533

Știu că nu asta vreți să citiți. Dar nu sunt aici să scriu ce vreți să citiți. Poate săptămâna viitoare o să enumăr motivele pentru care Nicușor poate fi președinte. Dar acum asta e situația, și nu o schimbăm cu indignări și văiete. O putem schimba doar cu înțelegerea și asumarea realității. O realitate de care suntem din ce în ce mai izolați — de algoritmele social media, dar mai ales de propria autosuficiență.

Vestea proastă e că Simion probabil va câștiga. De ce?

1. Pentru că controlează narativul pe social media. Preferând short-uri în locul dezbaterilor, el se adresează în schimb exact cui trebuie, în modul în care trebuie (durata de atenție a oamenilor a scăzut semnificativ în ultimele decenii, în principal din cauza supraexpunerii la stimuli și informații). De asemenea, dezbaterile se pliază pe modelul clasic de media, în care publicul este consumator pasiv. Pe social media, valoarea oricărui conținut practic se măsoară în interacțiune, și asta contează pentru că interacțiunea oferă iluzia influențării unui fenomen, a participării la dezbatere, iluzia că opinia cuiva contează. Ajunge doar să ne uităm la numărul de interacțiuni ale posturilor suveraniștilor. Folosind influenceri, softuri de monitorizare și incentivare, reclame individualizate etc., înseamnă că mijloacele de captare și reținere a atenției aflate la dispoziția celui care construiește o campanie de (dez)informare online sunt infinit mai sofisticate și mai eficiente decât dezbaterile. Nu știu cine se află în spatele campaniilor lui Simiorgescu & co., dar știu că, prin comparație, ce încearcă să facă ceilalți (inclusiv USR) pare nu doar amatorism, ci și naivitate, întrucât fie se focusează (uneori obsesiv) pe formarea și fidelizarea unei camere de rezonanță (bule) care se adresează exclusiv oamenilor cu aceleași percepții și nivel cognitiv, fără capacitate de „outreach” și expansiune transversală. Cu alte cuvinte, facem aceleași lucruri, ne felicităm între noi pentru cât de corecte sunt opiniile noastre și nu avem nici dorința, nici capacitatea de comunicare pentru a converti pe alții, în timp ce rusofilii organizează grupuri de Telegram, Signal și WhatsApp în care apostoli ai suveranismului și conspiraționismului sunt instruiți întru propovăduirea căii celei drepte (da, am găsit și din astea).
2. Pentru că știe să comunice electoral, spre deosebire de Nicușor Dan, care pare că nu înțelege instinctiv de ce nu e ok să spui că ceilalți candidați nu contează sau că nu te interesează rezerviștii. Cum așa, comunicarea electorală nu este despre a vorbi corect gramatical? NU. Comunicarea electorală nu este despre a arăta cât de deștepți suntem noi, mai ales în comparație cu un public mediocru, care ar trebui să ne soarbă vrăjit ideile și să și le însușească? NU. Comunicarea electorală nu este despre eleganță, bun-simț, artificii retorice, argumente sofisticate, postere deștepte cu radicali și probleme de matematică pe ele? NU. Comunicarea electorală nu este nici măcar despre a avea demonstrabil dreptate? NU. Păi despre ce e? E în primul rând despre empatie cu publicul, și nu poți să empatizezi cu nimeni când îl tratezi de sus. Prin empatie poți înțelege ce simt oamenii, le poți accesa emoțiile, dar nici asta nu e de ajuns: mai e nevoie să înțelegi cum să le orientezi în direcția dorită. Capitalul politic nu este exclusiv emoțional, ci și rațional, dar greutatea argumentelor nu e de tip științific, cum suntem tentați să credem, ci e o combinație între rațional și emoțional care în situații încărcate (anxietate colectivă) tinde spre cel din urmă aspect. Dar vai, asta nu e manipulare? Nu, e natura umană, pe care dacă alegem să o ignorăm, așa cum au făcut și comuniștii de exemplu cu utopia lor socio-economică pentru extratereștri, vom sfârși, ca și ei (comuniștii, nu extratereștrii), la groapa de gunoi a istoriei.
