Titlul articolului este, desigur, o replică dată premierului Marcel Ciolacu, care, acuzat că a manipulat bursa prin știri false despre procesul de la ICSID privind Roșia Montană, și-a pus mâinile în șold, la figurat, și a răspuns golănește „Dar ce? Eu joc la bursă?”.
Dar nici nu este nevoie să „joace” premierul la bursă, este suficient să o facă armata de oameni de afaceri din umbră, care susțin financiar PSD și PNL. La fel se întâmplă de altfel și în Rusia unde Putin nu speculează personal la bursă și, oficial, nici nu deține acțiuni și proprietăți, dar este cel mai bogat om din Rusia pentru că oligarhii au grijă de bunăstarea sa, prin toate mijloacele puse la dispoziție de statul mafiot cleptocratic. Desigur, România nu este Rusia, dar guvernanții ei nu sunt străini de practicile cleptocratice. În plus, justiția este tot mai aservită politic, instituțiile sunt politizate, iar televiziunile, dependente de banii „fără număr” de la partidele de guvernământ. Din acest punct de vedere, se pare că ne îndreptăm, în mod pervers, spre Est, nu spre Vest.
Oricum am privi lucrurile, însă scuzele domnului Ciolacu sunt foarte fragile, pentru că nu se potrivesc deloc cu manipularea pe care el și televiziunile „de știri”, inclusiv cele care se pretind mai decente, au desfășurat-o timp de o lună, pornind de la o „știre” pe surse, care numai știre nu era, ci o minciună sfruntată, și anume că România ar fi fost pe cale să piardă procesul cu Gabriel Resources de la ICSID.
Subiectul a fost umflat de televiziuni fără să se țină cont de cele mai elementare reguli ale jurnalismului, căci faptul în sine, adică sentința, pur și simplu nu exista. Iar când a apărut, a contrazis flagrant toate speculațiile de până atunci. Ce rost a avut deci ca premierul și ministrul său de finanțe, cu toate cohortele de propagandiști PSD și PNL, să se lamenteze public că țara va sărăci și că va trebui reluată exploatarea aurului de către Gabriel Resources ca România să nu ajungă la sapă de lemn? Un singur rost: să provoace creșterea prețului acțiunilor Gabriel Resources la bursă printr-o manipulare grosolană, de care puteau profita cei care au cumpărat acțiunile înainte de diversiunea provocată de guvernul României, adică atunci când prețul era foarte scăzut și le-au vândut după ce valoarea lor a fost umflată artificial.
Este foarte simplu, iar scuzele guvernanților după verdictul ICSID sunt atât de penibile încât nu fac decât să întărească suspiciunile că au fost implicați până peste cap într-o operațiune deliberată de manipulare a burselor prin știri false. Trebuie să fii însă teflonat și lipsit de bun-simț ca Marcel Boloș, ca să explici verdictul de la New York printr-o „minune”.
Totodată, considerațiile pseudo-filozofice ale liderului PNL Nicolae Ciucă, care s-a gândit brusc că ar fi fost mai utilă „o tăcere strategică”, nu rezolvă nimic post-factum; ar fi trebuit să facă apel la tăcere de la bun început și să nu-l lase pe ministrul PNL Boloș să participe la manipulare vorbind despre reluarea exploatării aurului la Roșia Montană, fără nici un temei juridic. Acum însă, în loc să tăcem „strategic”, ar trebui să întrebăm insistent, cu voce tare, cum au putut premierul și ministrul său de finanțe să facă declarații cu impact politic și economic fără să se bazeze pe o decizie judecătorească?
Probabil nu vom primi un răspuns decent la această întrebare. Nu este în firea coaliției PSD-PNL să-și asume vreo răspundere, iar manipularea despre Roșia Montana nu este singurul caz și nici Marcel Ciolacu și Marcel Boloș nu sunt singurii demnitari care își bat joc de public și așteaptă să treacă scandalul, eventual să fie acoperit de altă diversiune instrumentată de televiziuni, pentru a nu da socoteală pentru faptele lor.
Să luăm, de pildă, conflictul dintre jurnalista Emilia Șercan și directorul Bibliotecii Naționale, Adrian Cioroianu, pe tema condițiilor improprii pentru studiu din clădirea aflată în administrația domnului Cioroianu. Nu numai că acesta din urmă a atacat-o violent pe toate căile pe Emilia Șercan pentru că a dovedit că temperatura din sălile de lectură era foarte scăzută, dar a comis și un abuz impardonabil, dezvăluind public o informație la care avea acces privilegiat, ca director al instituției, și anume că doamna Șercan ceruse digitalizarea tezei de doctorat a lui Mircea Geoană.
