fbpx

Vreți un președinte șarlatan? Oferta e bogată…

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Când Klaus Iohannis ne spunea, în 2019, că nu va mai guverna cu PSD, a fost credibil. Principalul său argument a fost debarcarea Vioricăi Dăncilă de la Palatul Victoria în plină campanie pentru Cotroceni. Când Nicolae Ciucă ne spune că nu va aduce pesediști la guvernare, nu e deloc credibil. În primul rând, întrucât el s-a dovedit a fi o marionetă a lui Iohannis, iar președintele ne-a decepționat chemând, și-n al doilea său mandat, PSD în cabinet. În al doilea rând, Ciucă nu poate fi crezut întrucât partidul pe care-l conduce e în guvern, deși ar fi putut să-l părăsească și să facă în așa fel încât alegerile să nu fie organizate de PSD. De ce l-ai crede când face contrariul a ceea ce zice?

La fel de puțin credibil e Marcel Ciolacu atunci când se jură că nu va coopera cu AUR. Declarația vine după ce a fost făcut public planul de a transfera voturi pesediste către candidatul AUR la președinție în turul întâi, astfel încât prezidențiabilul PSD să aibă o finală ușoară. Nimic din ce s-a spus după ce mașinațiunea a fost dată la iveală n-a convins pe cineva că scenariul pus la cale de inși ca Hrebenciuc și Becali ar fi fost anulat. În aceste condiții, de ce l-ai crede pe Ciolacu că nu ar învesti un guvern cu voturi AUR sau nu ar acorda formațiunii lui Simion posturi de miniștri sau măcar de secretari de stat în eventuale guverne pesediste? Cum să-l creditezi pe unul care face azi una și mâine promite că va face pe dos?

Expert în incoerență e și Mircea Geoană. Cât era adjunctul SG al NATO, și-a făcut campanie, cu complicitatea presei, spunând de fiecare dată că nu s-a hotărât dacă va candida, deși toate gesturile lui erau clar electorale. În campanie, a negat că ar avea vreo legătură cu un fost primar PNL intrat în afaceri cu oligarhi ruși. A spus și că ar fi intrat în MAE prin concurs, deși chiar ministerul a confirmat ceea ce jurnaliștii descoperiseră, și anume că a fost angajat ca secretar 3, fără a fi dat vreo probă la care să se prezinte și alte persoane. Acuzat că folosește ferme de troli, cu ajutorul unui expert fotografiat când ieșea din sediul său de campanie, Geoană a declarat că nu l-a văzut în viața lui pe insul respectiv. Ce te-ar putea determina să-i dai votul cuiva care minte?

Despre suveraniști ca Simion sau Georgescu, nu e nevoie să spunem prea multe. Ei beneficiază de toate avantajele apartenenței noastre la UE, dar o înfățișează pe aceasta ca o „nouă Uniune Sovietică” sau declară că „șansa României este înțelepciunea rusească”. Discuția despre propria țară e așezată astfel în cadre mentale care opun Rusia colosului totalitar pe care aceasta l-a creat în urmă cu mai bine de un secol. Cine l-ar alege pe unul care nu vede nimic specific în România, deși își spune naționalist?

Nu e prima dată când în competiția pentru Cotroceni sunt înscriși coțcari, farsori și terchea-berchea. Din 1990 până-n 2019 au fost 69 de cetățeni români care au fost în competiție pentru cea mai înaltă demnitate în stat. Au fost pe buletinele de vot, în diverse momente, Mudava și prințul Paul, Raj Tunaru și Cumpănașu, Potârcă și Becali. Ce este nou în 2024 e faptul că șarlatanii au devenit mai numeroși și că unii dintre ei sunt susținuți de partide mari. Oferta este, deci, bogată. Avem, de aceea, nevoie de discernământ, adică să înțelegem miza alegerilor și să punem ștampila pe numele persoanei care nu s-a distins prin șarlatanie, minciună sau impostură, ci printr-o (minimă) onestitate.

Nu fi pufi

Dă un share

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    Hai în Comunitatea Liberală 1848!

    Fii parte din Comunitate! Ajută-ne să ajungem la mai mulți români. Toate donațiile tale vor fi folosite pentru a produce conținut liberal și pentru publicitate. Te simți liberal, crezi în libertate, în democrație, în capitalism, în inițiativă? Locul tău este aici.

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00