Suntem somnambuli pe marginea prăpastiei când vine vorba de Ucraina. Trebuie să ne imaginăm cum arată înfrângerea dacă dorim să o evităm.
O carte de eseuri din 1931 intitulată If It Had Happened Otherwise conține capitolul scriitorului germano-elvețian Emil Ludwig, „Dacă împăratul Frederic nu ar fi avut cancer”. Ludwig își imaginează conducătorul german, care a trăit după 1888, împreună cu soția sa, împărăteasa Victoria, la cârma unui imperiu german liberal cu un guvern de tip britanic. Drept urmare, nu există nici un „curs nou” beligerant al fiului Kaiserului Wilhelm al II-lea. Declarațiile lipsite de tact ale lui Wilhelm, politica externă haotică, creșterea capacității navale, expansiunea colonială, gesturile și amenințările ce au dus la Primul Război Mondial – toate acestea sunt șterse din istorie și 1914 devine un an al păcii.
Winston Churchill explorează în același volum ce s-ar fi putut întâmpla dacă Confederația ar fi câștigat Războiul Civil în America. Churchill are o final ironic: abolirea sclaviei de către Sud. În mod similar, Abraham Lincoln concluzionase: „Dacă ar dori cu adevărat să curețe acest continent de sclavie și dacă vor locui alături de noi cu bunăvoință ca națiune independentă, dar prietenoasă, nu ar fi corect să prelungim măcelul izbucnit doar din cauza suveranității”. În istoria contrafactuală a lui Churchill, cele două Americi și Marea Britanie formează „Asociația vorbitorilor de engleză” și previn Primul Război Mondial.
Swastika Night a fost publicată în 1937. Scriitoarea britanică Katharine Burdekin, scriind sub pseudonimul Murray Constantine, descrie un viitor nazist în care evreii sunt eliminați, un cult sălbatic al masculinității și femei închise în lagăre de concentrare care servesc doar scopurilor de reproducere. Burdekin a folosit un pseudonim pentru a-și proteja familia de atacurile fasciste din Anglia.
The Man in the High Castle a apărut mai târziu. Romanul din 1962 al lui Philip K. Dick este despre o realitate alternativă distopică în care Germania și Japonia victorioase au împărțit America în două teritorii ocupate după cel de-al Doilea Război Mondial. Statele japoneze din Pacific se află în vest, cu San Francisco drept capitală regională. New York este capitala Marelui Reich nazist în est. Serialul de televiziune produs de Amazon, bazat pe carte, a avut premiera în ianuarie 2015.
Războiul pe scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei a început acum două ierni. Se striga peste tot „Glorie Ucrainei”. Steagurile albastre și galbene au fost arborate peste tot. Știam cu toții că politica revanșardă rusească trebuia învinsă. Sfârșitul proiectului imperialist al lui Vladimir Putin, s-a spus, ar trimite semnalul că America și aliații săi sunt pregătiți să apere o ordine globală bazată pe reguli. China și Iranul ar fi pedepsite. Populismul autoritar ar primi o lovitură. Democrația liberală din Occident s-ar coaliza și ar fi resuscitată.
Ce se întâmplă însă dacă Ucraina pierde războiul? Ne obișnuim acum cu ideea că ne aşteaptă încă un conflict înghețat fabricat la Moscova. Dacă aceasta este direcția în care ne îndreptăm, am putea apela o lentilă mare și o viziune pe termen lung a posibilităților și probabilităților a ceea ce este de așteptat să urmeze.
Vladimir Putin va folosi, fără nicio îndoială, o înghețare a conflictului ca o pauză tactică pentru a începe să reconstruiască mai bine. Forțele armate ruse s-au comportat ticălos de la bun început. Apoi Putin a concediat generali, a descoperit dronele iraniene, a supraviețuit sancțiunilor și a identificat o armă secretă – cantitatea mare de oameni pe care îi poate arunca pe câmpul de luptă. Întrebați Polonia, națiunile baltice și statele nordice cât de liniștite se vor simți dacă Rusiei de astăzi, condusă de un criminal de război, i se va permite să se așeze la masă pentru a negocia pacea prin partiția Ucrainei.
