Anul trecut, cam pe vremea asta, țara urmărea cu sufletul la gură campania pentru europene și locale. Se spunea că alegerile acestea, atât de diferite ca miză, fuseseră comasate, pentru a nu răpi prea mult timp nici alegătorilor, nici grijuliilor guvernanți. Prezidențialele erau programate în septembrie, cu trei luni mai devreme decât sfârșitul mandatului lui K. Iohannis, pornind de la ideea că acesta urma să fie ales secretar general al NATO, o funcție ce trebuia preluată la 1 octombrie. O ipoteză mai consistentă era că PSD și PNL voiau, de fapt, să tranșeze cine merge la Cotroceni, pentru a organiza, apoi, un scrutin legislativ în urma căruia partidul ce pierdea funcția prezidențială să o preia pe cea de prim-ministru.
Socotelile din casa coaliției nu s-au potrivit cu cele din târgul electoral. Nu numai că Iohannis n-a ajuns la NATO, dar n-a plecat mai repede, ci mai târziu cu trei luni. Ce-i drept, legislativele s-au ținut după prezidențiale (și nu simultan cu turul întâi, cum fusese cazul între 1992 și 2004), dar turul al doilea pentru Cotroceni nu s-a mai organizat. Iar acum, când a venit iarăși primăvara, sperăm să încheiem șirul de scrutine ce urmau să se comprime, dar care s-au tot lungit.
Toate acestea s-au întâmplat nu doar din pricina unei interferențe rusești, ci și întrucât PNL și PSD, stăpâne peste toate instituțiile, au gestionat foarte neîndemânatic atât logistica electorală, cât și strategia lor politică. Într-adevăr, de teamă că planul „unul din noi merge la Cotroceni, iar celălalt – la Palatul Victoria” ar putea să nu iasă, Ciolacu, înarmat cu sondaje imprecise, a croit planul alternativ al unei finale în care să intre el și, ajutat cu voturi PSD, naționalistul G. Simion. După anularea alegerilor prezidențiale, a ieșit la iveală că și PNL a avut o campanie care, voit sau nu, l-a trimis în finală pe naționalistul C. Georgescu.
În 2025, planul acaparării puterii de către cuplul PSD-PNL n-a dispărut. Singurul candidat care-i promite lui Ciolacu rămânerea în fotoliul de la Palatul Victoria e Crin Antonescu. Un plan alternativ e cel în care PSD preia președinția prin Ponta, iar prim-ministru ajunge Ilie Bolojan, ce va redeveni președinte al PNL după 18 mai. Orădeanul pare să prefere stabilitatea și nu varianta în care el ar ajunge tot în fruntea guvernului, dar cu un președinte ca Nicușor Dan.
Partidele pro-europene n-au fost în stare să netezească drumul spre o soluție negociată: și blocul guvernamental e scindat, căci PSD l-a exclus pe Ponta după ce acesta a contestat desemnarea lui Antonescu drept candidat comun, și blocul anti-guvernamental e divizat întrucât în competiție sunt și fondatorul USR, și șefa de azi a acestei uniuni.
Așa că doar cetățenii pot tranșa la urne: vor continuitate sau ruptură? Iar ruptura poate fi una care să evite izolaționismul propus de AUR, POT și SOS România? Cu mai puțin de trei săptămâni înainte de scrutin, doar casele de pariuri au un răspuns la aceste întrebări, nu și sociologii. E și acesta un aspect elocvent pentru stadiul în care se află democrația noastră.
