În politică sunt puțini lideri vizionari, oameni care înțeleg complexitatea lumii, care văd în ce direcție se mișcă ea și care pot să o orienteze, creându-și oportunități de acțiune când acestea nu există. În Europa am avut suficienți din fericire: Winston Churchill, Jean Monnet, Charles de Gaulle, Robert Schuman, Konrad Adenauer, Alcide de Gasperi, Václav Havel, ca să enumăr câțiva dintre cei pe care îi apreciez. Astăzi, doar Macron sau Draghi au ceva din această viziune în Europa, însă nu par să aibă capacitatea de a o articula politic la fel ca cei de mai sus.
A doua categorie de lideri este formată din oameni care nu pot crea oportunități sau avea o viziune holistă, însă sunt pot profita de oportunități atunci când acestea apar, pentru a pune în practică viziunea altora, pentru a-și crește influența sau a influența agenda politică a momentului. După discursul de marți, aici o includ pe președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Personaj politic necarismatic și opac, a reușit în schimb să profite de oportunitatea perfectă a haosului creat de degradarea mentală a lui Trump (excelent punctată de Cristian Ghinea în articolul de ieri) pentru a promova agenda federalizării europene (pentru unii a centralizării), o preocupare mai veche a birocrației bruxelleze pe care nu a avut curaj până acum să o pună în practică sau măcar să o discute serios de frica reacției sceptice a publicului, fapt recunoscut chiar de doamna von der Leyen la începutul discursului. Cum contează însă mult mai mult să câștige echipa favorită decât faptul că a câștigat cu un gol din offside și un autogol, recunosc că ascultând discursul am simțit pentru prima dată după mult timp o rază de optimism cum străpunge norii nebuniei colective care păreau să creeze furtuna perfectă. Se pare că există leadership în Europa, care măcar înțelege urgența situației (cuvânt folosit repetat de doamna von der Leyen în discurs) și e gata să profite de oportunitate (alt cuvânt extrem de folosit) pentru a construi o Europă independentă (al treilea cuvânt-cheie). Acum vreo nouă luni scriam aici pe comunitatea liberală un articol numit ‘Make Europe Great Again în cinci pași’, în care vorbeam despre urgența independenței energetice, informatice și de securitate, despre debirocratizare și oportunitatea de a construi un nou sistem de alianțe, sugerând India, Canada, Mexic, Japonia, Coreea de Sud, America de Sud (MERCOSUR) și Asia de sud-est (ASEAN). Dacă eu însumi îi scriam discursul de marți președintei CE, nu aș fi putut fi mai de acord cu cele spuse. Elementele esențiale:
- S-a anunțat semnarea acordului cu MERCOSUR și apropierea finalizării unuia cu India care, dacă s-ar semna, ar răsturna complet balanța geopolitică bipolară (SUA-China) imaginată de specialiști bipolari. Pe lângă acestea au fost menționate Australia, Mexic, Emiratele Arabe Unite, Filipine, Tailanda și Indonezia. E într-adevăr mai deștept să tratăm individual decât cu ASEAN din același motiv pentru care rușii, chinezii sau americanii vor să ne dezbine, tratând individual cu țările europene: putem obține condiții mai bune. În plus, ASEAN nu funcționează chiar ca un bloc, în special din cauza influenței Chinei în zonă – în special în țări slabe precum Laos sau Cambodgia, dar și a războiului civil din Myanmar. Fermierii europeni care iau cu asalt Bruxelles și Strasbourg, în frunte cu viteaza doamnă Șoșoacă, pe care nu îi văd să protesteze violent când li se dau subvenții indecente, au reușit însă să pună suficientă presiune pe Parlamentul European, care a dezamăgit, adoptând miercuri o propunere de trimitere a acordului la Curtea de Justiție, amânând aplicarea sa cu 18 până la 24 de luni dacă Comisia nu decide o aplicare provizorie (dacă de la suveraniști