După gura de oxigen pe care mitingul EuRo Manifest din 15 martie le-a oferit-o românilor pro-europeni și anti-extremiști, se ridică o întrebare cu un răspuns neplăcut: care dintre candidații la președinție ce se proclamă pro-europeni răspunde așteptărilor participanților la miting și ale celor care i-au susținut moral? Ne referim la candidații creditați de sondaje cu șanse de a intra în al doilea tur și îl excludem din start pe Victor Ponta, care, deși nu o spune, vizează de fapt electoratul extremiștilor, de la adepții AUR la susținătorii fanatizați ai lui Călin Georgescu.
Din păcate, după cum am argumentat din start aici, nici Crin Antonescu, partenerul lui Ponta în tentativa de lovitură de stat din 2012, devenit între timp candidatul oficial al coaliției ce se declară pro-europeană, nu corespunde standardelor minimale aplicabile unui om de stat de calibru european, cum ar trebui să fie președintele României. Cât despre Nicușor Dan, întrebările legate de conexiunile sale toxice pro-rusești au rămas fără răspuns, iar dubiile legate de substanța sa de om politic de anvergură națională și internațională se înmulțesc cu fiecare apariție publică. Dacă există un personaj public care demonstrează faptul că excelența științifică nu este o garanție a clarității morale și a excelenței în politică, acela este actualul Primar General al Capitalei.
Pe lângă problemele identificate mai sus, toți candidații care vizează electoratul pro-european și anti-extremist au de surmontat o dificultate majoră: reperul pe care l-a stabilit Ilie Bolojan în exercitarea mandatului său de președinte interimar și așteptările pe care le-a generat. Or, niciunul din candidați nu a demonstrat că s-ar ridica la nivelul acestui reper, deci inevitabil va trebui să ne mulțumim cu „second best” pentru că Ilie Bolojan nu candidează. Aceasta este șansa pierdută din start a electoratului pro-european, iar vinovată de această situație este exact coaliția „pro-europeană” care ne guvernează.
Nu este Ilie Bolojan un om politic perfect, fără limite și scăderi, dar tot ce a făcut de când a preluat interimatul funcției prezidențiale a corespuns unor așteptări pe care uitasem să le mai avem după cei 10 ani în care România a fost condusă de Klaus Iohannis, de GRIVCO și de PSD, secondat de partidul subaltern PNL. Iată că s-a putut, de pildă, ca șeful statului să organizeze săptămânal conferințe de presă și să răspundă politicos întrebărilor jurnaliștilor și s-a putut chiar să-și argumenteze pozițiile într-un interviu televizat. Totodată, iată că se poate ca președintele să se implice în organizarea alegerilor pentru a garanta corectitudinea acestora, după scandalul anulării primului tur al prezidențialelor de anul trecut, viciate de inadmisibile manipulări online, nu doar pe TikTok, ci și prin atacuri cibernetice asupra AEP și prin partizanatul inadmisibil al fostului președinte al acestei autorități. Nu ne imaginăm o asemenea implicare din partea lui Klaus Iohannis, deci ne bucurăm că a demisionat, fie și prea târziu.
Măcar acum avem șansa să aflăm cât au costat plimbările sale în străinătate, căci Ilie Bolojan a promis desecretizarea cheltuielilor aferente deplasărilor externe ale fostului președinte. Și în niciun caz nu l-am fi văzut pe Iohannis călătorind prin Europa cu un avion de linie.
Chiar dacă ne-am fi dorit să vorbească fluent măcar o limbă de circulație internațională sau să fi fost mai tranșant în afirmarea solidarității cu Ucraina după spectacolul dezonorant oferit de Donald Trump și JD Vance în Biroul Oval pe 28 februarie, domnul Bolojan s-a definit ca un om serios și cu autoritate, iar pozițiile sale pro-europene au căpătat substanță după ce a participat la întâlnirile extraordinare la nivel înalt din ultimele săptămâni.
În tot cazul, a fost mult mai decent decât Crin Antonescu și Nicușor Dan, care, fiecare în felul său, a ținut să se distanțeze față de Vladimir Zelenski în momentele cele mai grele ale acestuia, ba chiar să-l critice pe față, cum a făcut-o Nicușor Dan. Gândiți-vă la solidaritatea fără bemol manifestată față de președintele ucrainean de liderii marilor puteri europene – Marea Britanie, Franța și Germania – și la semnificația primirii lui Volodimir Zelenski de către regele Charles III, imediat după izgonirea bădărănească de la Casa Albă și, apoi, evaluați pozițiile practic ostile ale domnilor Antonescu și Dan. Doar Elena Lasconi, situată mai puțin favorabil în sondaje, a avut din start o poziție tranșantă pro-ucraineană și pro-europeană.
