Nu credeam că o să scriu o parte a doua la articolul pe care îl scrisesem acum vreo două luni despre admirația nedisimulată a președintelui mongol Khurelsukh față de omologul său rus.
Dar tot acum vreo două luni s-a mai întâmplat ceva: un vecin (de tipul celor cu multe păreri) m-a informat că va vota Călin Georgescu.
Nu știam cine e personajul, dar am fost informat că e un patriot adevărat, și că va fi votat de mult mai mulți oameni decât îmi imaginez, și că poate chiar câștiga. Cum în general omul oferea informații credibile, l-am urmărit pe CG în sondaje și dezbateri, și am ajuns la concluzia că va obține într-adevăr un scor mult mai bun decât cel cu care era creditat (a propos, vorbesc de multă vreme despre problemele metodologice care fac sondajele electorale de la noi aproape la fel de precise ca păcănelele, oracolele sau datul cu banul).
Ce să vezi, vecinul a avut dreptate, iar ieri toată ziua românii au căutat pe Google cine e CG. Teoria clasică conform căreia întâi trebuie să câștigi notorietate, pe urmă influență, pe urmă voturi, nu mai funcționează într-o lume divizată în bule între care legăturile sunt din ce în ce mai slabe datorită polarizării și izolării impuse de algoritmi din ce în ce mai obscuri.
Obscur a fost până ieri și acest personaj, crescut în umbră dezbaterilor manelistice și atacurilor mizerabile între candidații legitimi, alimentate de televiziuni care au transformat procesul politic în reality show de cea mai joasă speță.
Cu câteva zile în urmă, într-o dezbatere la televiziunea publică, un fost șef al SIE și un fost ministru PSD al economiei îmi explicau senin că nu există ferme de boți, cel puțin în România, și că nu există influențe externe asupra politicii din România. Când le-am adus ca argument ceea ce s-a întâmplat în Moldova, mi-au spus că s-a exagerat, dovadă că nu au câștigat pro-rușii. Pe lângă eroarea logică gravă (nu există pentru că nu au avut succes), m-a șocat aparenta relaxare (ca să nu zic ignoranța) a unor oameni cu influență și acces la informații.
Și ca să răspund în sfârșit la întrebarea: Cine e CG?
Nimeni. CG nu e un CINE, e un CE, mai bine înțeles pornind de la ceea ce nu e.
CE nu este CG? În primul rând nu este o soluție anti-sistem, fiind promovat în politică întâi de un fost membru al CC al PCR (Mircea Malița), apoi de diverși oameni ai sistemului. Nu este nici măcar un politician extremist, pentru că nu este un politician. E o memă a lui Putin, care practică același tip de cosplay ca președintele mongol, din lipsă de imaginație.
E ceea ce vrei să auzi când te-ai săturat de politică.
E 35 de ani de frustrare.
E 10 ani de aroganță Iohannis.
E decenii de sabotare prin incompetența sau rea-voință a educației.
E necunoașterea istoriei, care metamorfozează criminalii (comuniști sau fasciști) în eroi.
E anxietatea războiului de la graniță și dorința de pace rapidă, în orice condiții, chiar umilitoare și periculoase, fără garanții de securitate.
Și mai e ceva, ce am întâlnit și în SUA și în multe alte locuri din lume: ignorarea de către așa-numitul mainstream ideologic (din care face parte și USR) a psihologiei electoratului majoritar și a culturii de masă. Considerați acest paragraf și ca un apel la partidele și forțele democratice din România: renunțați la promovarea nulităților și carieriștilor, a intereselor strict individuale sau de grup, a politicii de diviziune, și mai ales la aroganța intelectuală a lui ‘cine nu ne votează e prost’.
Acceptați că există oameni cărora schimbarea le produce anxietate, care au nevoie de valori stabile, chiar dacă ele nu sunt progresiste și sunt religioase sau naționale (nu întâmplător BOR a ales să îl susțină pe CG, care și-a câștigat un mare procent din voturi pe tema familiei tradiționale și a avortului în condițiile în care, cu tot respectul pentru războaiele culturale importate din Statele Unite și pentru anumite grupuri, avem alte priorități în acest moment, cum ar fi sa menținem a fi diferit nesancționabil penal).
Treziți-vă la realitate: democrația e pe voturi! Ca antropolog vă rog să ieșiți din bula voastră, să empatizați cu oamenii simpli și să încercați să le înțelegeți perspectiva culturală și necesitățile psihologice.
CG a facut-o. Mesajul lui, timbrul vocii, ritmul, postura, formulările, lungimea, canalul și patternul de diseminare reprezintă o lecție de marketing politic (chiar dacă nu a făcut-o singur).
Anxietatea pandemiei a născut AUR. Astăzi nici AUR nu mai e îndeajuns de extremist pentru a canaliza frustrările populare. Poate e nevoie de CG pentru a ne trezi la realitate, acest produs al TikTok-ului și influensărilor, al unei operațiuni evident foarte bine coordonate din exterior și al frustrării românilor vis-a-vis de întreagă clasa politică.
Singura parte bună a zilei de duminică a fost intrarea doamnei Elena Lasconi în turul 2. Acum chiar pot vota cu inima împăcată (imaginați-vă să fi fost nevoit să pun ștampila pe Ciolacu), dar și cu frica că NU VA FI DE AJUNS.
Dar poate fi… dacă ne trezim, dacă ascultăm, dacă înțelegem și dacă renunțăm la politica de diviziune, pentru care nici eu nu mai am toleranță, pentru că ne-a adus în situația asta.
Elena, trebuie să câștigi, pentru noi toți, chiar și pentru cei care îl votează pe CG, pentru a nu lasă România în întuneric! Altfel ajungem la proverbul rusesc: ‘Rudele și președinții nu ți-i alegi!’.
