Născută sub semnul „democrației originale” – adică diferită de cea din țările cu tradiție democratică – România post-decembristă a ajuns, sub guvernarea PSD-PNL, să repudieze toate regulile adoptate cu greutate și mare întârziere în ultimii ani în scopul instituirii unor raporturi corecte dintre guvernanți și guvernați, adică al unui control democratic asupra guvernării și reglementării acțiunii guvernamentale în interesul public. În mandatul premierului Ciolacu, aflat în continuitate organică față de mandatul lui Nicolae Ciucă, această anulare a regulilor privind controlul democratic și responsabilitatea guvernamentală (accountability) atinge noi culmi, extrem de periculoase, pentru că, dacă PSD și PNL vor rămâne la putere și în 2024, orice speranță de democrație bazată pe reguli (rule-based democracy) va trebui abandonată pe termen lung.
Cel mai recent exemplu este seria de manevre legislative – asumare a răspunderii plus o serie de OUG-uri – care plasează resursele financiare ale statului la discreția cuplului Ciolacu-Neacșu și le scot de sub incidența regulilor și legislației anterioare. Astfel, după cum deja toată lumea a aflat, bugetul nu va mai fi rectificat în Parlament, adică democratic, permițând opoziției să propună amendamente sau măcar să-și exprime poziția, ci prin manipularea fondului de rezervă bugetară, adică după bunul plac al premierului PSD, care va decide ce bani va „dezangaja” de la unele ministere pentru a le realoca altora. Astfel, clica din vârful PSD își însușește un fond – rezerva bugetară – conceput pentru a asigura finanțare în cazuri de urgență, de pildă catastrofe naturale sau conflicte armate. Cu un război la graniță și unul nu foarte departe, în Israel, deturnarea rezervei bugetare pentru reglarea cheltuielilor guvernamentale după bunul plac al premierului este o dovadă de gravă iresponsabilitate. La fel de grav este că instituie o practică periculoasă și păguboasă, care va defini guvernarea cel puțin până la alegeri.
În fața camerelor, Ciolacu, Boloș & co. clamează situația de criză generată de un deficit bugetar excesiv, care, chipurile, ar fi sancționat de Comisia Europeană cu blocarea tuturor fondurilor europene, ceea ce știm deja că este o exagerare și o perdea de fum. Întrebați, destul de rar, cum de am ajuns să avem o diferență atât de mare între venituri și cheltuieli, cei doi dau din colț în colț – ba spune Ciolacu că el e premier abia din mai, ba spune Boloș că nu poți să știi ce impact vor avea măsurile bugetare până nu le aplici în practică (de studii de impact nu a auzit). Oricum, amândoi preferă să facă pe proștii, ducând discuția pe piste false: Ciolacu se plânge că are cereri mari de finanțare de la unele ministere, deci trebuie să recurgă rapid la fondul de rezervă, apoi dă vina pe pixuri și beculețe, iar Boloș acuză promulgarea tardivă a pachetului de legi pe care guvernul și-a asumat răspunderea, deci nu ar mai fi timp pentru o rectificare, și face circ de prost gust încercând să justifice deficitul prin achiziționarea unor cantități excesive de hârtie igienică la care s-ar deda instituțiile în ultima parte a anului. Considerați cu toții proști, ar trebui să credem că deficitul se datorează obiectelor de protocol – pixuri și agende – sau de igienă cumpărate de autoritățile centrale și locale spre sfârșitul anului pentru a nu pierde fondurile alocate. Nu trebuie să întrebăm nimic – dar o facem – despre modul în care guvernul a supravegheat și controlat cheltuirea banului public la nivel central și local, căci, dacă ajung să aibă bani necheltuiți la sfârșitul anului, înseamnă că autoritățile nu au derulat suficiente proiecte sau au așteptat finalul de an pentru a acorda contracte supradimensionate, cu „paraîndărăt” inclus, pentru „beculețe” și obiecte de protocol.
Practica este veche și guvernul o putea anihila, dacă voia, în loc să facă acum teatru prost. Cum la fel de bine putea, dacă voia, să împiedice dezmățul din ASF, unde se plătesc 16 salarii pe an, inclusiv pentru performanță, la un nivel astronomic. Dar nu a voit, cum nu a voit nici o clipă să reglementeze pensiile speciale astfel încât ele să nu mai fie o gaură neagră în care dispar banii contribuabilului, sau salarizarea bugetarilor din administrație, care a luat-o razna începând chiar din Ministerul finanțelor publice, unde nu se mai aplică nici o lege, ci doar voința ministrului și a premierului, prin hotărâri de guvern și OUG.
