La cinci săptămâni de la alegerea lui N. Dan ca președinte, o coaliție cvadripartită a primit votul de investitură pentru un guvern, condus de Ilie Bolojan. S-a concretizat astfel una dintre promisiunile făcute, mai întâi, de E. Lasconi și, ulterior, de cel care avea să fie ales președinte. S-a concretizat, de asemenea, ideea ca partidele afiliate la majoritatea ce domină instituțiile europene – PSD (din grupul socialist), PNL și UDMR (din cel popular) și USR (din familia liberală) – să trimită miniștri în fotoliile din Palatul Victoria, lăsând astfel în opoziție doar suveraniști.
Dacă discuțiile angajate de partide cu privire la noua guvernare au durat cam o lună, audierea miniștrilor s-a petrecut în doar 3-4 ore. A vrut-o coaliția nou-născută, iar opoziția a accentuat penibilul situației, făcând un circ sinistru. Pe asemenea căi, e cert că parlamentul nu va fi reabilitat prea curând. Dezamăgirea publicului a venit, însă, din altă parte. E vorba, de fapt, despre două lucruri.
În primul rând, în acordul PSD-PNL-USR-UDMR a apărut sinistra idee a „rotativei guvernamentale”: actualul premier ar urma să cedeze, peste doi ani, poziția în favoarea unui pesedist, al cărui nume nu e precizat. Asta e singur diferență față de rotativa lui Iohannis.
În al doilea rând, dacă numărul miniștrilor este de 16, din care doi sunt și vicepremieri (C. Predoiu de la PNL și I. Moșteanu de la USR), lor li se adaugă alți trei vicepremieri fără portofoliu – câte unul de la PSD (M. Neacșu) și UDMR (T. Barna), ca și unul fără de partid, D. Anastasiu, pe care unii l-au văzut ca pe un fel de Elon Musk român, căci i s-a încredințat tăierea de posturi finanțate de la buget.
După ce publicul a auzit zi de zi că se fac tăieri, să propui un guvern cu cinci vicepremieri nu e tocmai un motiv de bucurie. Și premierul Bolojan, și președintele Dan au justificat formula, zicând că stabilitatea cere acest supliment.
Cât privește numirile în guvern, PSD are șapte miniștri, PNL – patru, USR – tot atâția, iar UDMR – doi. Figurile noi sunt mai numeroase decât cele vechi: sunt zece miniștri care nu au fost în guvernul anterior, din care trei de la PSD, unul de la UDMR și doi de la PNL, inclusiv unul, D. Pâslaru, care până deunăzi era copreședintele Reper.
Partidul care s-a alăturat alianței precedente, USR, a propus doi bărbați și singurele două femei din guvern. O campanie agresivă s-a declanșat împotriva uneia dintre ele, O. Țoiu, deținătoarea portofoliului de la Externe, deputatul M. Neamțu de la AUR mergând până la mutilarea unei fotografii a noii ministre, pe care a justificat-o ca pe o formă subtilă de satiră, deși toată lumea vede că e o stigmatizare.
Programul guvernamental anunță tăieri de cheltuieli, posturi și sporuri, diminuarea numărului de burse, comasări de instituții, creșteri de impozite, nu și sporirea, cel puțin deocamdată, a TVA. Guvernul nu a luat, în cea dintâi săptămână de viață, vreo decizie de acest fel. A informat doar în privința uneia privitoare la plafonarea sporului pentru condiții grele de lucru, iar primii care au ieșit în stradă au fost tocmai câțiva angajați ai guvernului.
Nemulțumiți au fost și studenții, strânși și ei la un protest de mică amploare. Sindicatele amenință, însă, cu mobilizări importante. Premierul a promis că săptămâna care începe azi va aduce primele decizii și, în particular, o reașezare a TVA cu două praguri, în loc de trei, câte sunt în prezent.
Guvernul nu a lăsat până acum impresia că ar ști cu exactitate cum să procedeze. Nu știu ce să facă nici cei care au susținut numirea lui Bolojan și unul sau altul din cele patru partide, căci anunțurile din ultimele săptămâni i-au convins pe toți cetățenii că ar putea fi împovărați într-un fel sau altul.
Ce facem cu guvernul și ce face el cu noi – iată două întrebări care frământă societatea. Nu pe toată lumea.
Unii, precum L. Savonea sau M. Busuioc, au scăpat de incertitudini: prima a devenit președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, iar cel de-al doilea a fost votat de Senat judecător la CCR, deși e clar ca lumina zilei că nu are 18 ani de activitate juridică sau de predare a vreunei specii de drept, cum cere Constituția.
Frica resimțită în campania electorală a fost înlocuită cu un amestec de neîncredere și, pe alocuri, decepție. Am văzut exact același lucru la începutul lui 1997 și, respectiv, 2005, când porneau la drum coaliții care se revendicau de la Europa.
Spre deosebire de cea de azi, ele nu includeau PSD, ci se confruntau cu el, invocând „greaua moștenire” a trecutului recent. Acum, trecutul recent e și o parte a prezentului. Cea mai puternică.