și peseduveraniști te-ai fi așteptat la un astfel de vot, aflăm că și domnul Nicu Ștefănuță demonstrează că, în ciuda retoricii pro-europene cu care și-a păcălit calea până la vicepreședinția Parlamentului European, este fie extrem de limitat în capacitățile de înțelegere a situației reale, fie reprezentantul unor interese străine de binele Europei – politicile green-woke promovate de dumnealui sunt într-o oarecare măsură responsabile de situația politică și economică în care ne aflăm – mai are și Trump dreptate uneori, ca un ceas stricat care arată de două ori pe zi ora exacta; reamintesc că acordul cu Singapore, precedentul pentru care s-a cerut aviz, a căzut) Niciodată comerțul liber nu a adus altceva decât prosperitate, în ciuda a ceea ce încearcă să vă convingă cei care vă propun economia calului (poate doar în sens șahist, unde calul sare alte piese). O integrare a Canadei în Uniunea Europeană și o reintrare a Marii Britanii sunt și ele opțiuni geopolitice de luat în calcul în acest moment, mai ales că Trump a postat o hartă în care nu doar Groenlanda, ci și Canada făceau parte din imperiul SUA. Și, dacă tot suntem am trecut de pe modul ideologic pe modul strategic și ne putem înțelege cu personaje precum Modi, un acord comercial limitat cu China ar facilita temporar decuplarea de economia americană și tranziția la energie verde (nu ascultați lobby-ul și lăsați industria europeană de mașini să moară dacă nu inovează – vom supraviețui – și eu chiar cred că putem inova), fără a exclude în realitate un acord similar cu Taiwan, mai ales pentru capacitățile de producție de microcipuri. Cu câteva luni în urmă totul din acest paragraf ar fi părut fantezie geopolitică, dar când un nebun aruncă în aer ordinea veche, trebuie clădită una nouă, și asta nu o putem face singuri. În cuvintele doamnei Von der Leyen: „Europa va alege întotdeauna lumea, iar lumea e gata să aleagă Europa.”
- Un cadru legislativ unificat și previzibil, aplicabil în toată Uniunea Europeană în favoarea antreprenorilor care alături de integrarea piețelor financiare și supravegherea lor comună va facilita investițiile, circulația capitalului și inovația, mai ales în domeniul crucial al inteligenței artificiale. Nu mai am nimic de adăugat, cu excepția ideii că, pe lângă liberalizare internă, avem nevoie și de protecționism de această dată, în domeniul datelor. Fără aceasta din urmă, primele măsuri sunt ineficiente, întrucât inovația se bazează acum pe modul în care datele sunt culese și procesate, și nu putem avea independență fără proprietate asupra propriilor date. Am văzut în noiembrie 2024 pe pielea noastră ce se întâmplă atunci când lăsăm lucrurile la voia întâmplării. Știu, cei mai idealiști liberali de aici vor fi scandalizați, însă China și SUA deja fac asta, iar noi nu mai avem timp să fim naivi și să credem că noi nu jucăm acest joc. Salvarea democrației liberale nu se mai poate face cu mănuși. Înțelegeți ce vreți.
- Uniune energetică și de securitate, care ar completa de facto integrarea și federalizarea, lipsind doar reforma instituțională (cea mai greu de realizat, dar care, dacă vor fi aplicate principiile din discurs, va fi doar o recunoaștere formală a realității). Oricum, fără o energie mai ieftină nicio liberalizare și integrare nu ne poate face competitivi.
„Putem capitaliza această oportunitate dacă recunoaștem că schimbarea e permanentă. Bineînțeles, nostalgia e parte din natura umană, dar nu va aduce înapoi vechea ordine, și a trage de timp și a spera că lucrurile să se întoarcă curând, asta nu va rezolva dependențele structurale. Dacă schimbarea e permanentă, Europa trebuie să se schimbe permanent. E timpul să construim o Europă independentă.” mai spunea, extrem de inspirat, doamna Von der Leyen.
