Cineva m-a întrebat cum anume a strâns John-Ion Banu 200 de mii de semnături și de ce a mai făcut-o acum, după ce în 2019 a adunat tot atâtea, strângând apoi la urne de vreo zece ori mai puține voturi.
Nu e singurul aflat în această situație: dintre cei 14 candidați aflați pe buletinele de vot din 24 noiembrie 2024, șase au primit între 11.246 și 95.782 de voturi. Trei din acești șase – Terheș, Popescu și Predoiu – sunt din nou în competiție, așa că-i veți găsi pe buletinul din 4 mai.
Din 2000 încoace, 38 din cei 78 de candidați înscriși în cursă au primit mai puțin de 200 de mii de voturi, deși strânseseră semnăturile cerute. Cel mai prost a performat un anume Mirel Mircea Amariei, susținut de formațiunea PRODEMO, care a fost votat, la cursa prezidențială din 2014, de 7.895 de cetățeni. Cel mai aproape de pragul de 200 de mii a fost Gigi Becali, care a obținut, în 2009, sprijinul a 186.390 de electori (1,91%). Cu cinci ani înainte, adunase cu vreo trei mii de voturi mai puțin…
Veți spune că libertatea de participare nu trebuie îngrădită. Sunt de acord. Dar cred că ar trebui să organizăm lucrurile altfel. În opinia mea, ar fi bine să introducem o regulă diferită pentru admiterea în competiția prezidențială. Personal, aș opta pentru varianta în care se cer semnături de la aleși, nu de la cetățeni.
Mai precis, propun ca un candidat să fie înscris în competiție dacă adună 249 de semnături de la parlamentari, consilieri județeni sau primari. Ar fi vorba despre 5% din totalul acestor demnitari, dacă ținem seama că în 2024 au fost aleși 465 de deputați și senatori, 1340 de consilieri județeni și 3176 de primari. Un primar, un consilier județean sau un parlamentar nu ar putea valida mai mult de o candidatură.
Pragul de 5% e și cel cerut partidelor ca să intre în parlament. Cu regula pe care o propun, am putea avea în competiție 20 de candidați. Dacă fixam pragul la 250, nu ar fi fost loc decât pentru 19,9 😊. Statistic, e greu de crezut că vor fi vreodată 20, dar dacă s-ar înscrie atâția, ar fi mai mult decât am avut vreodată, căci au candidat 16 în 1996, câte 12 în 2000, 2004 și 2009, câte 14 în 2014, 2019 și 2014, după ce în 1992 se înscriseseră 6, iar în 1990, doar 3.
Adoptarea regulii pe care o propun ar avea patru mari avantaje: (1) ar îngădui ca în cursă să avem personalități, nu aventurieri; (2) verificarea semnăturilor ar putea fi făcută în mod riguros; (3) partidele ar fi obligate să înceapă construirea unei candidaturi din vreme, nu să fabrice un candidat în 24 de ore și să falsifice semnături în alte 48 sau 72 de ore; (4) candidaturile ar suscita dezbateri veritabile pornind de la așteptările publicului și de la provocările politice ale perioadei.
Cu 249 de semnături am fi mult mai siguri de onestitatea competitorilor decât suntem când le cerem să meargă la BEC cu 200.000…
