Din epoca Brejnev și până în zilele noastre, paradele de 9 mai au servit la glorificarea victoriei URSS în cel de-al Doilea Război Mondial.
De-a lungul celor patru ani ai Marelui Război pentru Apărarea Patriei, Armata Roșie a pierdut mai întâi o mare parte din teritoriul european al URSS, iar apoi, printr-o ofensivă masivă, nu numai că și-a eliberat propriile teritorii de sub invadatorul nazist, dar a și ocupat militar Europa de Est, Europa Centrală și estul Germaniei.
Ce-i drept, acest război a costat viața a 20 până la 27 de milioane de sovietici, dintre care două treimi au fost civili, incluzând aproape un milion și jumătate de evrei care au căzut victime Holocaustului prin împușcare. Prin urmare, la început, a fost o comemorare sobră într-o națiune în doliu, în care puține familii nu pierduseră pe cineva drag.
Însă, pe măsură ce rănile războiului s-au vindecat, începând cu 1965, comemorarea zilei de 9 mai s-a transformat într-o demonstrație masivă de forță a Armatei Sovietice, care avea menirea de a apăra țara socialistă de amenințările lumii capitaliste.
Cu toate acestea, deși se angaja în activități subversive în mai multe țări de pe glob, URSS pleda pentru pace, iar doctrina sa militară era una defensivă. Amintirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei rămăsese prea vie, iar ideologia oficială se rezuma la deviza „Niciodată din nou!”.
Această doctrină s-a schimbat sub conducerea lui Putin.
Paradele Regimentului Nemuritor servesc mai degrabă pentru a afirma: „Putem să o facem din nou!”. Mai exact, de a recuceri fostele republici sovietice care s-au eliberat de sub puterea Moscovei și de a avansa până la Berlin.
Paradele de 9 mai au etalat noile arme menite să servească acestui scop: toate acele noi tancuri și rachete supersonice, toate acele rachete Burevestnik, Kinjal, Oreșnik etc.
Iar războiul la scară largă lansat de Rusia împotriva Ucrainei în februarie 2022 trebuia să fie primul pas al acestei recuceriri. Putin gândea la scară mare, foarte mare și, la fel ca întotdeauna în țările totalitare, nu a existat o putere de contrabalansare care să-l împiedice să ia decizii bazate pe fanteziile sale istorice și pe educația sa din fostul KGB.
Parada de 9 mai din acest an, pe care toată lumea a văzut-o la televizor, este cel mai clar semn că războiul este deja pierdut pentru Rusia, chiar dacă luptele continuă.
Pentru a organiza această paradă – redusă doar la infanterie și cinci avioane zburând deasupra Pieței Roșii, cu tribune aproape goale și cu absența flagrantă a liderilor străini, cu excepția a trei sau patru – Putin a fost obligat să-i ceară lui Zelenski o încetare a focului de două zile, iar Zelenski, într-un act de pură ironie, a emis un ordin către armata sa de a nu ataca Piața Roșie.
Căci Ucraina se ridică din nou după ce a depășit încercările unei ierni monstruos de grele, cu infrastructura sa electrică aproape distrusă; armata sa, cea mai călită în luptă din lume, recucerește teritorii ocupate de inamic și atacă adânc în inima acestuia, de la Moscova până în Urali, distrugând sistematic rafinării și depozite de petrol, fabrici militare și nave de război.
Ucraina produce acum jumătate din armamentul de care are nevoie; dispune de propriile sale rachete cu rază lungă de acțiune și de drone puternice și sofisticate, care îi permit să sprijine Statele Unite și statele din Golf în confruntarea lor cu Iranul.
Pe lângă inversarea cinică a rolurilor de agresor și victimă, comparația dintre naziștii de odinioară și ucrainenii de astăzi s-a dovedit a fi dăunătoare din punct de vedere politic pentru regimul lui Putin: în patru ani, sovieticii i-au învins pe naziști, dar în mai mult de patru ani, rușii nu i-au învins pe ucraineni și au reușit să ocupe doar o mică parte din teritoriul ucrainean, cu prețul a 350.000 de morți și peste un milion de răniți.
Pentru că ucrainenii sunt un popor european măreț și liber, iar ei au confirmat acest lucru prin mobilizarea incredibilă a întregii națiuni.
De data aceasta, în timpul acestei parade jalnice, Putin nici măcar nu a mai vorbit despre „naziștii” ucraineni, ci despre un regim „agresiv”, promițând totodată un final apropiat al războiului a cărui victorie îi scapă printre degete.
În ciuda restricțiilor de pe internet, imaginile de la parada văduvelor „eroilor operațiunii militare speciale” – care au mărșăluit în Cita îmbrăcate în jachete militare – au devenit virale în întreaga țară.
O paradă care nu face mare lucru pentru a-i încuraja pe tineri să se sacrifice pentru un război absurd și criminal, în ciuda propagandei care face apel la „slujirea” patriei.
La Sankt Petersburg, marșul Regimentului Nemuritor a afișat portretele lui Evgheni Prigojin, un patriot însetat de sânge care a îndrăznit să organizeze o lovitură de stat împotriva conducerii militare corupte și a fost asasinat de Putin. Pe scurt, „ceva este putred în statul lui Putin”, pentru a-l parafraza pe Shakespeare.
Zelenski este cel care își vizitează trupele pe front și se întâlnește cu lideri mondiali, între patru ochi sau la summituri internaționale, în timp ce Putin se ascunde ca un șobolan prin buncăre.
Istoria recentă arată că tiranii care se ascund în buncăre ajung în cele din urmă să fie uciși sau să se sinucidă: Adolf Hitler, Osama bin Laden, Ali Khamenei și atâția alții. Putin a fost mereu îngrozit de imaginile morților violente ale lui Ceaușescu și Gaddafi, precum și de procesele unor oameni ca Slobodan Miloșevici sau Khieu Samphan. El știe acum că ar putea urma la rând.
Galia Ackerman – Născută la Moscova, trăiește în Franța din 1984. După 25 de ani de lucru la RFI, acum se dedică scrisului. Printre cele mai recente lucrări ale sale se numără: Le Régiment immortel. La Guerre sacrée de Poutine, Premier Parallèle 2019; Traverser Tchernobyl, Premier Parallèle, 2016.
