290

Când toți analiștii politici, specialiștii și politicienii care se jură că nu fură (audiență) sunt mereu cu criza în gură, oameni inteligenți ar trebui să își pună întrebări. Este în natura noastră să ne formăm zone de confort în care să ne instalăm până când realitatea ni le dărâmă, reacționând la orice schimbare cu anxietate, iar interesul unor cerșetori de atenție este să exploateze această anxietate în scopuri politice sau financiare.

Așa-numita ‘nouă dezordine mondială’ NU este o criză, cel puțin pentru Europa. De câteva decenii, poate un secol, bătrânul continent s-a ramolit de tot. Așa cum am mai scris, am ajuns un muzeu în aer liber, pe cale de a deveni un imens cămin de bătrâni. Ne apără alții, produc alții ce avem nevoie, muncesc alții pentru noi, inovează alții pentru noi, fac alții copii pentru noi, în timp ce ne admirăm arhitectura, istoria și peisajele, mâncăm bine, muncim puțin sau deloc, dăm lecții morale (ca toți bătrânii care cred că lumea mai funcționează ‘ca pe vremea lor’).

În acest ritm, am fi ajuns un sat geopolitic, în care nu se mai întâmplă nimic, în care populația scade din cauze naturale până când casele fie rămân nelocuite, fie sunt umplute de imigranți care stârnesc reacții fascistoide anti-globalizare, de parcă mai găsim aici în Europa pe cineva să ne aducă comanda de mâncare la ușă.

Motivele pentru care aceasta e o oportunitate și nu o criză  sunt multiple, deoarece putem obține cu aceasta ocazie:

