Aspectul cel mai tonic al venirii lui Nicușor Dan la Cotroceni este faptul că marchează o schimbare de generație și, odată cu ea, posibilitatea resetării României. Totodată, avem un nou profil de președinte: cu certe calități și realizări intelectuale; provenit din societatea civilă, nu din tenebrele partidelor politice; și votat de cetățenii cu certe convingeri pro-europene, capabili de a conștientiza nu doar necesitatea unei opțiuni civilizaționale, ci și pericolele generate de ascensiunea unui personaj lipit de interesele rusești, de semidoctism, violență și minciună.
Evident, obișnuiți cu – și exasperați de – statul mafiot osificat și infiltrat de politruci și anti-reformiști, ne întrebăm ce șanse avem ca noua generație de politicieni și cetățeni să schimbe în bine România, pentru că, evident, succesul depinde de modul în care România cu adevărat educată și de bun-simț va forța România needucată, anti-meritocratică și anti-reformistă să accepte schimbarea în bine, mai ales în condițiile în care noul președinte este obligat să lucreze cu partide compromise, expirate și nereformiste, pe care nu poate conta 100%.
Semnele primei zile a mandatului lui Nicușor Dan au fost mixte: reacția parlamentarilor puterii la discursul prezidențial, care cuprindea o listă de reforme ce sunt anatema pentru ei, a fost lipsită de entuziasm, iar cea a extremiștilor a variat de la absența AUR la grobianismul POT și SOS, ai căror membri s-au întors cu spatele la tribună.
Tot e bine, dacă ne gândim că discursul președintelui Traian Băsescu de condamnare a regimului comunist, din 18 decembrie 2006, s-a desfășurat într-un vacarm de nedescris al PRM și PSD, prefațat de un turneu al lui Corneliu Vadim Tudor prin lojele unde se aflau invitații din societatea civilă, pe care i-a insultat și i-a amenințat cu aruncarea de la balcon, în timp ce PNL tăcea complice, iar președintele de ședință, Nicolae Văcăroiu, refuza să le ceară chestorilor să restabiliească ordinea.
Amintesc acest moment pentru că nu trebuie să uităm cum a prosperat cohorta de extremiști violenți de-a lungul tranziției, începând cu IMGB care „făcea ordine” în 1990 și în 28-29 ianuarie, și în iunie, înainte de mineriadă. Dar mineriade au fost și în 1991 și în 1999, ultimele cu susținerea PRM, partidul în care se înscrisese Miron Cozma. Pe scurt, PSD a întreținut întotdeauna, prin partenerii săi din fosta Securitate și din servicii, regimente de protestatari ușor de manipulat și de asmuțit împotriva intelectualilor și a tuturor celor care îl contestau. Același lucru l-a făcut și președintele GRIVCO Klaus Iohannis, care s-a distins din nou prin absență ieri la investirea succesorului său, fără să-i simtă cineva lipsa.
Logica menținerii unor forțe de presiune – mineri, PRM, AUR și SOS – a fost întotdeauna aceeași, și anume intimidarea contestărilor anti-PSD și promovării imaginii PSD și ulterior a PNL ca partide rezonabile, preferabile extremiștilor violenți. Această strategie a atins un moment periculos în 2024 și 2025, când cohortele violente, anti-democratice, s-au asociat vizibil cu Rusia și s-au transformat din anexe ale puterii în forțe politice cu veleități de a conduce România, reușind să ajungă periculos de aproape de realizarea acestui scop. Dacă nu rememorăm istoria noastră recentă, vom fi condamnați să o repetăm, pentru că nu vom evalua corect pericolul pe care îl reprezintă încă încrengătura de grupuri de interese pe care o numim generic „sistem ticăloșit”.
Așa am ajuns, grație politicii constante a PSD, să avem o țară divizată, o clasă politică respinsă de electoratul extremist și democrat deopotrivă, și un stat teleghidat de servicii și infiltrat de clientela politică a unor partide anti-reformiste, care au stat prea mult la putere pentru binele națiunii. Problema este că exact aceste partide sunt chemate să scoată țara din marasmul economic în care ele au înfundat-o. Iată o ecuație care necesită mai mult decât abilități de matematician, fie el și de excepție! Nu este o critică, ci o evaluare.
Din perspectiva evoluției schițate mai sus, trebuie să privim cu atenție poziționările liderilor extremiști Călin Georgescu și George Simion din ziua investirii noului președinte: Călin Georgescu și-a anunțat retragerea din viața politică, iar George Simion, ras, tuns și frezat, a difuzat un discurs înregistrat, dezlânat, în care încearcă să definească obiectivele politice ale partidului său în viitorul imediat, fără a mai chema la proteste de stradă.
De altfel, protestele la care și-a chemat adepții în dimineața zilei de luni au fost practic inexistente, iar el însuși a capitulat în fața realității refuzând să participe la ele sub pretextul penibil că ar putea fi arestat. Și spune aceasta după ce a terorizat Bucureștiul săptămâni la rând cu proteste zgomotoase și chiar violente, după ce a cerut ca membri BEC „să fie jupuiți de vii” fără să pățească nimic!