Dacă Kievul va fi obligat să cedeze teritorii forțelor invadatoare, de ocupație, ucrainenii vor termina războiul divizați, plini cu nemulțumiri, mai degrabă decât uniți și întremați. Un prieten descrie o scenă sumbră: un sat din vestul Ucrainei unde locuitorii sunt femei, bătrâni și tineri întorși din război fără membre. Obișnuiește-te cu poza asta. Tineri cu membre amputate vor face parte dintr-un viitor parlament ucrainean. Mai puține victime vor fi de preferat, oricât de amară ar fi senzația, unui sacrificiu fără victorie. Viziunea ucraineană a fost că toate forțele rusești invadatoare trebuie să părăsească Ucraina.
În absența acestui final, o dreaptă politică furioasă va deveni influentă, dând vina pe Occident pentru amânări și împăciuire. Am dat Ucrainei suficiente arme, vor susține ei, pentru a prelungi războiul și obține o remiză. Rânduri tot mai mari de radicali și neonaziști vor intra în clandestinitate pentru a lupta împotriva forțelor de ocupație rusești din est. Crimeea va rămâne în mâinile Rusiei. Marea Neagră va deveni un lac rusesc.
Marjorie Taylor Greene și Viktor Orbán vor repeta că „Noi v-am spus asta”. Acesta nu a fost niciodată războiul nostru, vor predica ei, iar Rusia oricum nu avea să fie niciodată învinsă. Arătând spre ceea ce ei descriu ca fiind ucraineni corupți și nerecunoscători, populiștii autoritari vor primi un impuls. Aceasta va include atât AfD (Alternative für Deutschland), cât și noul partid muncitoresc de stânga al lui Sahra Wagenknecht din Germania. Ea va include și partidul pro-rus Adunarea Națională din Franța al lui Marine Le Pen. Le Pen va avea o șansă la președinția franceză peste trei ani. Ultimul roman al lui Michel Houellebecq, Destroy, o face pe Le Pen să se retragă și pregătească o dreaptă și mai dură în 2027.
Până atunci, Zeitenwende din Germania se va fi încheiat, iar germanii se vor îndrepta spre un nou „realism principial”. Victoria ar fi contat. Acum verzii germani și alți susținători înflăcărați ai războiului vor fi pedepsiți. Berlinul se va adapta noilor realități. Rusia este încă o putere nucleară cu interese naționale care nu sunt deloc ilegitime, se va spune. America nu se poate hotărî cu privire la locul său în lume; fie se va întoarce spre interior, fie spre Asia. O apropiere Berlin-Moscova face ca unele părți din Europa Centrală și de Nord să fie în pragul unei căderi nervoase.
Până în 2027, Polonia va avea propriile arme nucleare. A fost o greșeală gravă, va explica Varșovia, că Ucraina a renunțat la ale lor în anii 1990 – și și-a pus încrederea în garanțiile de securitate ale Marii Britanii și Statelor Unite. Unitatea europeană, apărută inițial ca urmare a invaziei pe scară largă a Rusiei în Ucraina, va fi o amintire îndepărtată. UE se va diviza între actori adepți ai războiului împotriva Rusiei și pragmatiștii care doresc pacea. Pe măsură ce Statele Unite fac un pas înapoi, Iranul va face un pas înainte pentru a crea noi breșe între Europa și Israel. Mercantilismul revine. Se potrivește cu Zeitgeist-ul naționalist și energic și pare mai ușor de gestionat decât ceea ce este acum calomniat ca vechea politică externă „centrată pe drepturile omului”.
Iredentismul s-a întors. Budapesta vorbește despre Ungaria Mare. Aceasta include maghiarii, a treia cea mai mare minoritate din Ucraina. Românii de extremă dreapta vor prinde aripi și vor dori înapoi teritoriile care aparțin în prezent Ucrainei și Moldovei. Ungaria are, de asemenea, pretenții în România. Războiul va amenința Balcanii, iar discuțiile despre Serbia Mare vor ține din nou prima pagină a ziarelor. Războiul Rusiei împotriva Ucrainei a stabilit un precedent. Națiunile pot schimba granițele prin forță.
