„Bunicii la război; părinții la revoluție; acum a venit rândul nostru!“ – scria pe o pancartă a unui tânăr din „stradă“. Așa este. Dar războiul nu prea l-am câștigat, iar revoluția am cam pierdut-o… Nu repetați așadar greșelile noastre. Fără a avea vreo soluție și fără a-mi permite vreun sfat de pe tușă, cred însă că „rândul vostru“ constă în a ocupa politicul și nu doar în a ocupa strada.
Textul “Cruciada copiilor” scris de Vintilă Mihăilescu pentru Dilema Veche rămâne până în ziua de azi cel mai bun text pe care l-am citit despre momentul Colectiv. Prinde în el și tristețea fără margini și indignarea brută, dar și singura soluţie pe care o avem pentru a merge mai departe.
8 ani mai târziu nu s-a făcut cu adevărat dreptate pentru Colectiv și tot nu putem trata cum trebuie marii arși. Doar această frază ne arată magnitudinea eşecului la care e destinată politica „stabilităţii” pe care ne-o propune actualul guvern şi care nu e în realitate decât o politică a tăcerii. Sub pretextul războiului din Ucraina şi a situației economice dificile, am ajuns iar într-un moment în care nu mai putem vorbi despre problemele din România, ci trebuie să ne prefacem că totul merge bine. Patriotismul e să spui că nu ducem lipsă de nimic, cred unii. Nu! Patriotismul e să oferi soluţii care să funcţioneze pe viitor, nu cârpeli de moment.
Cum ocupăm politicul?
Ca să mă întorc la textul lui Vintilă Mihăilescu, cum facem tranziţia de la a ocupa strada la a ocupa politicul? Presiunea funcţionează pentru a mai reduce din sentimentul de impunitate, cum am văzut recent cu cazul Vlad Pascu – cel care, aflat sub influența a trei droguri, a accidentat mortal doi oameni în stațiunea 2 Mai sau cu demisia Gabrielei Firea după scandalul azilelor groazei. Însă asta este „strada” din enunţul lui Mihăilescu. Ca să câştigăm bătalia trebuie să cucerim şi politicul.
Partea aia care din afară pare murdară şi compromiţătoare, iar dinăuntru e grea şi adesea ingrată. Partea în care trebuie să construieşti nu doar soluţii, ci şi majorităţi care să le susţină. Şi asta uneori când te înjură toată lumea: şi adversarii politici şi foştii prieteni din stradă.
Sunt membră USR şi sunt o membră implicată a acestui partid, recent şi candidată pentru alegerile euro-parlamentare. Pentru unii din cercul meu de prieteni eu sunt USR, sau cel puţin USR-ul cu care pot să vorbească la un click distanţă şi să îl ia „la rost” cu ce nu le convine. Ceea ce e foarte bine, pentru că arată că avem o cultură politică democratică pe cale de consolidare în România. Le mulţumesc şi îi felicit pentru spiritul critic.
“Sunteți un partid ca toate celelalte, aţi pierdut legătura cu strada”, îmi spun adesea aceştia. Da, suntem un partid clasic. Altfel rămâneam în stradă și nu puteam contribui la politică – le răspund eu. Dar nu suntem ca toți ceilalți în primul și în primul rând pentru că ne pasă. Şi pentru că ne pasă căutăm soluții pentru români, nu pentru gașca noastră de prieteni.
De ce facem asta? Pentru că nu avem de ales. La fel ca voi, cei care îmi scrieţi şi noi suntem copiii aceleiaşi generaţii. Şi avem toţi datoria de a nu uita şi de a nu mai repeta niciodată. Copiii noştri nu pot trece printr-un moment Colectiv.
Aşadar, acum că a venit rândul nostru, vom şti să nu repetăm greşelile generaţilor precedente ? Toţi ne dorim să facem parte din soluţie şi cred că putem face asta cu succes dacă ne amintim că lucrurile care ne aduc împreună sunt mai importante decât ceea ce ne separă. Acesta e răspunsul meu, dar răspunsul vostru îl vom afla la anul, când vor avea loc patru rânduri de alegeri. Atunci vom vedea câţi tineri vor ieşi la vot şi cum vor vota ei. Tot atunci vom afla câţi dintre voi simt că politica e şi despre ei, aşa frustrantă cum e ea.
_______
Credit foto: Cătălin Radu / RRA