Nu avem niciun dubiu că Ilie Bolojan ar fi fost un președinte mai potrivit pentru România europeană decât oricare din cei care vor ocupa probabil această funcție după 18 mai, când se va încheia interimatul normalității și decenței. Datorăm acest eșec anunțat coaliției aflate la guvernare, mai concret PSD, PNL și UDMR, moștenire toxică a erei Iohannis.
La Digi24 Ilie Bolojan a explicat acest lucru fără să acuze pe nimeni, dar atât de clar încât a fost evident că a fost refuzat de triada toxică de care se pare că nu mai scăpăm. Concret, ca să poată candida, spune domnul Bolojan ar fi fost nevoit să provoace o ruptură în coaliție, ceea ce înseamnă, de fapt, că partidele aflate la guvernare nu au dorit să renunțe la Crin Antonescu în ciuda evidentei sale lipse de calități.
PSD, PNL și UDMR au preferat deci un personaj propulsat de cercurile de interese marca GRIVCO din jurul lui Eduard Hellvig și Hubert Thuma, care corespunde și instinctelor anti-reformiste ale PSD și UDMR, va răspunde la comenzile GRIVCO și ale altor grupări cvasi-mafiote, nu se va implica în niciun fel în problemele țării și nu va deranja serviciile nici cu o floare. Coaliția nu se teme nici de Nicușor Dan, în cazul în care l-ar surclasa pe Crin Antonescu, pentru că Primarul General a dat asigurări repetate că nu va cere înlocuirea lui Marcel Ciolacu în funcția de premier. Avem toate motivele să credem că nu va cere nici alte schimbări, oricât ar fi de necesare. Ambii candidați garantează deci stabilitatea coaliției anti-reformiste și a proastei guvernări, a corupției și ambiguității față de Rusia, dublată de ostilitatea față de Ucraina.
Astfel, deși probabil națiunea este astăzi exasperată că, pentru prima dată din 1989, nu are o alternativă decentă, cu șanse, pentru funcția prezidențială, concluzia pe care ar trebui să o tragă este că, așa cum citim în Evanghelie, nu putem turna vin nou în burdufuri vechi, nici pune petice noi pe haine uzate.
Cu alte cuvinte, dacă votează aceleași partide care au dus țara de râpă sau partide care promit să distrugă și ceea ce s-a realizat în ultimele trei decenii, România nu are nicio șansă să aibe un candidat la președinție care să încerce măcar să scoată căruța națională din mocirlă. Soluția nu poate veni din actuala configurație politică a Parlamentului, ci, așa cum a promis mai demult Ilie Bolojan, din reformarea „lumii politice”. Adică exact de la procesul pe care coaliția toxică ce ne guvernează a dorit să-l blocheze prin refuzul de a sprijini un om politic reformist în fruntea statului.
Din această perspectivă, revenirea lui Ilie Bolojan în politica de partid după încheierea interimatului de la Cotroceni va reprezenta o nouă provocare, pentru că nu prea are cu cine să reformeze lumea politică: PSD și UDMR sunt adversari neîmpăcați ai reformelor, iar în PNL nu este sigur că se va găsi o masă critică reformistă, care să răstoarne mafia Hellvig-Thuma, care lucrează la fel de bine cu corupții din partidele partenere de guvernare cum lucra și echipa Ciucă-Bode.
În aceste condiții, nici măcar nu este sigur că domnul Bolojan va fi validat în fruntea PNL. Singura șansă pentru programul său politic este doar coagularea unor forțe reformiste, eventual împreună cu USR, dar și cu alte forțe politice și civice care ar trebui să se afirme, dacă este adevărat că, la fel ca în natură, politica nu suportă vidul („as in nature, politics abhors a vacuum”).
Nu putem evita concluzia că, dacă se mențin actualele tendințe, alegerile prezidențiale din mai se anunță din start un eșec pentru orice schimbare de tip democratic european. În cel mai bun caz vom avea un președinte declarat pro-european, dar practic subordonat structurilor corupte ale actualei puteri, și vom fi mulțumiți dacă scăpăm de victoria unui extremist, care ar aduce cu sine și redefinirea majorității parlamentare prin bascularea PSD în tabăra extremistă într-un fel sau altul. Dar chiar dacă ne salvăm de această variantă distrugătoare, continuarea proastei guvernări girate de partidele anti-reformiste și corupte va favoriza în continuare curentele extremiste anti-sistem și ne vom trezi curând cu alt „mesia” lăudat de Elon Musk și de Dughin.
Prin urmare, singura soluție este depășirea impasului politic creat de actuala putere, ieșirea din fundătura în care ne-a dus Iohannis și definirea unei oferte politice pro-reformiste în următorii ani. Interimatul lui Ilie Bolojan demonstrează că există și modele mai bune de exercitare a funcției prezidențiale decât cel practicat de Iohannis, iar opoziția față de acest model, exprimată tranșant de Marcel Ciolacu și colegii săi din coaliție, garantează că lupta pentru reformarea clasei politice va fi grea.
După seara de 15 martie însă putem spera că ea nu este în mod necesar sortită eșecului.