3. Pentru că avansul e prea mare pentru a fi recuperat făcând aceleași lucruri, de exemplu insistând exclusiv pe dihotomia suprasaturată (deci ineficientă, deoarece pro-europenii oricum îl votează pe Nicușor Dan, iar pe ceilalți e clar că nu îi interesează) Europa–Rusia. Electoratul lui Simion nu e fidelizat (credeți-mă, vorbesc cu ei aproape zilnic), ci e format în mare parte din oameni care nu votează un candidat, ci se răzbună pe sistem prin vot, ceea ce înseamnă și că insistând prin ORICE mijloace pe asocierea Simion–sistem (activarea fricii că candidatul-erou antisistem se va dovedi din nou a fi un om al sistemului, a dezamăgirii preventive), pe ideea că el i-ar reprezenta mai bine decât Simion pe acești oameni care AU CÂȘTIGAT turul 1 și demisia lui Ciolacu, Nicușor Dan poate câștiga. Fără recuperarea a măcar o parte din voturile care au mers la Simion și Ponta în primul tur, e imposibil. Și nu pierde nimic cu discursul anti-sistem, întrucât electoratul PNL oricum îl votează, iar cel PSD, nu.
4. Pentru că PSD e condus în prezent de oameni limitați care nu au altă cale spre succes decât politica. Am informații din surse sigure că primarilor PSD li s-a transmis (din nou) să nu își susțină propriul candidat. Citind și declarațiile elucubrante ale deputatului și fostului ministru de finanțe PSD Câciu, în mandatul căruia deficitul bugetar a luat-o la vale, care dă vina pe Nicușor Dan pentru prăbușirea cursului (!!!), văzând atitudinea lui Ciolacu chiar atunci când își dă demisia din fruntea guvernului, înțelegând printre rânduri discursul celorlalți lideri PSD, ne dăm seama (dacă mai era nevoie) că acești oameni ar da România și pe mâna Coreei de Nord, dacă asta le-ar asigura funcțiile și privilegiile. Vestea bună este că alianța PSD–AUR care urmează după victoria lui Simion susținută de ei, va însemna probabil sfârșitul pentru această caricatură politică populist-s(in)ecuristă, cel puțin în forma actuală. Sunt destui oameni valoroși în PSD care fie vor reforma partidul, fie acesta se va îneca în irelevanță politică, fiindcă electoratul nu mai e captiv în 2025 structurilor politice feudale, ci rețelelor de social media, unde PSD nu mai domină.
5. Pentru că ne plac „liderii adevărați”, iar Nicușor Dan „nu e dom’le lider, e slab, cum să se impună el în fața UE?”. În studiile culturale ale antropologului Geert Hofstede, România înregistrează un scor foarte mare (90) în dimensiunea numită „distanța față de putere”. Asta înseamnă că românii în general acceptă o ordine ierarhică dată ca fiind naturală, neavând nevoie de o justificare filosofică și reflectând inegalități inerente. Subordonații se simt confortabil într-un sistem centralizat, în care li se spune ce să facă, iar șeful ideal este autoritar dar înțelegător. Ideal, liderul trebuie să exprime fizic locul său în ierarhie. Pe cine credeți că avantajează acest aspect cultural? Pe un fost șef de galerie care s-a remarcat în activitatea politică doar prin live-uri din Parlament în care urla altora în față jigniri și pe alții îi trage de urechi la propriu, sau pe un fost olimpic la matematică care pare desprins dintr-un documentar despre victimele bullying-ului la maturitate? Nu spun că trebuie girate violența și grobianismul, există însă manifestări fizice intenționale, construite, ale leadershipului. Dacă românii te percep ca lider slab, trebuie să mai ridici vocea și să mai dai cu pumnul în masă, cu sau fără motiv.
6. Pentru că pe unii (prea mulți) „nu vă interesează” politica. Când o să vă intereseze o să fie prea târziu, și o să dați vina pe alții pentru că veți fi nevoiți să emigrați din țara condusă de Simion, Georgescu și Gavrilă. A nu lua nicio decizie e o decizie, iar în acest caz să nu votezi e o jumătate de vot pentru Simion. Acum știți!

Vestea bună e că orice dezastru are și aspecte pozitive. Poate că singurul antidot la suveranism este suveranismul însuși — a fi lăsat să demonstreze fără urmă de îndoială lipsa de soluții de orice fel, dincolo de exploatări de simbolisme și apăsarea de butoane identitare. Vindem tot, ținem banii în aur (nu în AUR), ne luăm un an sabatic și revenim să curățăm ruinele și să reconstruim. Ce frumos ar fi!

Demonstrați-mi că mă înșel! Vineri ies în stradă să sărbătoresc Ziua Europei… sper să nu fie ultima oară când o pot face.