În ultimele zile, Donald Trump a dat uitării orice aparență, a făcut scrum două decenii de politică externă americană și a zădărnicit optsprezece luni din propriile sale demersuri diplomatice.
A amenințat că va opri schimbul de informații secrete cu Ucraina dacă aceasta nu se angajează să cruțe rafinăriile rusești; așadar, a cerut Kievului să lase din mână cea mai de preț armă a sa, fără a pretinde absolut nimic de la Rusia în schimb. Mai mult, a închis ochii la loviturile rușilor asupra centralelor și fabricilor ucrainene, chiar și atunci când acestea aparțineau unor companii americane. Nu a rostit niciun cuvânt de alinare nici pentru moartea recentă a copiilor ucraineni, secerați de bombardamentele rusești.
A rostit neadevăruri în nenumărate rânduri. A susținut că Ucraina și Rusia ar fi convenit asupra unui „armistițiu energetic”, veste care i-a luat prin surprindere pe ucraineni și pe care, oricum, rușii au încălcat-o îndată, lovind o centrală electrică din Harkov după doar câteva ore.
A aruncat vina pe Ucraina pentru blocarea tratativelor, când, în realitate, ucrainenii au venit adesea cu propuneri de încetare a focului, în vreme ce Rusia nu a consimțit niciodată la vreun armistițiu ori la vreo negociere cu adevărat serioasă.
L-a înfățișat pe președintele ales în mod democratic al Ucrainei drept o piedică în calea păcii, cerându-i să părăsească scaunul puterii.
Cu toate acestea, vineri, înainte de a lua aceste noi hotărâri, a purtat încă o convorbire telefonică lungă și prietenească cu dictatorul rus, singurul care ar putea cu adevărat să curme acest război chiar astăzi. I-ar fi de ajuns lui Vladimir Putin să le poruncească ostașilor săi să pună capăt luptelor, iar războiul s-ar încheia, lăsând loc, poate, doar pentru o seamă de tocmeli asupra granițelor.
Ucrainenii nu pot lăsa armele jos fiindcă, dacă ar face-o, țara lor ar fi cotropită, iar ei ar împărtăși soarta celor din ținuturile deja ocupate: conducători uciși, copii răpiți, asuprire și lagăre de muncă pentru toți ceilalți. Dacă Trump știe aceste lucruri, pare că nu-i pasă deloc.
Și totuși… mari părți din această poveste sunt lipsite de noimă:
Președintele a lăsat să se înțeleagă că scopul noii sale abordări ar fi scăderea prețului la pompă pentru americani. Poate că încearcă să-i încredințeze pe alegători că de vină pentru scumpiri ar fi Ucraina, și nu războiul pe care el însuși a ales să-l poarte cu Iranul.
Aceasta nu este însă o pricină sau o dezvinovățire îndeajuns de bună pentru asemenea măsuri drastice. Cantitatea de combustibil pe care Rusia ar putea-o vinde peste hotare este prea mică, greutatea ei în prețul pieței prea slabă, iar povestea vine prea târziu pentru a mai schimba soarta alegerilor.
Mai degrabă, avem de-a face cu o cu totul altă socoteală: o încercare disperată, de ultimă clipă, de a sili Ucraina să se predea și de a salva economia rusă. Poate cu gândul de a duce, în sfârșit, la bun capăt numeroasele înțelegeri de afaceri pe care se știe că rușii le-au purtat cu trimișii americani și cu alți apropiați din cercul lui Trump. Printre acestea se numără afaceri legate de conductele de gaze Nord Stream, de extragerea zăcămintelor din ținuturile înghețate ale Nordului, de averile rusești blocate prin băncile din Europa și multe altele.
Trump nu poate însă să facă lucrurile să se întâmple doar din vorbe, așa cum nu poate nici să oblige Ucraina să pună capăt luptelor. Statele Unite nu oferă armament Ucrainei, în afara celui cumpărat de europeni. Am aflat că sprijinul american cu informații secrete pentru Ucraina este acum foarte subțire, vizând îndeosebi acțiuni de apărare, nu de atac.
Cu siguranță, ucrainenii nu au nevoie de informații americane sau de rețeaua Starlink pentru a lovi rafinăriile rusești. Dacă Elon Musk îngustează aria de acoperire a rețelei Starlink în Ucraina (unii spun că ar fi făcut-o chiar miercuri dimineață), va plăti un preț aspru pentru asta. Guvernele europene și alți cumpărători de seamă vor privi acest lucru ca pe o prevestire: tehnologia lui Musk nu este de încredere tocmai fiindcă Musk însuși nu este om de încredere, motiv pentru care ar trebui să-și încheie socotelile cu el și să nu mai semneze alte învoieli.