Ce se va întâmpla însă când și alți angajați vor cere „egalizări”, cum cer acum cei de la Casa de Pensii? Alt HG, alt OUG? Desigur, la baza acestor revendicări cărora guvernul de fapt abia așteaptă să le răspundă stau hotărârile judecătorești ale unor magistrați care își acordă lor înșiși majorări „fără număr” și, pentru a se acoperi, le acordă și altora. Imoralitatea publică a prosperității astfel obținute nu îi preocupă nici pe magistrați, care se controlează unii pe alții, nici pe guvernanți, care elimină controlul democratic prin OUG.
Astfel de demersuri imorale față de contribuabili și mai ales față de sectorul privat, care susține sectorul bugetar, sunt însă posibile, printre altele, pentru că guvernanții întârzie elaborarea unei noi legi a salarizării personalului bugetar, deși ea este un jalon obligatoriu în PNRR. De fapt, nici nu s-au apucat să o redacteze, și probabil așa o vor lăsa în anul electoral 2024, ceea ce va dau frâu liber tuturor pretențiilor clientelei PSD și PNL.
De altfel, pentru guvernul Ciolacu nici jaloanele deja îndeplinite în cadrul PNRR nu sunt literă de lege: cu nonșalanță, ministrul energiei Sebastian Burduja anunță că guvernul va cere la Bruxelles renegocierea legii decarbonizării, adoptată de curând tocmai în scopul îndeplinirii unui jalon din PNRR și obținerii unei tranșe din banii europeni. Banii s-au luat, iar acum guvernul vrea să schimbe legea pentru a permite redeschiderea – sau păstrarea – unor mine de cărbune, care sunt tot atâtea găuri negre pentru banul public înghițit de peste trei decenii de minerit, dar nu de mineri, ci de managerii companiilor miniere din Valea Jiului, care echivalează cu un sat fără câini din punct de vedere al disciplinei financiare, un fel de Vest Sălbatic din care se hrănesc financiar și electoral PSD, PNL și AUR. Contribuabilul român va fi deci condamnat de domnul Burduja și șefii lui să susțină această activitate generatoare de pierderi și devoratoare de subvenții. Faptul că noul șef al complexului energetic Valea Jiului nu are nici o oră de experiență în domeniul energiei demonstrează, dacă mai era nevoie, că și acest complex este conceput doar pentru a canaliza fondurile publice spre interese politice.
Când știm deja că guvernul Ciolacu este dispus să finanțeze incompetența încă din liceu, căci a aprobat o lege a educației care acordă burse elevilor indiferent de merit, ci doar pe criteriul arbitrar al unor procentaje irelevante, astfel încât au obținut burse și cei cu media 1,97; când îi auzi pe Ciolacu și Boloș bătând câmpii pe tema deficitului excesiv și măsurilor reparatorii sau când te gândești că măririle de taxe și de prețuri, de acum inevitabile, se datorează unui buget complet nerealist întocmit pentru 2023 de ministrul PSD al finanțelor, Adrian Câciu, poți fi tentat să crezi că, de fapt, cauza principală a dezechilibrelor financiare care ne cad pe cap ar fi incompetența guvernanților. Dar până și un contabil mediocru ca fostul ministru Câciu știe să adune și să scadă, fie și cu ajutorul calculatorului, astfel încât trebuie să căutăm altă explicație. A găsit-o de altfel economistul Constantin Rudnițchi, care a exclus greșelile de calcul și a emis altă ipoteză, mult mai credibilă: bugetul a fost construit pe baze false în mod deliberat, adică s-au adunat cheltuielile dorite de PSD-PNL, s-a adăugat un deficit și apoi s-a proclamat, fără temei, că acesta va fi nivelul veniturilor. La sfârșit de an, când cifrele nu s-au mai potrivit, a început circul mediatic și, cu un cinism bine calculat, au fost aruncate în aer regulile care împiedicau accesul nelimitat al guvernanților la fondurile publice. Că nu este nici moral, nici democratic nu mai interesează pe nimeni.
În orice țară cu o cultură publică democratică, spațiul public, în primul rând mass media, ar fi luat foc. În România însă, unde banii guvernamentali, direct sau prin partide, au cumpărat televiziunile „de știri”, dezbaterea este firavă și irelevantă, când există. Puținele site-uri care nu și-au vândut busola morală și profesională și ar putea sancționa derapajele guvernamentale sunt lipsite de resurse financiare pentru a face investigații. Și totuși, acum este momentul cel mai prielnic pentru a avansa soluții alternative, mai ales de tip liberal, la problemele cu care se confruntă finanțele publice, și de a reinstitui un minim de moralitate în acțiunea guvernamentală. În curând va fi deja prea târziu pentru a schimba sistemul din temelii.
