagerăm: după ședința Consiliului Național al PSD, convocată cu mare tam-tam și amenințări privind ieșirea de la guvernare și ruperea coaliției din cauza absenței miniștrilor USR de la funeraliile lui Ion Iliescu, Sorin Grindeanu pare să-și fi depus candidatura pentru competiția „comici vestiți ai ecranului”, căci a condiționat revenirea la ședințele coaliției de rezolvarea problemei pensiilor speciale și de eliminarea privilegiilor din sistemul de stat” – adică exact de obiectivele susținute de Ilie Bolojan și USR, pe care PSD le-a atacat și boicotat până acum.
Nici vorbă de ieșirea de la guvernare, nici de război cu USR. Doar la Anghel Saligny nu se renunță, cel puțin oficial.
Și atunci la ce a folosit tot circul făcut de PSD după funeraliile lui Ion Iliescu, amplificat de o presă care merge mioritic după fentă și vrea scandalul cu orice preț? Era totuși evident că PSD nu avea unde să plece și nu își putea permite să-și reteze accesul la resursele bugetare, chiar dacă va trebui să facă și unele concesii. Putem presupune că PSD a dorit pur și simplu să-și flexeze mușchii, să mai demonstreze odată activului de partid că este o forță redutabilă în guvern. Este greu de crezut însă că nu a înțeles mesajul de respingere formulat fără echivoc de cetățeni față de Ion Iliescu, de oamenii legați de el – de la Adrian Năstase la Viorica Dăncilă, Virgil Măgureanu și Nicolae Văcăroiu – și față de crimele cu care sunt asociate mandatele sale.
Scandalul public cu amenințări de despărțire a acoperit de fapt conștientizarea acestui mesaj, combinată cu necesitatea de a salva ce se poate salva din programul Anghel Saligny. Că televiziunile toropite de caniculă nu au înțeles acest lucru și au întreținut un suspense fals, care nu a emoționat pe nimeni, mai dă o dată măsura deprofesionalizării lor.
Din păcate, întârzierea pachetului II de măsuri economice și fiscale promise de guvern favorizează în continuare speculațiile și știrile „pe surse”, pentru că și cetățenii, mai ales pensionarii, elevii și studenții simt că au devenit principalii finanțatori ai deficitului, în timp ce privilegiații sistemului bugetar continuă să se bucure de finanțări generoase.
În loc să lanseze însă știri neverificate, ar fi mai util ca televiziunile să urmărească modul în care PSD se va ține de cuvânt și va susține cu adevărat reformele de care a „condiționat” revenirea sa în coaliția pe care nu a părăsit-o de fapt niciodată, căci blocarea reformelor a fost în primul rând opera sa.
