Am fost la meciul România – Kosovo. Presimțeam că fotbalul nu va scăpa de politizare. Așa a fost. Arbitrul a suspendat meciul, iar echipele au plecat la cabine în minutul 17.
Suspendarea partidei are o explicație simplă. UEFA interzice nu doar petardele – erau și de-astea aruncate spre portarul kosovar! –, ci și inscripțiile politice. Iar în tribune a fost afișat un banner pe care scria Kosovo je Srbija. Ca să sprijine apartenența fostei provincii la țara cu care rămăsese la un moment dat Slobodan Milošević, galeria a început să strige „Serbia! Serbia!”.
Orice om normal constituit se întreabă, desigur, de ce te-ai duce la un meci de fotbal al României ca să fii suporterul unei alte țări, fie ea și vecină. Cine merge la stadion știe, însă, că în tribune sunt și inși care nu excelează prin coerență. Sunt pătimași când vine vorba de sport, sunt dezlânați și-n alte privințe. Problema e că ei ajung în tribune și cu petarde, și cu bannere politice, care sunt total interzise. Jandarmii nu sunt în stare să perchiziționeze și să oprească grupuri compacte de 150-200 de persoane care lansează un circ pirotehnic și care pot arunca în aer – prin rasism sau intoleranță – spectacolul sportiv.
Mai e ceva: cei care sunt revoltați că echipa kosovară participă la competițiile europene nu știu că federațiile de fotbal nu reprezintă state. De-asta e posibil ca Anglia, Scoția sau Țara Galilor să aibă echipe de club sau „naționale”, deși sunt parte a UK, de-asta e posibil ca și Feroe sau Gibraltarul să aibă același statut, deși prima este parte a Danemarcei, iar a doua – teritoriu britanic de peste mări.
Dincolo de lâncezeala logistică a jandarmilor și de logica instituțională a sportului, există o problema politică a galeriilor de tipul celei care se numește „Uniți sub tricolor”, printre ai cărei fondatori se află George Simion, liderul AUR. Lângă bannerul cu Serbia și Kosovo mai era unul, pe care scria: Basarabia e România. E un mesaj politic la fel de puternic. Și la fel de drag propagandei ruse. Fiindcă, dacă e să descriem realitatea politică, putem spune cel mult că Basarabia a fost România. Azi nu mai e.
Kremlinul a încurajat, însă, de ani buni, folosirea prezentului revizionist. Exploatând, între altele, buna credință sau nostalgia unor moldoveni și a unor români, exploatând sensibilitățile securiștilor ceaușiști rămași fără pistol și aparate de ascultare. Diferența față de cazul ex-iugoslav e, din acest punct de vedere, majoră. Nu fiindcă România nu recunoaște Kosovo ca stat, ci fiindcă memoria convocată în cazul ex-iugoslav e cea a crimelor de război.
Cele două mesaje de pe banner au putut fi alăturate fiindcă naționalismul galeriei nu e, de fapt, doar o ambiție revizionistă, ci și o formă de servitute față de Rusia. Cine vine la meci și, în loc să-i încurajeze pe Alibec și pe Hagi contra lui Pakarada și a lui Vojvoda, difuzează propaganda putinistă ignoră faptul că România nu e Rusia. Suntem în altă ligă, ca să folosesc un termen sportiv. Liga democraților moderați, nu a agresorilor autoritari.
În fine, am și două vești bune de la stadion. Prima privește publicul strâns în tribunele Arenei Naționale: 90% din suporteri au fluierat mesajele și strigătele auriștilor din tribune. A doua e că partida s-a reluat după trei sferturi de ceas și că i-am și caftit pe kosovari cu 2-0.