Nu mai avem timp de tras, nici Europa și nici România, în ciuda atitudinii nevertebrate a președintelui și consilierilor săi, care cred că diplomația înseamnă să vorbești fără să spui absolut nimic, să nu ‘umbli teleleu’ pe nicăieri de frică să nu trebuiască să iei vreo poziție, corectă sau greșită, și doamne ferește să te respecte cineva din greșeală. Aceasta este a treia categorie de lideri, și din păcate doar din ăștia avem (asta în cel mai bun caz, Grindeanu, Georgescu sau Simion meritând o categorie specială).
Într-o categorie specială se află și autorul masturbării verbale de miercuri, președintele Statelor deocamdată Unite ale Americii, Donald Trump. Acesta a reluat, într-o confuzie greu de urmărit, reflectând condiția sa cognitivă, multe dintre temele sale obișnuite, războaie oprite, capacitate militară fenomenală, demonstrate în Venezuela și Iran, lipsa de recunoștință a NATO pentru el și țara sa, mori de vânt care distrug economia și omoară păsările, prețuri imense la energie în Europa determinate de politicile verzi, vina lui Biden pentru războiul din Ucraina, supremația americană în domeniul inovației AI și crypto și altele, sărind de la subiect la subiect fără milă pentru cei care încercau să urmărească firul discursiv.
În legătură cu Groenlanda, ne-a liniștit cu o generozitate superioară, menționând că nu va folosi forța, deși ar putea face-o și ar lua ‘bucata de gheață’ fără probleme. Preferă să facă o ofertă de cumpărare, și ne-a îndemnat să nu uităm că SUA au avut-o în al doilea război mondial, au apărat-o de Germania și au returnat-o Danemarcei, deși nu ar fi trebuit să o facă.
Într-o tentativă de final apoteotic, s-a adresat liderilor din sală: „Împreună, cu încredere, curaj și tenacitate, să ridicăm popoarele noastre, să ne creștem economiile, să ne apărăm destinul comun (aici a preluat o temă a lui Xi Jinping) și să construim un viitor pentru cetățenii noștri care este mai ambițios, mai inspirațional, mai captivant și mai grozav decât a văzut vreodată lumea. Suntem în poziția de a face lucruri la care nu s-a mai gândit nimeni până acum…” Trump a încheiat hollywoodian cu: „Statele Unite s-au întors, mai mari, mai puternice, mai bune decât oricând înainte”.
Una peste alta, discursul a fost surprinzător de normal (pentru Trump), în special în legătură cu Groenlanda, ceea ce pentru unii indică faptul că a cedat presiunii politice interne. Pentru mine, după ani de analiză a personajului, indică însă doar o dispoziție de moment bună, care se poate modifica radical câteva ore, mai ales dacă nu primește un o medalie, un trofeu sau o jucărie stralucitoare pe care și-o doreste, așa cum a clarificat in mesajul trimis premierului Norvegiei. Să nu fiți surprinși dacă, într-un moment de frustrare față de poziția europenilor, va renunța la atitudinea împăciuitoare și va escalada militar situația, așa că să nu răsuflăm ușurați până ce nu vom fi scăpat de această eroare a istoriei, al cărei singur efect pozitiv a fost să ne trezească la realitate.
În orice sistem complex, precum istoria, schimbarea e ireversibilă, iar nostalgia și frica nu țin loc de planuri. Nu ne mai putem întoarce nici la economia boului, nici la fabricile și uzinele lui Ceaușescu, nici la lumea dinainte de Trump. Dacă nu profităm însă ‘urgent’ de oportunitatea asta, europenii vor fi doar spectatori ai noii lumi, iar Europa va fi doar locul unde ea merge în vacanță. Discursul Ursulei von der Leyen de marți de la Davos a arătat în sfârșit că noi vrem, putem și merităm să fim arhitecți ai noii lumi.
