George Teodorescu a emigrat cu familia din România în Statele Unite când avea 13 ani. Este avocat specializat în afaceri și litigii internaționale, activând în SUA, România şi Republica Moldova. Analiza sa a fost publicată pe contul personal de Facebook, de unde o preluam.
“Pump & dump” – o poveste din Carpați. Sau cum în România găinăria e ridicată la rangul de politică guvernamentală.
Când compania canadiană Gabriel Resources a declanșat arbitrajul internațional împotriva statului român pe tema Roșia Montană acum 9 ani, am contextualizat litigiul într-un articol în Adevărul (îl las aici for old times’ sake). Ziceam atunci că în ciuda isteriei și a daunelor astronomice vehiculate de companie – și de unii politicieni români fie proști, fie cumpărați – statul român are totuși șanse mari să iasă cu bine din acest litigiu. Ideea era să “follow the money”– sau în acest caz, the șpagă – de la companie către decidenții români de-a firul afacerii. În cazul că aceasta ar fi dovedită, asta ar fi răcit brusc entuziasmul arbitral al Gabriel Resources și a investitorilor principali în compania canadiană, dat fiind că țările de origine a acestora sancționează drastic (și pe bune) corupția transnațională a propriilor cetățeni și companii.
Iată că ieri s-a publicat decizia în acest caz crucial, și România a câștigat – nu doar oricum, dar fără nici măcar daune parțiale, ceva extrem de rar în acest gen de litigii. Însă ca orice telenovelă balcanică, nu se putea fără oleacă de găinărie strămoșească din partea guvernanților. Una cu iz de corupție transnațională despre care ziceam mai sus, care se pare că se ține scai de guvernarea PSD/PNL.
Pe scurt, acum câteva săptămâni, prim-ministru Ciolacu s-a trezit în plină ședința de guvern să zică că i-a zis lui o păsărică că România va pierde acest litigiu, și că va trebui să scoată 2 miliarde de euro din buzunar. Câteva zile mai târziu, pe 23 februarie, a plusat și a ridicat despăgubirile la 6 miliarde – ce naiba, dacă-i bal, bal să fie. Ministrul PNL-ist al finanțelor i-a ținut hangul și s-a văicărit senzual că suma „îți provoacă fiori”. Și joi, doar o zi înainte să se pronunțe decizia, Ciolacu a declarat grandios că vrea un referendum pe Roșia Montană. Și asta fără să piardă un moment să tragă săgeți către USR, care s-a cristalizat că partid anume pe tema opoziției la acest proiect păgubos pentru statul român – și pe care prim-ministru Ciolacu vroia să îl facă responsabil pentru pierderea litigiului și daunele aferente. Pe urma a venit victoria României în proces. Toți clovnii au luat apă în gură – pupat Piață Endependenței, Trăiască Națiunea!
Până aici nimic nou cu guvernanții români – părea doar clasica scenetă caraghioasă jucată de niște figuranți triști, accidental ajunși în fruntea guvernului. Dar în spate, niște rotițe mult mai mari și sinistre erau deja în mișcare. Așadar:
Presa română, profesionistă și deloc aservită partidului-stat, a preluat pe nemestecate „zvonul pe surse” al lui Ciolacu despre câștigul colosal al companiei canadiene (asta lăsând la o parte faptul că într-un litigiu de acest fel, nivelul de secretizare e mai ceva că la Pentagon și legile cu privire la manipularea de piață sunt destul de severe în SUA că secretul deliberativ al arbitrilor să fie absolut). Știrea a fost imediat preluată de presă canadiană și internațională, care titrează alarmant că guvernul României se așteaptă să piardă miliarde în litigiu. Instantaneu, acțiunile companiei încep să crescă vertiginos, și în cele 5 săptămâni între momentul în care Ciolacu si-a deschis gură și dată publicării deciziei (ieri) prețul acestora efectiv s-au dublat (de la 0.45 la 0.87 dolari canadieni).
Anunțul deciziei a venit vineri după ce bursa canadiană s-a închis, însă luni acțiunile se vor prăbuși. Dar umflarea artificială a acțiunilor Gabriel Resources în urma acrobațiilor neîntemeiate ale lui Ciolacu (care sigur nu-și va mai aminti anume ce „surse” l-au indus în eroare) are un nume: manipularea pieței de capital. Mai precis, pare să fie o manevră de tip „pump and dump”, când cineva, prin zvonistica falsă, umflă artificial prețul unor acțiuni fără valoare – ca pe urmă să vândă tot și să lase investitorii de bună credință cu ochii în soare. Și chestia asta e ilegală atât în SUA, cât și în Canada – iar acțiunile de valori minuscule („penny stocks”) ca cele ale companiei canadiene sunt în special vizate. Nu știu dacă Ciolacu a acționat ca parte a unui grup infracțional organizat, dar multe fire din spatele acestei afaceri merg spre garda mai veche a PSD – de exemplu, unul din marii investitori ai Gabriel Resources a fost mult timp la BSG Capital, controlată de miliardarul israelian Benny Steinmetz (condamnat în multe țări pentru fraudă, inclusiv în Elveția). Același Benny Steinmetz care a fost condamnat și în România în dosarul Ferma Băneasa alături de fostul șef de cabinet al lui Adrian Năstase. Acel Adrian Năstase care, înainte să facă pușcărie pentru corupție, l-a lansat pe protejatul sau Victor Ponta în politica mare. Acel Victor Ponta care a încercat să dea o lege cu dedicație pentru Roșia Montană în timpul mandatului său, și care acum este consilierul lui Ciolacu. Vezi ce mică e lumea? Apropo, Benny Steinmetz a fost arestat acum câteva luni în Cipru pe un mandat Interpol emis de România, dar ministra PNL a justiției cumva nu s-a mișcat repede și a fost eliberat. Ghinion!
În fine, multe chestii miros urat în această poveste, și în cazul că se adeverește manipularea de piață, să reținem că a fost făcută din spatele sigiliului oficial al statului român, de oameni care se presuma că reprezintă țara. Sper tare că greșesc, dar o eventuală investigație a autorităților financiare canadiene (investigație care de regulă se face automat în anumite cazuri ce ridică semne de întrebare) va ajuta să dezvăluie rolul guvernanților români în această țeapă financiară.
Între timp, e tare bine că România a câștigat litigiul – este unul de referință în istoria arbitrajului investițional la nivel global, și fără să exagerez, în caz că va fi desecretizat, va fi probabil studiat de generații de studenți la drept.
