Acest articol face parte din evenimentul editorial CoRecenzia.
Cuvânt indigest multora, capitalismul are atâta umanitate câtă are însuși omul: nu trebuie cosmetizat, ci prezentat cu emoția sincerității. Implică responsabilitate personală și încredere reciprocă, dar și rivalitate.
Zece mituri anticapitaliste: o critică a criticilor capitalismului, cartea lui Rainer Zitelmann apărută în colecția Laissez Faire a Institutului Mises România, nu este vreo „cântare” a capitalismului. Vorbim despre acel sistem economic pe care oamenii, în marea lor majoritate, îl storc cu încântare de variile bunuri și servicii, de prin lume adunate și sub nasul lor livrate, după cum, tot într-o majoritate (mai mult sau mai puțin aceeași!), îl trimit la descântare, doar-doar or scoate din el demonul cumulativ al sărăciei, inegalității, poluării, crizelor, plutocrației, monopolizării, lăcomiei, consumerismului, beligeranței, intoleranței ș.a.m.d.
Lucrarea apare ca o demontare factuală/istorică (complementară, nu substituibilă, celor valorice/teoretice) a rechizitoriilor, făcute cu inconsecvență și ipocrizie, la adresa capitalismului real (cel neidealizat și neidilic), rămas căzut sub anatema marxistă.
Invitat să fac un „promo” al volumului, menit a zăbovi pe coperta-spate, am zis următoarele cuvinte, la care voi plusa, mai jos, tot pe scurt:
„Întrebat fiind de un student care ar fi diferența dintre capitalism și socialism, i-am răspuns șugubăț: capitalismul este despre creștere (da, inegală, instabilă) a bogăției «per capita», în timp ce socialismul este despre reducere (idem) a sărăciei «sub copita»”.
Fără să țintesc o contribuție la butadele despre capitalism și socialism, o atare găselniță ludică ascunde tragismul unei realități.
Alternativa la capitalism (de piață, liberal) numită „planificare centralizată” (inevitabil concentraționară) a venit la pachet, în formele acute, cu moartea de foame în numele abundenței fantasmate, doar pentru a se croniciza sub forma penuriei și precarității (materiale), a mediocrității și micimii (morale), pe post de configurații, chipurile, stabile. Fie și pentru cei imuni la principii și precepte, statisticile sunt clare: numai capitalismul în expansiune coincide cu scăderea sărăciei, de-a lungul ultimilor 200 de ani, de la 90% la sub 10% din populația lumii.
„L-am văzut nedumerit și am plusat: în ce fel de lume (imperfectă) ai prefera să trăiești – într-una cu firme precum cea a lui Jerry Maguire sau într-una ruptă din Ferma Animalelor? Mi-a zis că nu a văzut filmele. I-am replicat atunci: nu mai bine citești o carte?”.
Multe dintre narativele la zi din științele sociale își trag seva din amestecarea corelațiilor cu cauzalitățile: când nu ne convine, dăm vina pe coincidență; când ne servește, este conexiune pură. Cartea lui Zitelmann, istoric și sociolog cu doctorate în ambele domenii, slalomează cu minuție printre opțiuni metodologice și obsesii ideologice din literatură, identificând ancore de judecată. Spre exemplu, în cearta surdă a numerelor mute, el face apel la arbitrajul bunului simț-comun, opus arbitrariului analitic (selectiv, lacunar), când evaluează, de pildă, probatoriile performanțelor abordărilor etatiste/socialiste relativ la cele descentralizate/capitaliste în probleme de ecologie.
„10 mituri…, a lui Rainer Zitelmann, este genul de lucrare atât de bine scrisă încât îi poate da televizorului sau platformei de streaming un binemeritat respiro”.
Dincolo de loialitățile comunității științifice (față de adevărul pur și dur, față de prețul/profitul pieței sau față de privilegiile/protecția guvernului), verdictul în gâlceava orânduirilor societale (versiune a ceea ce, academic, este cunoscut și sub denumirea de „sisteme comparate”) este profund influențat de industrii (ironic, capitaliste) ca mass-media și divertismentul. Figuri precum Noam Chomsky, Naomi Klein sau Thomas Piketty sunt corifei ai anti-capitalismului, citiți și citați de „intelligentsia” de stânga, dar multiplicatorii vin din fabricile de emoții: oricând și oriunde va exista o masă (critică, dominantă) aptă a cere mai mult decât este dispusă să ofere; iată clientela politico-economică ultra-profitabilă fix pentru apostolii… anti-profitului. Hi, Hollywood & Co.!
Pragmatic, cu o solidă experiență de business, Zitelmann nu este prizonier al pretinsei gândiri reci a omului de știință (deloc imun la ispite). Este conștient de puterea emoției (subiective) inclusiv în transmiterea binelui (obiectiv). Susține că este nevoie de un „marketing al capitalismului”, deși cuvântul pare nevandabil (dincolo de paradoxul faptului că marketingul este un instrument anume al capitalismului).
O diferență între marketizarea libertății și cea a capitalismului ar fi aceea că de prima noțiune s-a tras până a devenit supraelastică (culmea, dictaturile socialiste s-au văzut leagănul ei). Cuvânt indigest multora, capitalismul are atâta umanitate câtă are însuși omul: nu trebuie cosmetizat, ci prezentat cu emoția sincerității. Implică responsabilitate personală și încredere reciprocă, dar și rivalitate. Nevoi și neastâmpăr, dar și cumpătare și răbdare. Și solidaritate: fie a cooperării constructive, fie a compasiunii consimțite.