Nu era nici treaba lui și nici nu avea dreptul să facă publică informația, chiar dacă solicitarea jurnalistei nu are nimic problematic în sine. Societatea civilă, câtă mai există, i-a cerut ministrului Culturii, Raluca Turcan, să-l demită pe Adrian Cioroianu, dar doamna ministru nu a reacționat în nici un fel. Deci nu a făcut nimic, cum nu a făcut nimic nici în cazul altui scandal care a afectat o instituție din subordine, cel al falsurilor din expoziția Victor Brauner de la Muzeul Național de Artă, provenite de la familia lui Adrian Năstase.
Ar fi urmat, teoretic, o anchetă, care să lămurească chestiunea, dar nu a urmat nimic. Absolventă a facultății de PR de la Moscova, doamna Turcan știe cum să omoare un subiect incomod politic, fie el și de însemnătate publică, cum știe să mascheze și propria lipsă de performanță.
Nu ne așteptăm să aflăm adevărul pe tema Roșia Montană nici de la DNA. Instituția condusă de mult prea controversatul Marius Voineag este specializată în blocarea anchetelor care îi vizează pe înalții demnitari, dacă ne amintim de dosarul de plagiat al domnului Ciucă. Poate ne vor oferi mai multe informații instituțiile abilitate din Canada, sesizate de liderul USR.
Dincolo de opacitatea politicienilor și a justiției controlate politic, scandalul Roșia Montană reprezintă, cum am sugerat mai sus, o rușine imensă pentru televiziunile de știri. Ele sunt de fapt cele care au lansat știrea falsă, știind clar că nu are niciun temei. Doar nu aveau în față o hotărâre a instanței și nici unul din editorii știrilor nu poate fi atât de ageamiu încât să-și imagineze că o instanță internațională își divulgă sentințele „pe surse”.
Chiar dacă admitem că i-a „luat valul”, ar fi trebuit să se oprească după ce au văzut că primul termen anunțat – de cine? – pentru verdict, 10 februarie, a trecut și nu s-a întâmplat nimic. Chiar nu a simțit nimeni că este vorba de o manipulare? Nu cred că nu au simțit, mai degrabă au executat ordinele celor care le-au furnizat știrea falsă, adică „sursele”, sau, mai pe șleau, comanditarii. Altfel nu se explică dezbaterea unei teme false, în disprețul tuturor regulilor jurnalismului. Ori vorbim de manipulare cinică, ori vorbim de incompetență crasă. Tertium non datur.
De ce insistăm pe acest aspect? Pentru că suntem într-un an electoral și angajarea televiziunilor cu arme și bagaje în campanii de manipulare este un fenomen extrem de riscant, care falsifică dezbaterea publică, deturnează atenția de la temele cu adevărat importante, viciază spațiul public, distorsionează standardele morale ale vieții publice și poate influența rezultatul alegerilor în favoarea celor care finanțează astfel de campanii.
Știm deja, din datele AEP, că marii finanțatori ai presei sunt PSD și PNL. Știm de asemenea că AUR și SOS sunt mediatizate deși, cel puțin oficial, nu oferă bani televiziunilor. Putem deci presupune că mediatizarea partidelor extremiste este dorită de PSD și PNL, care, altfel, ar putea să o oprească, așa cum blochează mediatizarea cu bună credință a USR și a ADU.
Există, cum am mai scris aici, o agendă secretă a celor două partide de la putere, care știu că vor avea nevoie de AUR pentru a forma o majoritate parlamentară după alegeri. Un recent sondaj INSCOP le credita, împreună, cu doar 43% din intențiile de vot. Dar despre calcule și jocuri electorale mai avem timp să vorbim.
Deocamdată, ne concentrăm asupra manipulării fără restricții, care, dublată de atrofierea gândirii critice, riscă să producă monștri. Vedem deja unde a dus manipularea și spălarea pe creier nu numai în Rusia, ci chiar mai aproape, în Ungaria și în Slovacia.
La 9 iunie, vom avea prilejul să vedem ce efecte pot avea aceste evoluții și asupra României: ne vom îndrepta spre iliberalism, cum vor Ciolacu și Ciucă, sau vom alege liberalismul? Indiferent ce spun televiziunile, depinde numai de noi să facem opțiunea corectă.
