Curând vom intra în anul electoral și PSD și PNL ne vor servi supa reîncălzită a necesității combaterii extremismului, votându-le pe ele, vezi Doamne, ca unică alternativă la suveranismul și anti-europenismul cuplului bine sincronizat Simion-Șoșoacă. Adevărul este că PSD și PNL nu reprezintă nici o alternativă, nici unica soluție. Mai degrabă avem de a face cu un pervers joc în trei, coreografiat de servicii, în care PSD – cel mai mare partid al țării, nu-i așa? – nici măcar nu dictează agenda publică.
Să analizăm rapid ultimul episod al circului politic național: PSD anunță limitarea plăților cash, teoretic pentru combaterea evaziunii dar, în fond, pentru a alimenta conturile băncilor cu mai multe comisioane pentru tranzacțiile bancare; George Simion face scandal și anunță un referendum pentru includerea dreptului la plăți cash în Constituție; Marcel Ciolacu nu cedează, dar primarii puterii se îngrozesc de reacția populației agitate de AUR și pun presiune asupra guvernului pentru a retrage măsura; liberalii reacționează primii, se răzgândesc brusc și atacă și ei măsura pe care o aprobaseră în coaliție; în final, Marcel Ciolacu cedează și renunță la plafonarea plăților în numerar, cu două excepții care ar putea anula efectul benefic al cedării, dar aceasta este o altă poveste.
Interesant este că cedarea premierului nu s-a datorat opiniilor pertinente ale analiștilor economici sau ale USR, ci presiunilor indirecte ale AUR, și aceasta pentru că PSD și AUR se bazează pe același electorat, mai puțin educat, mai puțin informat, speriat de carduri și alte tehnologii, sensibil la populismul pe care i-l servesc din abundență George Simion și Diana Șoșoacă. În schizofrenia lui, PNL vizează și el această categorie de alegători, deși teoretic ar trebui să fie partidul antreprenorilor, al populației urbane, educate, sofisticate și cosmopolite. Iată-i însă pe domnii Nicolae Ciucă și Rareș Bogdan făcând turnee electorale în piețe, după verdețuri și rădăcinoase.
Nu mai putem avea nici o îndoială că PSD și AUR urmăresc să țină captiv un electorat care rezonează la mesajele populiste și pe care PSD și, nu demult, PRM s-au bazat pentru a-și asigura victoria asupra unei opoziții cel mai adesea slabe și dezbinate. Plecarea masivă din țară a elitelor și a celor care vor să-și câștige existența altfel decât lipind afișe a ajutat mult această strategie. Din păcate, toată România a devenit ostatica acestei combinații de partide ostile progresului cu un electorat fără pretenții, dar cu multe temeri. Că este așa o demonstrează și faptul că țința criticilor PSD și PNL nu este AUR, ci USR, singurul partid exterior „sistemului ticăloșit”.
Nu demult, ministrul finanțelor Marcel Boloș abera în Parlament susținând că legile austerității au fost adoptate din cauza USR și a PNRR. Ocazionalele derapaje ale USR sunt hiperbolizate cu ajutorul televiziunilor cumpărate (mai toate), în timp ce îndemnurile la grevă fiscală și la achiziții nefiscalizate ale liderului AUR George Simion nu stârnesc nici o reacție din partea coaliției, cum nu îngrijorează nici „apelul generalilor”, lansat de deputatul AUR general (r) Mircia Chelaru, în ciuda radicalismului său care combină idei comuniste (apelul la naționalizare), cu xenofobia grețoasă (promovarea exclusiv a cetățenilor români în companiile de stat) și cu imperative de tip fascist, de genul consolidarea „fondului biologic sănătos” al poporului român (se vor fi uitat oare autorii apelului pe documentele care atestă starea precară de sănătate a românilor?).
Reacția partidelor puterii la aceste enormități – care amintesc de „Ein Reich, ein Volk, ein Führer!” – a fost palidă, cu menajamente maxime, iar televiziunile mercenare s-au agitat pe tema extremismului din Israel, uitând de asaltul generalilor asupra valorilor democratice. Nici măcar generalul (r) Nicolae Ciucă nu s-a sesizat. Dar s-a mai vorbit nu demult și de manifestări xenofobe și suveraniste ale unor cadre didactice de la Academia Militară și nu s-a șifonat nici un politician al puterii.