Retragerea lui Călin Georgescu și disocierea lui de orice partid politic are însă cu adevărat valoarea unei declarații de capitulare, căci îi lasă pe George Simion și pe Anamaria Gavrilă fără sprijin, fie el și simbolic. Decizia poate fi dictată de înțelegerea faptului că protecția de care se bucura în Parchete și instanțe va dispărea odată cu consolidarea noii puteri – căci noul președinte va numi șefii marilor Parchete, iar actualii șefi, doritori să-și înnoiască mandatul, vor dori să facă pe plac noii puteri; dar poate fi și rezultatul unor mișcări tectonice în culisele politicii, unde comanditarii lui Georgescu au primit probabil semnale indubitabile că au pierdut partida. În aceeași cheie trebuie să citim și demersurile de destructurare a AUR din interior, nu în ultimul rând din partea lui Claudiu Târziu, sau abandonarea POT de către propriii senatori, refugiați care încotro.
Putem deci respira ușurați pentru moment, dar nu trebuie să acceptăm îngroparea cazului Georgescu și a cazului Simion, ci să cerem hotărât ca ambii să dea socoteală pentru răul pe care l-au făcut acestei țări. Iată un prim test pentru noul președinte, care a promis de altfel că va face lumină în evenimentele care au dus la anularea alegerilor de anul trecut. Fără a cunoaște adevărul nu vom fi nici liberi, nici în siguranță. Iar fără o reformă a serviciilor, mai ales a SIE, nu vom cunoaște niciodată adevărul. Ne putem reconcilia cu o parte din electoratul tandemului Georgescu-Simion, dar niciodată cu Georgescu, Simion și cei care i-au păpușat, inclusiv cu puterea de la Kremlin.
Nu va fi simplu pentru Nicușor Dan să treacă acest test în condițiile în care depinde de partidele complice ale extremiștilor – PSD și PNL – pentru a forma un guvern cu o majoritate parlamentară confortabilă, vital pentru a realiza reformele dificile dar inevitabile pentru a salva România de pierderea oricărui credit pe piețele financiare internaționale, adică pentru a evita categoria junk și intrarea în incapacitate de plată. PSD, prin guvernul Văcăroiu, a mai dus odată țara în această situație, în 1996, după care și-a luat popcorn și a lăsat greul pe umerii guvernării CDR-PD-UDMR. Ar dori să facă același lucru și acum, doar că s-a schimbat contextul politic și este mult mai riscant să fugă de răspundere, după ce a primit un vot de blam multiplu din partea electoratului – dubla ratare a prezidențialelor și cel mai slab scor la parlamentare. Astfel încât încearcă să șantajeze și să pună condiții cât mai multe și mai dificile pentru a bloca reformele și a-și asigura supraviețuirea clientelei.
Dincolo de liniile roșii anunțate cu emfază PSD urmărește însă de fapt excluderea USR din viitoarea coaliție de guvernare, pentru că USR este singurul partid cu adevărat reformist și necompromis de corupție, a cărui prezență în guvern poate întări o eventuală aripă cu adevărat pro-europeană a coaliției de guvernare. De aceea psd-iștii, cu catastrofalul fost ministru de Finanțe Adrian Câciu pe post de vârf de lance, se năpustesc asupra USR și pretind că sunt tratați incorect de echipa lui Dominic Fritz. PNL tace, căci nici el nu este dominat de reformiști, deși își manifestă disponibilitatea pentru guvernare.
Negocierile pentru formarea noului guvern nu vor fi deloc ușoare și vor testa capacitatea președintelui Dan de a realiza o coaliție cu care el însuși să poată lucra, pentru că, dacă va rămâne cu aceeași formulă ca până acum, adică fără USR, și dacă nu va reuși să-l impună pe Ilie Bolojan premier, atunci sigur va eșua, ceea ce nu ne dorim, pentru că România va eșua odată cu el. Intervenția tăioasă a lui Traian Băsescu, care critica USR pentru afirmațiile sale critice la adresa PSD, nu a ajutat pe nimeni.
La fel ca în 2021, când a promovat reforme îndrăznețe în cadrul guvernului Câțu de tristă amintire, și acum este important ca USR să acceadă la guvernare, pentru a întări aripa reformistă a coaliției de care are nevoie Nicușor Dan. În lipsa USR, o coaliție dominată de PSD va bloca orice reformă, cum a făcut și până acum. Dar și pentru USR este esențial să participe la efortul de guvernare pentru a dovedi că este capabilă de soluții, că are oameni care nu sunt șantajabili și tributari sistemului – așa cum s-au dovedit Cristian Ghinea la Ministerul Fondurilor Europene, autor al PNRR, sau Cătălin Drulă la Ministerul Transporturilor, unde a refuzat să-i numească în posturi de conducere pe oamenii lui Iulian Dumitrescu și, mai ales, a demantelat cu mâna lui, la propriu, mafia de la Metrorex, creată de PSD și alimentată cu grijă de pnl-istul Lucian Bode. De astfel de personaje incomode pentru partidele mainstream este nevoie pentru a promova un program de reforme. Un președinte atipic pentru România aservită de mafioți nu poate reuși decât împreună cu alți politicieni la fel de atipici, care au destul curaj – chiar destulă nebunie – pentru a demonta sistemul bazat pe corupție și clientelism.
Până la urmă, Președintele Nicușor Dan nu poate reuși decât cu un premier ca Ilie Bolojan și miniștri nu doar competenți, ci și curajoși, fără obligații față de structurile cvasi-mafiote ale sistemului. Pentru ca schimbarea devenită posibilă după alegerea noului președinte să devină realitate va fi nevoie ca abilitățile politice și diplomatice ale noului președinte să fie la fel de remarcabile ca abilitățile sale științifice. Dar de ce nu ar fi, mai ales dacă își alege judicios echipa? Suntem încă la început și mai putem spera.
