Legile strâmbe privind agenții străini care propun false echivalențe cu legile democratice sunt la mare modă printre autocrați. Marți, 28 mai, Parlamentul Georgiei a adoptat controversata lege privind „agenții străini” care operează pe teritoriul țării.
Yuri Dud nu este spion. Cu toate acestea, în aprilie 2022, imediat după ce Rusia și-a început invazia Ucrainei, numele YouTuber-ului și jurnalistului rus de origine germană a fost adăugat într-o listă a „agenților străini” de către Ministerul Justiției din Rusia. Kremlinul ar fi putut la fel de bine să-l numească trădător. Eticheta defăimătoare a fost ultima din seria de atacuri juridice orchestrate de statul rus împotriva lui Dud, unul dintre cei mai populari YouTuberi din Rusia, cu peste 10 milioane de abonați. Videoclipurile sale anti-război, care adună milioane de vizualizări, l-au transformat într-o țintă a regimului.
Povestea lui Dud este emblematică pentru o practică comună printre liderii autoritari: represiunea prin mijloace legale, ceea ce politologul Javier Corrales numește „legalism autocratic”. Un instrument represiv a devenit proeminent, iar aplicarea sa s-a răspândit pe scară largă în ultimul deceniu: așa-numita lege a agenților străini. Legea rusă din 2012 a permis inițial procurorilor să-i acuze pe cei care au primit asistență financiară sau materială din străinătate ca agenți străini. A fost actualizată, acordând oficialilor o marjă de discreție pentru a include în registrul agenților străini pe oricine considerat „sub influență străină”.
Această formulare cuprinzătoare oferă autorităților ruse – și celor care le imită – posibilități teribile de reprimare. În timp ce regimurile autoritare și-au închis, cenzurat și chiar ucis oponenții fără nicio pretenție legală, legile privind agenții străini, tot mai multe, oriunde, oferă un pretext pentru a contracara criticile aduse acestor practici. Și deschid în mod convenabil ușa unei diversiuni retorice care susține că practicile și obiectivele regimurilor autoritare sunt la fel ca modelele democrațiilor.
Chiar luna trecută, o legislație inspirată de modelul rusesc a fost promulgată în Kârgâzstan. Un proiect de lege privind agenții străini a făcut pași importanți în legislativul din Slovacia. Și în Georgia – unde protestele în masă au blocat legislația scandaloasă privind agenții străini în primăvara anului 2023 – parlamentarii au revenit asupra proiectului de lege. Alte legi copiate au apărut în Bosnia, în Ungaria, Singapore, El Salvador, Zambia și în alte părți. În timp ce aceste legi represive sunt de obicei ambalate într-un limbaj care sugerează intenții benigne, atunci când sunt redactate în medii autoritare, ele sunt concepute în principal pentru a împiedica acțiunile ONG-urilor cu finanțare din străinătate. Ele închid spațiul civic și limitează oportunitățile de disidență, sufocând activitatea grupurilor societății civile care pot oferi contribuții valoroase la problemele societale complexe pe care guvernele se străduiesc adesea să le abordeze singure.
Legile privind influența străină reduc la tăcere vocile critice ale regimului printr-o varietate de mijloace. De obicei, ele obligă actorii societății civile care primesc bani din străinătate să se înregistreze la guvern, dând autorităților puterea să investigheze, să facă raiduri, să amendeze și să radieze organizațiile în mod arbitrar. În plus, acestea creează un efect de descurajare la nivelul întregii societăți civile: orice grup care primește finanțare străină abandonează angajamentul civic de teama de a nu fi vizat de stat. Aceste legi elaborate ambiguu, care fac parte constitutivă din guvernarea autoritară, creează oportunități de a stigmatiza, slăbi și, în cele din urmă, de a descompune grupurile pe care statul le consideră amenințătoare.
Deși aceste tipuri de legi sunt adesea asociate cu țările nelibere sau semi-autoritare, este adevărat că guvernele democratice liberale au, de asemenea, propriile versiuni ale legilor privind agenții străini.
Prima lege menită să țină evidența agenților străini a fost adoptată în Statele Unite în 1938. Numai în ultimii ani, Australia și Uniunea Europeană, printre alte entități democratice, au început să-și dezvolte propriile versiuni.
Cu toate acestea, aceste legi sunt calitativ diferite de cele originare din contexte autocratice sau semi-autocratice. Într-un stat de drept, acestea sunt preocupate în principal de integritatea democratică. Ele conțin garanții pentru a limita utilizarea abuzivă. Motivația pentru interesul acestor democrații față de acest tip de legislație este clară: manipularea puterii de către regimurile de la Beijing, Moscova, Riad și din alte părți, ce amenință din ce în ce mai mult democrațiile lumii. Într-un context în care regimurile autoritare sunt tot mai încurajate să exploateze deschiderea democrațiilor, legile care limitează formele maligne de influență străină au devenit instrumente importante pentru protejarea instituțiilor deschise, deseori vulnerabile.