Războiul hibrid devine sălbatic. Rusia va ataca etnicii ruși „amenințați” din Letonia, Lituania și Estonia – și va folosi atacurile cibernetice, dezinformarea și asasinatele pentru a destabiliza. NATO se va îngrijora de pretextele pentru intervenție, dar semnalează că nu poate face prea multe în circumstanțele actuale. Nimeni nu vrea al treilea război mondial. Până acum, Georgia este ferm în tabăra Rusiei, Turcia este aproape dispărută din NATO, iar Rusia se pregătește pentru un nou drum la Kiev.
Politica ucraineană va fi fragmentată și disfuncțională. Reconstrucția va fi mai lentă și mai costisitoare decât se aștepta. Relațiile polono-ucrainene vor fi pline de fermieri și camionagii care se vor certa din cauza blocadele de frontieră. Nimeni din Occident nu poate suporta ideea unui alt război Rusia-Ucraina pe scară largă. Volodimir Zelenski își va pierde din strălucire, fiind la început un fel de Churchill al Ucrainei, dar acum, rămas la putere, va fi învinuit de toată lumea pentru costurile imense ale războiului din 2022-2025 și pentru finalul dramatic.
China va avea o zi de sărbătoare. Comuniștii chinezi doreau ca Statele Unite să fie umilite în privința Ucrainei ca apoi să se gândească de două ori la apărarea Taiwanului. Beijingul dorea Rusia ca aliat și America marginalizată în această parte a lumii. A văzut mult timp Europa de Sud-Est și regiunea Mării Negre ca o poartă către Europa extinsă. Distanțarea Americii de o UE divizată intern este acum un obiectiv realizabil pentru ruși și chinezi.
Și dacă Statele Unite sunt conduse de propriul nostru Kaiser Wilhelm?
În timpul lui Wilhelm al II-lea, Austro-Ungaria se destrăma. Trezirea națională era peste tot. Încrederea în orice fel de politică consensuală se eroda. Încrederea în armate în dauna procedurilor și parlamentelor prinsese rădăcini. Kaiserul nu a fost responsabil pentru aceste tendințe, dar conducerea sa nesăbuită, haotică și narcisismul le-au hrănit. Un consilier apropiat al Kaiserului Wilhelm a observat:
Wilhelm al II-lea ia totul personal. El nu poate suporta plictiseala. Oamenii greoi, rigizi, excesiv de minuțioși îl calcă pe nervi și nu pot ajunge la o înțelegere cu el. Wilhelm al II-lea vrea să strălucească și să facă și să decidă totul singur. Ceea ce vrea să facă el însuși, din păcate, de multe ori merge prost. Pentru a-l face să accepte o idee, trebuie să pretindem că ideea a venit de la el.
Wilhelm era belicos în străinătate, iar acasă era dezbinător și vicios. „Decapitați socialiștii”, a spus el. „S-ar putea să vă ordon să vă împușcați propriile rude”.
Vom vedea ce se întâmpla în America anului 2025. Totuși, nu trebuie să crezi în viitorul distopic pentru a înțelege natura actuală a problemei. Îngrijorarea noastră excesivă cu privire la escaladare – și refuzul nostru de a defini obiective clare de război – a însemnat că nu le-am dat niciodată ucrainenilor care luptă pentru libertate întreaga putere militară de care au nevoie pentru a învinge în acest război.
Adversarii și aliații urmăresc ce se întâmplă în egală măsură. Ceasul ticăie și pare că victoria ne scapă din mână. Nu este prea târziu pentru a furniza Ucrainei armamentul suplimentar de care are nevoie și, astfel, calea spre victorie. Imaginați-vă cum arată înfrângerea.
Nota redacției – Eseul publicat în exclusivitate de Comunitatea Liberală 1848 și publicat cu acordul editorului, The American Purpose.