Totodată, să nu uităm de timiditatea cu care PSD a abordat circul făcut de Diana Șoșoacă cu ocazia vizitei la București a președintelui Ucrainei Vladimir Zelenski. Atunci ne-am făcut de râs forțându-l pe Zelenski să renunțe la discursul din Parlament pentru că psd-iștii nu îndrăzneau să o pună la punct pe lidera SOS. Ulterior, când Marcel Ciolacu s-a dus la Kiev, discursul său s-a axat pe temele naționaliștilor, de pildă învățământul în limba română, lăsând în umbră agenda reală a discuțiilor, adică tranzitul cerealelor ucrainene prin România, după cum observa istoricul Armand Goșu.
Simbioza PSD-PNL-AUR se vede cu ochiul liber, deși PSD face o echilibristică dificilă între populismul și anti-europenismul său funciar și frăția cu AUR, pe de o parte, și dorința de a nu fi expulzat din familia euro-atlantică, pe de altă parte. Îi este însă tot mai greu să rămână pe sârmă, pentru că, în fundul sufletului său întunecat și mafiot, PSD este mai aproape de AUR și de SOS, după cum o dovedesc numeroase conturi de Facebook ale parlamentarilor săi, dintre care unii au început deja să migreze la AUR.
Dar să ne amintim și de fostul premier Mihai Tudose, care nu accepta să-și primească salariul pe card, preferând plicul cu bani (meteahnă veche de politician, deh), de ostilitatea afișată de Liviu Dragnea față de multinaționale și de Comunitatea Europeană, de apropierea lui Victor Ponta față de AUR și de respectul afișat de Vasile Dâncu față de același partid.
Observatorii mai vechi ai politicii românești își amintesc de venerația de care se bucura Corneliu Vadim Tudor din partea psd-iștilor și de imunitatea pe care serviciile i-au asigurat-o în fața justiției. Acum nivelul intelectual a scăzut, dar fondul a rămas. În sfârșit, amintim numirile unor membri AUR în organisme bine plătite, cu votul PSD și PNL, care demonstrează nu numai amiciția celor trei formațiuni, ci faptul că AUR nu se dă înapoi de la ciolan, deși se declară anti-sistem. Mă rog, anti-sistem până la pensiile speciale, care nu îl preocupă excesiv (să nu-i supărăm pe domnii generali!), sau salariile nesimțite din agențiile autonome, ca ASAF, ANCOM sau ANRE, probabil pentru că „toți suntem români, mai mult sau mai puțin onești”, vorba lui Caragiale.
În sfârșit, să nu uităm și de rolul AUR în strategia anti-USR, adevăratul adversar al PSD și PNL. Nu de puține ori AUR dublează protestele USR în Parlament pentru a stârni confuzie și a alimenta retorica PSD și PNL, care pune ambele partide pe același plan. Istoria este veche și cunoscută și… continuă. Iată de pildă cum, după ce USR a anunțat că negociază crearea unui Pol de dreapta, George Simion anunță crearea unui pol propriu, Polul suveranist. Toți o apă și un pământ. Nu-i așa?
Sigur că nu este așa, dar mulți nu vor înțelege. Împreună, PSD pe ascuns și AUR pe față țin să activeze toate forțele reacționare, anti-democratice, anti-europene și anti-reformiste din țară, tot fondul autohtonist și toate fricile de modernitate și de schimbare ale unora dintre noi pentru a se menține la putere și a îndepărta România de sursa de „pericol”, adică de UE. Stagnarea și înapoierea țării alcătuiesc fundamentul puterii lor, deci nu pot renunța la ele. Cu PSD la putere și AUR în opoziția agreată și regizată, România nu are nici o șansă să se reformeze și să progreseze. Va merge înainte încet și împiedicat, trasă cu forța de UE și de NATO, generând însă tot timpul forme fără fond și blocându-și orice progres.
Nu, nu voi sugera în final nici o soluție. Este mai important deocamdată să definim corect problemele și să le facem cunoscute, demers mai complicat decât pare într-un spațiu public distorsionat de zvonerii puterii (partide+servicii). Voi spune doar că este momentul pentru o coalizare amplă a tuturor forțelor sănătoase din societate pentru a opri această alianță a regresului care se pregătește să înghită România, exact ca în „picturile negre” ale lui Goya.
