fbpx

România de la periferia occidentului

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

În săptămâna ce tocmai s-a încheiat politicienii puterii PSD-PNL s-au distins nu prin ceea ce au realizat, ci prin ceea ce nu au făcut. Nu mă refer în primul rând la incapacitatea lor de a tranșa penibila chestiune a comasării alegerilor, ci la reacția de moluscă speriată a liderilor partidelor de la putere și a președintelui Iohannis la moartea, probabil asasinarea, în penitenciar a opozantului rus Alexei Navalnîi. 

Nu am găsit nicăieri reacția premierului Marcel Ciolacu în primele trei zile după moartea opozantului rus. Am găsit doar o reacție timidă a președintelui Iohannis și una, puțin, dar nu mult, mai demnă a lui Nicolae Ciucă. Abia luni, dar la Bruxelles, nu la București, a declarat ministrul de Externe Luminița Odobescu, în engleză, că regimul lui Putin este responsabil pentru moartea lui Navalnîi. 

Ai senzația că personalitatea imensă a lui Navalnîi, care îl înfrunta pe Putin și din penitenciarul barbar în care fusese închis, și care, împreună cu organizația sa, a dezvăluit amploarea corupției la nivel înalt din Rusia, le sperie pe bietele mediocrități din fruntea statului nostru. 

Că AUR și SOS au tăcut, nu ne mirăm, căci ele sunt goarnele lui Putin în România. Dar de ce tace PSD? Să fie puterea PSD-PNL, cu Iohannis în frunte, speriată de o personalitate care a făcut din anti-corupție și din democrație cauze pentru care merită să-ți dai viața? Sau nu vor să-l deranjeze prea tare pe Putin?

Probabil și una, și alta. Spectrul apariției unei personalități puternice care să militeze eficient împotriva corupției din România, dezvăluind marile scandaluri din inima puterii, poate da fiori actualei coaliții, întemeiate pe cârdășia întru perpetuarea corupției, căci ar arunca sistemul în aer și ar atrage mulți adepți. Dar o asemenea personalitate nu s-a afirmat încă în spațiul politic românesc, iar îndepărtarea Laurei Codruța Kovesi de la conducerea DNA, de către Tudorel Toader și Klaus Iohannis, a aruncat anti-corupția într-un con de umbră de unde nu a mai scos-o nimeni. 

Dincolo de aversiunea instinctivă față de personalități de tipul Navalnîi a oricărei puteri iliberale, sau aspirante la iliberalism, cum este cea de la București, întrezărim însă, mai bine conturată, o prudență vecină cu supușenia față de Vladimir Putin. 

Klaus Iohannis s-a limitat să ceară Rusiei pe platforma X „să facă o anchetă transparentă și cuprinzătoare” și l-a descris pe Navalnîi convențional drept „un luptător curajos pentru libertate și drepturi”. De anti-corupție, nici vorbă, de Putin, nici un cuvânt, de lungul șir de dizidenți asasinați de Kremlin în Rusia și în Europa, nici atât. 

Ar fi însemnat să declari indirect regimul de la Moscova drept ceea ce este, adică un regim criminal, ceea ce România evită, iar aceste menajamente la adresa Moscovei trebuie corelate cu reticența inexplicabilă a Bucureștiului de a recunoaște pericolul pe care Rusia îl prezintă pentru securitatea noastră. 

În timp ce președintele Biden, ministrul de Externe britanic David Cameron, președinta CE Ursula von der Leyen și Înaltul reprezentant UE Josep Borrell nu ezitau să-l declare fără echivoc pe Putin responsabil pentru moartea lui Navalnîi; președintele Franței Emmanuel Macron acuza Rusia că închide „spiritele libere” în gulag, Angela Merkel îl descria pe Navalnîi ca „victimă a puterii represive de stat din Rusia”, premierul olandez Mark Rutte vorbea de „brutalitatea incredibilă a regimului din Rusia”, cancelarul german Olaf Scholz declara că „Navalnîi a plătit cu viața pentru curajul lui”, iar premierul polonez Donald Tusk se angaja să nu-i ierte niciodată pe autorii morții lui Navalnîi – deci în timp ce liderii occidentali nu ezitau să vorbească deschis despre responsabilitatea directă a regimului represiv al lui Putin pentru moartea lui Navalnîi, președintele României se limita la un minimum de preocupare, aproape copiată după aproape la fel ca penibilul secretar general al ONU, Guterres. 