1. Independența militară. Suntem nevoiți să investim în industria de apărare, și dacă o facem inteligent, vom putea folosi cei câțiva ani de care Rusia are nevoie pentru a-și regenera capacitățile militare după Ucraina, pentru a deveni auto-suficienți. În acest context, este imperativă crearea unei armate europene, care ar fi trebuit să existe de fapt de cel puțin un deceniu. În plus, industria de armament și inovațiile în domeniu pot crea destule locuri de muncă pentru a compensa parțial moartea unor industrii neperformante pe care o plângem cu atâta amnezie (nu am învățat nimic din experiența socialistă?).
2. Independența informatică. Bullying-ul geopolitic al SUA și conflictul de la orizont cu China pune, printre altele, și o problemă de securitate digitală. Cei care nu doresc să se implice direct în acest al doilea Război Rece nu pot permite dependența de companiile digitale mari controlate de una dintre cele două părți. Ceea ce americanii au făcut, pe bună dreptate, cu Huawei, va trebui replicat pe larg, iar UE trebuie să investească nu doar în arme și muniții, ci și în IT și inovație, pentru a-și putea construi propriile rețele de social media, proprii algoritmi de inteligență artificială, propriile companii de hardware (în special procesoare, în parteneriat poate cu tigrii asiatici cu expertiză în domeniu, amenințați de unii și dezamăgiți de alții). Mai nou, președintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, îndeamnă la ruperea în Europa a dependenței de platforme străine precum Visa, Mastercard, PayPal și Alipay, în vederea asigurării suveranității financiare europene și a construirii unei piețe europene de capital unificate și integrate. O idee greu de pus în practică, dar care merită atenție datorită potențialului său strategic.
3. Independența energetică trebuie să fie o prioritate de securitate pentru TOATE țările UE, nu doar pentru unele (vezi Germania). Încercările repetate de a reduce costurile energiei prin jocuri geopolitice individuale au eșuat. Plătim mai mult pentru energie decât oricine, iar companiile noastre nu pot fi competitive în aceste condiții, ca să nu mai vorbim despre costurile pentru populație, care ar putea fi deviate înspre alte zone de consum. Dacă invazia Ucrainei de către Rusia nu a fost un semnal de alarmă suficient de puternic, politizarea comercială a SUA, care ne bagă pe gât gaz lichid ca să nu ne bage tarife, ar trebui în sfârșit să ne trezească. Mult hulitele investiții în energiile regenerabile, inovație și infrastructură nu au doar un sens climatic, ci pot fi fructificate, printr-o integrare mai eficientă, în scopul independenței energetice fără de care nu vom putea avea niciodată greutatea geopolitică la care sperăm. China a luat deja un avans considerabil în acest domeniu, și ne putem folosi în anumite condiții de aceasta până când ne creăm propriile capacități.
4. Alianțe și soft power. Independența e bună, dar nu suficientă. Acum câteva zile, în cadrul summitului UE-Asia Centrală din Samarkand, Uzbekistan, Ursula von der Leyen a anunțat o investiție de 12 miliarde de dolari în țările din regiune, ca parte a programului Global Gateway. Într-o lume în care SUA își abandonează responsabilitățile internaționale, politizează comerțul și caută să le jefuiască resursele în cel mai pur stil colonial de secol 19, China folosește Noul Drum al Mătăsii pentru a le îndatora în scopuri asemănătoare, dar cu ceva mai mult rafinament, iar Rusia dorește să le țină în dependență energetică și politică, UE prezintă o alternativă foarte atrăgătoare de parteneriat economic și geopolitic. Această formulă poate fi replicată în mai multe zone cu potențial de dezvoltare, și mă gândesc în special la Africa, dar și la ASEAN sau America Latină. Văzută ca un partener de încredere și corect, UE poate profita de erorile strategice ale altora și deveni cel mai atrăgător pol de leadership global. Investițiile nu sunt totuși de ajuns. Diplomația culturală este crucială, și aici, ca antropolog, pretind că am ceva expertiză: contracararea pop-dominației americane și a propagandei chinezești nu ar trebui să fie dificilă pentru o zonă care a oferit atâtea dezvoltării civilizației umane. E nevoie de crearea unui brand cultural european, răspândit printre altele prin mijloace tehnologice (vezi punctul 2), conținut media de calitate și programe educaționale extinse, pe modelul Erasmus+ și Horizon (care pot avea și rolul atragerii și formării de capital uman). Și mai e nevoie ca lumea să înțeleagă ce vrem noi să devenim, și să ne ia ca model. Pentru asta, brandul trebuie să aibă în spate o poveste, a unei regiuni în care istoria coexista cu inovația centrată pe ridicarea calității vieții, multiculturalismul cu tradiția, dezvoltarea sustenabilă cu dinamismul economic, drepturile individuale cu coeziunea și armonia socială. Dacă vom putea exporta această poveste, vom putea conduce lumea prin admirație, nu prin coerciție, așa cum SUA o făceau în alte vremuri. Mai mult, retragerea SUA din structurile de securitate internaționale prezintă o oportunitate unică