Situația nu e deloc roz. Calificarea lui Simion în finala prezidențială a devalorizat leul. Singurii care s-au bucurat, în afară de simpatizanții săi, au fost Marine Le Pen, Matteo Salvini și Alexandr Dughin. Primii doi sunt politicieni care au criticat constant intrarea României în Europa și care se bucură acum văzând că există o șansă ca UE să fie gripată și printr-o contribuție românească. Al treilea e ideologul lui Putin, care se teme că șeful AUR ar putea fi asasinat (sic!) sau că judecătorii de la CCR ar anula iar scrutinul.
Sunt, însă, și motive de speranță.
Unul e legat de cultura politică recentă. Dacă între 1992 și 2004, rata de participare la finala prezidențială a scăzut în raport cu cea de la primul tur, în 2009, 2014 și 2019, numărul alegătorilor care au venit la al doilea tur a fost mereu mai mare. Într-adevăr, atunci când Băsescu l-a înfrânt pe Geoană, s-au pronunțat 10,48 de milioane de cetățeni față de 9,94 câți veniseră la primul tur (procentual însemnând un spor de 3,7% din ansamblul populației electorale). Cinci ani mai târziu, finala Johannis-Ponta a fost tranșată de 64% din corpul electoral, cu 11 procente mai mulți decât la turul întâi. Până și la finala cu un rezultat mai mult decât previzibil Johannis – Dăncilă, participanții au fost cu 672 de mii mai mulți (creștere de 3,6%). E adevărat că, din iunie încoace, la cele patru scrutine ținute, rata de prezență la urne s-a stabilizat la 52,4-53,1%. Finala va fi altceva.
Problema e, evident, cine vine în plus. Aici intervine al doilea motiv de speranță. Îl vădesc datele referitoare la scrutinul din 4 mai. Votul dat candidaților pro-europeni – da, îl includ aici și pe V. Ponta, care a rupt în două nu bazinul suveranist, ci pe cel guvernamental! – e de aproape 60 la sută. Iar în turul al doilea, când dezbaterea despre cartelul PSD-PNL nu mai are relevanță, fiindcă niciunul din aceste partide nu are finalist, clivajul care se va impune e pro- sau anti-european. Bruxelles sau Moscova. E o opoziție clară, pe care evident că Simion o contestă, dar pe care el și-a construit de fapt parcursul. Pe măsură ce ne apropiem de momentul votului, separarea va fi tot mai netă. Iar cei care se vor mobiliza mai mult sunt cei care se tem de decuplarea noastră de UE și NATO.
În fine, o rază de speranță s-a născut după demisia lui M. Ciolacu din fruntea guvernului. Asta a forțat discuția despre felul cum vede fiecare candidat executivul. Prudent, N. Dan a amânat discuția pentru 19 mai. În schimb, Simion s-a aruncat în bazinul reveriei, explicând că îl va impune pe Georgescu la Palatul Victoria chiar cu prețul organizării de alegeri anticipate sau că va organiza un referendum pentru a destitui judecătorii CCR și a organiza finala Georgescu – Lasconi. Așa ceva ar prelungi instabilitatea politică. Această poziție e eronată într-un dublu sens. Mai întâi, fiindcă ea induce panică și-n societatea politică, și-n mediul economic. În al doilea rând, fiindcă ea ignoră faptul că forțele anti-suveraniste din Parlament dețin fix două treimi din mandate. Ele sunt o stavilă puternică în calea unei acțiuni nesăbuite, dacă aventurierul susținut de Kremlin ar ajunge în fotoliul de la Cotroceni. Căci cele două treimi sunt suficiente pentru suspendarea din funcție. Se vede treaba că Simion nu e prea tare la matematică…
Vor fi mai mulți alegători la urne, majoritatea va căuta să confirme apartenența noastră la lumea occidentală și să evite prelungirea unei incertitudini care erodează economia.