Ne amintim însă că președintele Iohannis a ezitat mult să-l condamne pe Putin în momentul invadării Ucrainei, acum doi ani. Se teme Iohannis de Putin, sau mizează de fapt pe o victorie a Rusiei în războiul din Ucraina și vrea să mențină o colaborare low level cu omul puternic al momentului, oricât ar fi el de odios? 

În tot cazul, deși România ajută cu adevărat Ucraina, căci doar este țară NATO și nu vrea să fie stigmatizată ca Ungaria, liderii ei se abțin de la condamnări tranșante ale regimului putinist. Mai mult, aflăm de curând că România contribuie indirect la finanțarea războiului lui Putin cumpărând petrol pentru avioanele sale militare tocmai de la Lukoil, care, de altfel, continuă să dețină benzinării în România, la fel ca Gazprom. Știri pe această temă apar din când în când, dar sunt lăsate să moară prin arhive. Nimeni nu insistă în interviurile cu oficialii români asupra lor. Nici măcar opoziția nu își bate capul cu ele. 

Există deci un nivel al duplicității, al jocului la două capete, în care România pare să se fi specializat, cum există și o toleranță inexplicabilă pentru propaganda Coloanei a V-a rusești în România. 

Chiar zilele trecute, Sergiu Mihalcea, membru AUR, frecvent vizitator al Ambasadei ruse, a fost invitat să țină un discurs la adunarea Asociației comunelor din România, în prezența premierului și a unor miniștri din guvern. În instituțiile statului există mai mulți adepți ai AUR decât ne place să recunoaștem, inclusiv în armată, în poliție, sau în servicii; și există mulți ofițeri în rezervă în AUR, dar acest lucru nu îl preocupă nici pe președintele Iohannis, nici pe premierul Ciolacu. 

În general, politicienii români se comportă de parcă Rusia ar fi pe altă planetă, nu la o aruncătură de băț; de parcă România ar exista într-un spațiu protejat, spre deosebire de restul Occidentului, care avertizează tot mai intens și mai frecvent că un război cu Rusia este iminent și că țările occidentale nu sunt pregătite să-i facă față. 

Pentru Iohannis și Ciolacu însă acest pericol nu există! Sau, mai degrabă, se prefac că nu există, de teamă că le va strica feng-shui-ul într-un an electoral și așa foarte complicat. Pericolul există însă pentru șeful Statului Major, generalul Gheorghiță Vlad, care a fost nevoit să comunice presei îngrijorările sale cu privire la starea de pregătire inadecvată a României pentru un posibil război, inclusiv imposibilitatea de a doborî drone, din cauza unei legi vechi care cere să comunici cu drona înainte de a o ataca! 

Presupunem că a ajuns la presă după ce a încercat să-i explice pericolul ministrului de resort, psd-istul Angel Tîlvăr, dar acesta, instruit de Marcel Ciolacu să nege orice amenințare la adresa păcii ca să nu tulbure poporul înainte de alegeri, probabil nu a reacționat. De altfel, frizând din nou ridicolul, Ciolacu a declarat că nu este niciun pericol de război – deși înalți comandanți NATO și miniștri ai apărării din Marea Britanie și Germania spun contrariul (cel mai recent, la Conferința pentru Securitate de la Munchen) – și ne asigură „că nu vine nimic dinspre Rusia”. 

E adevărat, mai cade câte o dronă prin Deltă, dar nu este un gest intenționat! Pentru că noi avem treabă cu comasarea alegerilor, care nu ne iese cum am vrut, și cu eliminarea competiției democratice din cursa prezidențială, căci altfel Ciolacu pierde și se face de râs. 

Astfel România ratează o dezbatere esențială pentru securitatea națională, lăsând această problemă vitală în mâinile unor personaje în cel mai bun caz ambigue și lașe, însă, în cel mai rău caz, duplicitare. 

Este adevărat că, în final, președintele Iohannis a convocat CSAT, care se va întruni în această săptămână, pe tema războiului din Ucraina, dar absența României din dezbaterea internațională pe această temă și absența acestei teme din dezbaterea publică românească, deși tocmai într-un an electoral ar trebui definite clar pozițiile partidelor în astfel de chestiuni majore, ne situează din nou la periferia Occidentului, spațiu în care președintele, premierul și partidele lor par să se simtă destul de confortabil, fiind pe măsura posibilităților lor intelectuale și caracterului lor. 

Deși nu par, riscurile pentru țară sunt mari. Ele nu pot fi diminuate însă decât prin înlocuirea actualei echipe de la putere în alegerile din anul acesta, singurul prilej de a demonstra că românii nu au totuși vocația periferiei civilizaționale. 

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00