de a o înlocui ca lider al lumii libere. Atrăgând foștii parteneri ai americanilor care și-au pierdut încrederea în ei, precum Japonia, Canada, Mexic sau Coreea de Sud, alături de Regatul Unit, și construind o relație mai bună și mai pragmatică cu Turcia, India sau China (cu care o relație inteligentă poate constitui baza unei noi ordini mondiale — mă simt nevoit să repet cuvântul INTELIGENȚĂ, deoarece ni se vor întinde multe capcane), ne poate aduce în această postură. Nu mai este sustenabil, din păcate, în acest moment, să întreținem relații doar cu cei care ne împărtășesc valorile, și ne-am dat seama deja de asta (reamintesc că summitul mai sus menționat a fost organizat în Uzbekistan). Să nu fim naivi, SUA va continua, bineînțeles, să conteze, dar abia după ce vom face pașii necesari, descriși în parte aici, vom putea să impunem noi regulile relației bilaterale. Să nu uităm că SUA, din punct de vedere cultural și politic, a fost întotdeauna doar o extensie (hiper-militarizată și, economic vorbind, pe steroizi) a civilizației europene. Să nu uităm nici că ne-a salvat de demonii noștri când ne-a părăsit acel ‘common sense’ pe care ne-am construit această civilizație pe care aproape am distrus-o. Să le mulțumim din nou pentru asta (spre satisfacția involuntară a lui Vance) și să revenim la volan, că a conduce lumea e obositor și se pare că au nevoie de odihnă.
5. Rezolvarea problemelor interne. Aici discuțiile sunt complexe și politizate la maxim. Dar federalizarea Europei, pe care eu o consider ca fiind absolut necesară, trebuie să meargă mână în mână cu debirocratizarea sa, altfel amândouă sunt imposibile (o UE federalizată are nevoie de mai puține proceduri birocratice decât o UE care trebuie să negocieze și să reglementeze constant raporturile între statele membre, iar hiperbirocratizarea UE e principalul obstacol al federalizării și principalul argument al suveraniștilor). Cea mai importantă observație pe care pot să o fac este că Europa e și a celor pe care îi numim conservatori sau suveraniști, și nu putem avea o Europă unită fără să venim în întâmpinarea preocupărilor lor, măcar în unele zone culturale sensibile, pentru a putea păstra direcția economică și geopolitică comună. Migrația sau problemele de identitate sexuală trebuie tratate cu mai mult rafinament. Recunosc că, oricât de liberal aș fi, trăind în Franța și Italia de-a lungul timpului și călătorind în toată Europa, nu pot să ignor problemele de integrare culturală, socială și economică ale anumitor grupuri de imigranți, pe care autoritățile de multe ori le ignoră. Nu mai putem fi colacul de salvare al nimănui decât la propriu (ca să nu înțeleagă altceva Salvini, dacă din întâmplare urmărește Comunitatea Liberală. Europenii NU lasă oameni să se înece în Mediterana sau pradă epurărilor etnice sau religioase). Cei care au capacitatea și doresc să se integreze în societățile noastre sunt bineveniți — chiar avem nevoie de ei. România a avut o experiență pozitivă până acum cu migrația (în special din Asia de Sud), dar sunt convins că vor urma și tensiunile. Cei care contribuie negativ la bunăstarea, armonia socială și politică a UE nu sunt însă bineveniți, și nu îmi e frică să susțin acest lucru, fără a mă încadra în categoria conservatorilor; pur și simplu unele situații nu sunt sustenabile, și uneori înțeleg perspectiva celor care cad pradă discursurilor de extremă dreapta. Să nu ne mai ascundem în spatele unei imagini a ceea ce am vrea să fie lumea, să nu mai ignorăm problemele identitare și, cel mai important, să ne păstrăm echilibrul. Progresismul necontrolat care a devenit paradigma Bruxelles-ului în ultimele decenii este responsabil în mare măsură de reacția extremistă la care asistăm. Oamenii NU pot fi programați să renunțe la anumite reflexe culturale în numele toleranței duse la extrem. O migrație controlată, cu anumite condiții, o recunoaștere a drepturilor minorităților sexuale, neînsoțită de o promovare provocatoare a acestora care „ofensează” anumite categorii ale populației (care au și ele dreptul, ca și minoritarii, să fie ofensate) și care poate mai degrabă crea probleme identitare decât să le rezolve — aceste lucruri pot depolariza situația politică, prioritatea noastră absolută în acest moment. O Europă puternică nu înseamnă doar reducerea diviziunilor între statele care o compun, ci și între cetățenii săi, astfel încât să nu mai poată fi exploatate de către alții, cum am văzut la alegerile din toamnă. Toate acestea trebuie, bineînțeles, însoțite de politici demografice și economice realiste, pentru a inversa trendul general de îmbătrânire. A, și încă ceva: să nu mai importăm războaie culturale de la americani!

Make Europe Great Again! Noi putem și fără circ, și fără instigări la ură și violență, și fără bullying geopolitic. Trebuie doar să arătăm că știm să fim împreună, să ne depășim diviziunile, să fim echilibrați, inovativi și eficienți, așa cum am fost în multe momente din istoria noastră.
Și putem veni și cu un slogan mai bun, care să nu fie copiat de la americani. Aștept propuneri.