Până la urmă sunt trei blocuri politice, cum am scris în Ce se clatină mai tare? UE sau partidele-cartel?. Unul e cel guvernamental, alcătuit din trei partide care sunt afiliate la două familii europene – cea populară și cea socialistă –, al doilea bloc e cel liberal, având în centru USR, iar al treilea e cel populat cu lideri ca G. Simion, D. Șoșoacă și C. Georgescu, critici și ei ai cartelului guvernamental precum useriștii, dar, spre deosebire de aceștia, sceptici cu privire la UE și NATO, de pe poziții apropiate de cele ale Rusiei și ale unor lideri precum ungurul Orban, slovacul Fico sau croatul Milanović.
Cele trei blocuri se vor înfrunta în cursa prezidențială, ce se va desfășura probabil pe 23 martie și 6 aprilie a.c..
Primul bloc și-a lansat candidatul: este vorba despre Crin Antonescu, care exprimă foarte bine filosofia partidelor abonate la guvernare, câtă vreme el a fost, alături de V. Ponta și Dan Voiculescu, artizanul primei alianțe electorale a pesediștilor și peneliștilor, al victoriilor de la urne din 2012, sub sigla USL, dar și al eșecului pe care l-a reprezentat a doua suspendare a lui Traian Băsescu din același an.
Din al doilea bloc avem candidatura Elenei Lasconi, președinta USR, ieșită a doua în 24 noiembrie, dar și pe cea a primului lider al USR – Nicușor Dan.
Al treilea bloc își spune suveranist, deși nici AUR, nici SOS România nu au intrat sau nu au fost acceptate în fracțiunea din PE numită Patrioții din Europa sau în cea auto-intitulată Europa Națiunilor Suverane. Și mai confuză e proiecția unei candidaturi prezidențiale a acestei tabere, după ce Simion a ieșit pe locul al patrulea pe 24 noiembrie, Șoșoacă a fost descalificată, iar din pricina lui Georgescu s-a anulat turul întâi. Variantele care circulă sunt actorul Dan Puric, Anca Alexandrescu – o fostă colaboratoare a lui Adrian Năstase și a lui Liviu Dragnea, în vremurile când aceștia controlau PSD –, și chiar fostul premier Victor Ponta, apropiat de AUR.
Primul scenariu e cel în care toate candidaturile suveraniste sunt invalidate, folosind precedentul din noiembrie, iar la scrutin participă doar Antonescu și un candidat din blocul liberal. Caz în care am avea cea mai absurdă situație din istoria noastră electorală, fiindcă s-ar organiza un prim tur absolut inutil. Într-adevăr, potrivit Constituției, poți câștiga din primul tur doar dacă aduni jumătate din totalul alegătorilor din listele electorale. Adică 9,15 milioane de voturi. Cam câți votanți am avut cu totul în 24 noiembrie și 1 decembrie. Descalificarea tuturor suveraniștilor ar face ca participarea să fie oricum mai mică. Cum probabilitatea ca Antonescu sau adversarul său să obțină 100% e zero, e clar că s-ar organiza un tur doi, cu aceeași candidați. Iar învingător ar fi declarat cel care – de data asta – ar aduna cu un vot în plus. Există, desigur, și sub-variante ale acestui scenariu absurd: de pildă, cea în care cursa dintre cei doi ar fi strânsă, iar finala ar câștiga-o cel care s-a clasat pe locul al doilea în primul tur 😊.
O a doua variantă e cea în care blocul guvernamental și cel liberal ar avea câte un candidat, iar suveraniștii ar înscrie și ei măcar unul. Primele două tabere s-ar ataca virulent pentru a prinde o finală cu candidatul suveranist și cu speranța că, în turul al doilea, am avea un pro-european împotriva unui anti-UE. Ar fi cumva ce am fi putut avea în 8 decembrie, dacă judecătorii CCR nu hotărau anularea. Teoretic, n-ar fi exclusă nici o finală între Antonescu și candidatul susținut de USR, dacă suveraniștii s-ar ciondăni și ar diviza această tabără. Dar e mai probabil ca BEC și CCR să ajute blocul guvernamental acceptând cel mult un suveranist.
Al treilea scenariu e cel în care Antonescu și un candidat suveranist i-ar avea în fața lor și pe E. Lasconi și pe N. Dan. Tabăra liberală ar arbitra finala, fiindcă e greu de crezut că ar putea avea un reprezentant care să se califice în al doilea tur. E varianta care îi convine cel mai mult candidatului ales de blocul guvernamental. Iar dacă suveranistul ar fi Ponta, am avea sentimentul că ne întoarcem într-un 2014 în care nu apărea Iohannis.
În fine, ar mai fi și scenariul în care candidați mai apropiați de-a lungul timpului de tabăra guvernamentală decât de cea useristă, dar plecați de multă vreme din PDL/PMP sau PNL – precum T. Paleologu sau D. Funeriu – ar reuși să strângă 200 de mii de semnături și să intre în cursă. Cei doi ar smulge voturi de la votanți care altfel ar vota alianța PNL-PSD-UDMR, dar și de la electoratul pro-userist și anti-uselist. Un avantaj clar pentru suveraniști, mai ales dacă aceștia ar prezenta o singură candidatură.
Nu vreau să fac pronosticuri, dar cum nu mi-am ascuns simpatia pentru tabăra liberal- useristă, cred că ea ar avea de câștigat dacă ar ajunge cât se poate de repede la un compromis privitor la o singură candidatură: experiența recentă arată că divizarea n-a fost o soluție.
