fbpx

Regula tratamentului echitabil nu e prea sexy la români, ahtiați de distincție

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

În continuarea dialogului inițiat de Sever Voinescu pe marginea cărții, publicăm și reacția Georgianei Perlea primită pe adresa redacției.   

 

Dragă Cristian,

Am găsit cartea ta la librărie și am citit acolo, preț de un ceas, în picioare – fiindcă e palpitantă dar și fiindcă nu cred că o voi termina până plec și nici nu o pot lua la mine, din motiv de excedent la bagaj. O impresie mi-am format, chiar și așa.

Este foarte interesant ce ai întreprins. Nu cred că-s prea multe astfel de cărți pe piața noastră: o ofertă politică specifică, agrementată cu exemple și anecdote din experiența ta de actor istoric, dar și un detur ambițios și foarte lizibil prin istoria românilor, poate pe alocuri sumar – dar ia asta ca pe un tic academic.

E foarte complicat pentru mine, cu formația mea, să apreciez o producție așa de dezinhibat-personală și de eclectică, unde tractul politic se sprijină fără fasoane pe o filiație politică confident schițată, iar experiența ta personală (și sunt multe pasaje jurnalistice / memorialistice excelente) vrea să rezolve din trei puncte tot felul de vechi casse-tête ale economiei politice și filozofiei morale.

Alții vor adora tocmai acest du-te-vino între actualitatea cea mai frustrantă și aparentele antecedente istorice, între istoria ta personală (fiindcă e și a noastră, iar la cei tineri fiindcă nu e), redată așa proaspăt și autentică, și Istoria la care pui umărul.

Pe alocuri niște racursiuri nu m-au convins – but again, I may not be your typical reader. Tiermondismul (sau alienarea apud Marx sau unele aspecte din materialismul istoric, ca să mai luăm niște exemple) rezistă din motive mai solide decât stângismul dominant în academia: rezistă pentru mulți ca indigeste evidențe empirice. Iar lănțișorul de aur al mamei tale e un contrapunct delicios la aiurelile debitate în școala comunistă [Ghinea invocă amuzat o zisă la modă în copilăria lui: bunurile de care a fost spoliată țara noastră ar umple cu aur un tren lung de la Ploiești până la București], dar el nu infirmă, doar expediază, ceva omologat în cărți de istorie grele: URSS (și înaintea ei alte imperii din regiune, cel Otoman mai cu seamă) chiar au exersat în teritoriile-satelit o extracție de resurse de tip colonial, dublată sporadic spre deloc de „opera civilizatoare” deliberată (nu mereu inspirată), materială și morală, cu care se poate lăuda (azi mai mormăit) Occidentul în Africa sau Asia.

Spolierea asta nu e o invenție sau mania persecuției la români, chiar dacă e exprimată naiv-folcloric. Și s-a întâmplat din motivul pe care îl invoci chiar tu când explici decalajul civilizațional: popoare diferite au reflexe morale diferite (și felurit internalizate), colonialismul există cu arome multiple. Resortul imperialist rus descris de Timothy Snyder a dat și cuceriri de facto (fostele republici sovietice) și colonizări ideologice cu temporare subordonări economic-militare (statele din Est).

Sunt multe astfel de piruete prin carte, nu m-am scandalizat iremediabil pentru că și cartea e în fond o causerie – nu un tratat, ci o conversație vie.

Alta pe care țin să o amintesc totuși (fiindcă stă în inima programului vostru electoral, pe care îl iau în serios) e povestea cu „vălul ignoranței” al lui Rawls. Nu știu dacă e chiar cum îl explici tu. Merită amintit acolo că vine de la Hobbes, unde e precondiția contractului social: oamenii discută și se înțeleg în loc să-și-dea-în-cap-și-fure-portofelul tocmai fiindcă nu se pot evalua reciproc pe deplin, strict fizic să zicem, și astfel transcend condiția primitivă de brute.

La Rawls „vălul ignoranței” e eminamente o atenuare a principiilor liberale clasice în direcția social-democrației: dacă piața (potența economică în competiția liberă, mai exact) ar regla numai ea ordinea socială, am fi doar un soi de brute cu profit. Raționalitatea economică is just that, în formă pură nu armonizează, nu ține loc de compasiune, delicatețe, înțelegere pentru perdanții cursei (care, cum puncta Mihai Maci la întâlnirea din iulie, sunt și ei etern în cursă, nu poți doar să-i bați că tot tu te împiedici de ei – ca să luăm doar un argument utilitarist). Tot acolo, mi-a părut rău că nu ai încercat să răspunzi la întrebarea cu care ai încheiat paragraful: în care Românie, istoric vorbind, a funcționat mai bine, juridic și cutumiar, această premisă indispensabilă a egalității cetățenilor?

În cea de astăzi funcționează practic, pe cât pot eu să deslușesc, o etichetare și ierarhizare brutală (savurată ca atare) a interlocutorului de orice fel după „posibilități”: cele afișate prin status symbols sau conspicuous consumption sau pur tupeu. Foarte rar după posibilitățile intuite, latențele individului, nu de alta dar esența jocului levantin e manifestarea importanței sociale și nu (ca în Occidentul vinovat) disimularea ei furibundă și atent-neconvingătoare.

Regula tratamentului echitabil nu e prea sexy la români, ahtiați de distincție; mai mult de ochii presei sau de frica legii e tratat amărășteanul ca-și-cum. Dezideratul lui Rawls, dacă stai să te gândești, funcționează admirabil la cei obsedați de serviciile secrete. Nu știi care mai e și cine mai e… oricare poate fi (altfel nici n-ar fi mare lucru de capul ei/lui!) dar poți să știi cum și de unde? Iată și vălul ignoranței la români: o ipoteză extra, o suspiciune isteață, o temere nemotivată dar echivalentă funcțional cu rezerva sau curtoazia din alte culturi, nici ele sincere (beside the point) dar solid ritualizate…

Sper să îți fie cartea citită, îndrăgită, combătută cu cap: material există. M-a intrigat, o să mai citesc pe ea pentru detaliul istoric și politic, chiar dacă nu pot să bifez mereu cum se articulează ele.

Notă – Pentru publicul mai larg precizez aici că faimosul „văl al ignoranței” (o ficțiune necesară, ca și contractul social), necunoașterea atributelor particulare e la Rawls o precondiție a funcționării justiției, o componentă de bază a „poziției originare”: singura din care putem judeca „as free and equal, rational and reasonable moral persons” (dacă îmi amintesc bine formularea din A Theory of Justice). Numai ignorând statutul, averea, calitățile oamenilor pot fi ei cu adevărat egali în fața legii. În practică acest lucru e, desigur, cvasi-imposibil. Nu avem vălul „gros” din teoriile lui Rawls, ci năvodul cu care era înveșmântată fata pescarului.

Nu fi pufi

Dă un share

Lasă un comentariu

SCRIE ȘI TU


Poți contribui și tu la Comunitatea Liberală 1848 completând formularul de mai jos.

 

    This will close in 0 seconds

    -
    00:00
    00:00
    Update Required Flash plugin
    -
    00:00
    00:00