Dar dacă această înțelegere pe seama motorinei nu va stăvili loviturile ucrainene asupra rafinăriilor, nu va cântări deloc în alegeri, nu este pe placul americanilor, va îndepărta și mai mult țările aliate și nu-i va opri pe ucraineni, atunci de ce o face Trump? Nu poate exista decât un singur răspuns: pentru că Rusia a însemnat atât de mult pentru el de-a lungul anilor.
Din când în când, câte un ziarist sau amic de discuție mă întreabă de ce este Donald Trump atât de legat de Rusia. De ce se lasă înjosit de Putin, care nici măcar nu s-a obosit să-i mimeze „armistițiul”? De ce cântă în struna mașinăriei rusești de minciuni? Nu prea înțeleg de ce se mai ridică astăzi astfel de întrebări, căci răspunsurile s-au dat de multă vreme.
Am scris despre firele care îl leagă pe Trump de Rusia încă din iulie 2016, în paginile ziarului Washington Post. În lunile și anii ce au urmat, au fost scoase la lumină numeroase cercetări privitoare la ațele de afaceri purtate de Trump cu Rusia, coborând în timp până în anii ’80.
Printre acestea se numără legături cu oameni din preajma lumii interlope rusești, unii dintre ei fiind stăpâni ai unor locuințe în clădirile sale; o sprijinire pe o largă clientelă rusească, dar și pe cumpărători necunoscuți de apartamente, mulți dintre ei bănuiți a veni tot din Rusia.
Este de pomină întâmplarea când un magnat rus a cumpărat o moșie de la Trump, plătind zeci de milioane de dolari peste prețul ei de dinainte, chiar în clipa când acesta se afla la strâmtoare de bani.
La fel de bine dovedită este și aplecarea lui Trump către poveștile răspândite de tabăra rusă. La întoarcerea din prima sa călătorie la Moscova, în anul 1987, a plătit reclame cât o pagină întreagă în trei ziare de renume, lovind în alianțele pe care America le avea în Europa și Asia:
Preț de aproape patruzeci de ani a tot spus, în mare, aceleași lucruri. Și-a mai schimbat părerea despre întreruperile de sarcină și despre banii virtuali, a stat de partea unor grupări politice felurite de-a lungul vremii, dar ciuda sa împotriva aliaților democrați ai Americii și aplecarea înspre Rusia au rămas cu totul neclintite.
Raportul Mueller, ca și comisia senatorială care i-a urmat, având sprijinul ambelor tabere politice, au dovedit nenumăratele încercări ale rușilor de a lua legătura cu Trump pe parcursul campaniei din 2016 și de a înclina balanța alegerilor, prin scoaterea la iveală a unor date furate de la Comitetul Național Democrat, cât și prin vărsarea unor sume uriașe în rețelele de socializare americane.
Însă, tocmai pentru că Trump a reușit să ia în râs și să minimalizeze greutatea acestei povești („Rusia, Rusia, Rusia”, spune el, de parcă asta ar ține loc de dovadă), și pentru că gruparea republicană a mers pe mâna acestei minciuni, se pare că americanilor trebuie să li se amintească necontenit acest lucru: da, legătura lui Trump cu Rusia este una strânsă, veche și neînchipuit de ciudată.
Aceasta calcă în picioare părerile oștirii și ale serviciilor de informații americane, precum și pe cele ale marii părți a populației din țară și din Congres.
Îndată după spusele sale despre motorină și după cuvintele aruncate la adresa lui Volodimir Zelenski, o pleiadă de deputați și senatori americani, veniți din ambele tabere, a înfierat învoiala și a jurat să o întoarcă din drum. Luni, generalul de aviație Alexus Grynkewich, cel mai înalt ostaș american din Europa și capul trupelor NATO – o însărcinare purtată întotdeauna de un american – a trimis un cu totul alt mesaj către Rusia.
Cuvântând la o adunare pentru pază și apărare în Varșovia, Grynkewich a rostit răspicat că orice atac la adresa NATO, de care acum multă lume se teme cu adevărat, va fi strivit cu o putere covârșitoare: „Vom opri atacul și le vom reteza orice cale de a-și atinge țelurile, oricare ar fi acestea. Vom face astfel încât, pe scurt, orice lovitură îndreptată împotriva oricărui aliat să fie dovedită drept o strădanie cu totul zadarnică.” El a dat de înțeles că se va răspunde cu o lovitură uriașă, care va ținti „absolut orice sprijină, ține pe picioare și îndrumă” trupele inamice.
Acesta este soiul de discurs care, dacă ar prinde glas și de la Casa Albă, ar putea ține Rusia în frâu, oprind-o din a-și întinde în Europa actualul val de prădăciuni și atacuri pe rețelele informatice, de a mai da o mână de ajutor Iranului sau de a mai săvârși crime de război pe pământ ucrainean. Președintele cu pricina, însă, se dă cu totul în lături de la a rosti asemenea cuvinte și, judecând după cum stau lucrurile acum, trebuie să ne împăcăm cu gândul că nu o va face niciodată.