Autocrațiile se bazează pe o aparentă echitate în sens moral. Folosind diversiunile retorice, liderii lor caută să-și ascundă intențiile, susținând că ceea ce încearcă să facă este același lucru cu ceea ce fac democrațiile. Autocrați care propun legi restrictive privind agenții străini sunt tentați să facă conexiuni explicite între legile lor și cele găsite în democrații, în special Legea privind înregistrarea agenților străini din Statele Unite. În septembrie 2023, Vladimir Putin a apărat legea privind agenții străini a Rusiei, afirmând că este „aproape o copie [a legii americane], doar că este mult mai liberală”. Ca un ecou al lui Putin, președintele partidului de guvernământ din Georgia a insistat că proiectul de lege al partidului său din 2023 a fost „mult mai indulgent decât versiunea sa americană”. Când președintele El Salvadorului, Nayib Bukele, și-a atras critici pentru că a propus o lege restrictivă privind agenții străini în 2021, el a postat un link către pagina web a Departamentului de Justiție al Statelor Unite pe profilul său de Twitter și a susținut că propunerea sa este „practic aceeași lege pe care o au în Statele Unite”. Politicienii din Nicaragua, Ungaria și Kârgâzstan au încercat, de asemenea, să-și combine propriile legi cu versiunea americană.
Cu toate acestea, intenția lor este de a reprima și de a controla. În ciuda eforturilor autocraților de a-și echivala propriile legi cu legile din democrațiile liberale, există diferențe majore între ele. Printre cele mai importante este rolul relației principal-agent în condițiile legii. Versiunea americană se aplică numai în prezența unei relații principal-agent, care „este creată atunci când un agent «acționează ca reprezentant al unei alte persoane sau în alt mod în numele acesteia» și în cazul în care «persoana reprezentată are dreptul de a controla acțiunile agentului»”.
Pentru a se califica drept agent străin în temeiul legii americane, un actor al societății civile trebuie să lucreze în numele sau la cererea binefăcătorului său străin. În schimb, legile privind agenții străini care sunt concepute pentru a fi represive se aplică adesea „dacă o [organizație a societății civile] primește finanțare internațională (în orice sumă) și se angajează în „activități politice” definite în sens larg, chiar dacă nu există nicio legătură între finanțarea internațională și activitățile politice.
Nicaragua, de exemplu, a forțat închiderea a sute de organizații – inclusiv un centru ecvestru local și filiala sa națională a Smile (o inițiativă internațională care oferă operații gratuite de corectare a valului palatin pentru copiii care au nevoie) – în ciuda faptului că nu există niciun indiciu că organizațiile operau la cererea unui finanțator străin.
Legile copleșitoare propuse de lideri autoritari nu fac nicio distincție între resursele utilizate pentru a afecta politica și cele utilizate în alte scopuri. Legea propusă de UE, de exemplu, „nu acoperă finanțarea străină care nu are legătură cu activitățile de lobby”. În Statele Unite, legea FARA – Foreign Agent Registration Act conține scutiri pentru „entitățile angajate în activități pur religioase, scolastice, academice sau științifice sau artele plastice”, precum și cele „angajate în solicitarea sau colectarea de fonduri pentru ajutor medical” sau „alimente și îmbrăcăminte pentru a ușura suferința umană”.
Ca un exemplu pilduitor, legea ONG-urilor străine din China din 2017 a impus restricții atât de mari agențiilor de adopție, încât au trebuit să întrerupă programul Journey of Hope, care a încurajat adopția internațională a copiilor cu nevoi speciale. Multe dintre legile concepute de regimurile autoritare vizează în principal organizațiile societății civile – excluzând entitățile comerciale sau alți actori care se angajează în politică – și relevă faptul că adevăratul obiectiv al legislației este de a pune căluș societății civile, și nu de a promova transparența.
Contextele lingvistice și culturale ale acestor legi prezintă câteva particularități. În Rusia, termenul „agent străin” este sinonim cu „spion” sau „trădător”. Acest termen deja împiedică organizațiile să-și facă treaba, distrugându-le credibilitatea și sugerând că sunt marionete ale Occidentului. Marina Agaltsova, avocat la ONG-ul rus Memorial, a declarat pentru Washington Post că „în vremurile sovietice aveam „spioni” peste tot.
Iar termenul „agent străin” în limba rusă este perceput ca însemnând spion. Guvernul încearcă să pună eticheta de „spion” pe oamenii care critică guvernul și nu sunt de acord cu politica sa și deciziile sale politice. În conformitate cu legea privind agenții străini, organizația Memorial – co-laureată a Premiului Nobel pentru Pace 2022 – a fost închisă în decembrie 2021, iar personalul său se confruntă încă cu raiduri ale poliției.
Pornind de la un set de principii călăuzitoare, actorii democratici trebuie să rămână atenți la accesele de diversiune retorică care sugerează o falsă echivalență între autocrații și democrațiile liberale.
La urma urmei, autocrațiile caută în mod obișnuit să folosească legile pentru a-și întări și mai mult influența, deoarece miza lor o reprezintă controlul politic și suprimarea libertății de exprimare. Sistemele democratice trebuie să rămână vigilente în ceea ce privește protejarea propriilor societăți împotriva intruziunilor maligne, rămânând în același timp fidele propriilor principii și standarde. Acest lucru este cu atât mai important, cu cât e tendința puterilor autoritare de a îmbrățișa spoiala transparenței și responsabilității ca justificare pentru reprimarea grupurilor societății civile, atât de necesare într-un sistem opresiv.
