Nu ne-am fi pierdut vremea cu perorațiile anti-europene și anti-liberale ale premierului ungar Viktor Orbȧn de la Tușnad dacă ele nu ar fi fost precedate de un amical și ultrasecret mic dejun „de lucru” la care l-a invitat premierul României, Marcel Ciolacu, și dacă domnul Ciolacu nu ar fi un foarte probabil candidat la președinția României. Nu ne vom concentra asupra pozițiilor bine cunoscute ale domnului Orbȧn, promotor consacrat al iliberalismului, ci asupra implicațiilor gestului premierului Ciolacu pentru poziționarea României în complicatul context geopolitic în care ne aflăm.
Considerat „calul troian al lui Putin” în UE și NATO, premierul ungar a adus cu sine propriul cal troian la București, adică un dar otrăvit, iar Marcel Ciolacu l-a primit bucuros în cetate. De fapt, nici nu este un dar, ci o promisiune vagă privind punerea pe agendă a admiterii României în așa numitul „Schengen terestru”.
Iar „dacă se poate și sperăm că se poate”, a adăugat Viktor Orbȧn, la fel de puțin precis, să se ajungă și la un vot pozitiv în această privință. Deci nimic nu este ferm, ci ipotetic (dacă și iar dacă…). În al doilea rând, cât pot valora promisiunile unui lider proscris în UE, pe care cele mai puternice țări membre și grupuri din PE vor să-l elimine din procesul decizional? Probabil zero și oricum integrarea deplină a României în spațiul Schengen nu depinde de Budapesta, mai ales după ce domnul Orbȧn a compromis președinția rotativă a Consiliului Europei exercitată de Ungaria prin „misiunea de pace” la Moscova, Beijing și Mar-a-Lago, fără mandat din partea UE, dar cu implicații considerabile pentru coeziunea europeană. Deci premierul ungar nu ne poate garanta nimic în privința primirii în Schengen, în schimb noi riscăm să fim percepuți ca posibili cripto-aliați ai indezirabilului Orbȧn.
De ce face însă premierul ungar promisiuni fără acoperire la București? Pentru că misiunea lui este să dezbine UE și speră ca, atrăgând România de partea sa, să lărgească breșa pe care a făcut-o deja, împreună cu Slovacia, în unitatea europeană și să obțină susținerea României când se va pune problema scurtării mandatului de șase luni al Ungariei la președinția Consiliului Europei sau chiar sancționarea Budapestei. Este desigur un truc ieftin al liderului ungar, dar unul care poate funcționa la șeful combinagiilor mărunți, care, din nefericire, ocupă biroul de premier de la Palatul Victoria.
Căci Marcel Ciolacu este doar un biet combinagiu semi-educat, preocupat să se mențină la putere prin orice fel de tertipuri, nicidecum un strateg: el nu deține bagajul conceptual, cultural și informațional necesar luării unor decizii vitale pentru România în contextul geopolitic de mare risc în care ne aflăm.
Klaus Iohannis înțelege mai multe, dar, din păcate, nu-i pasă de țară. Ei bine, imaginați-vă acum că un personaj ca Marcel Ciolacu, dominat categoric intelectual de Viktor Orbȧn (care este pe cât de inteligent, pe atât de lipsit de caracter), ajunge președintele României, cu atribuții în politica de securitate națională și politica externă. Încotro va duce el România? În direcția întăririi UE și NATO sau a slăbirii lor, de dragul unor câștiguri electorale iluzorii, cum speră că va fi admiterea deplină în Schengen chiar în pragul alegerilor prezidențiale?
Alt basm livrat de Ciolacu după întâlnirea cu premierul ungar a fost studiul de fezabilitate pentru trenul de mare viteză București-Budapesta. Este un proiect mai vechi, cu care liderul FIDESZ se laudă demult iar pe noi ne preocupă abia anul acesta, când vin alegerile și domnul Grindeanu are nevoie de încă un proiect neterminat pe care să-l vândă populației.
Să fim realiști: cum ar putea România să construiască o linie de tren de mare viteză când la noi trenurile se ciocnesc în gară sau rămân toată noaptea în câmp, ca să nu mai vorbim de întârzieri și de mizeria din gări și din trenuri?
Înainte să ne fluture prin fața ochilor mari proiecte internaționale, mai bine ar încerca guvernul Ciolacu să rezolve gravele deficiențe ale infrastructurii feroviare naționale, dacă este capabil. Dar mai mult ca sigur nu este. Noi însă trebuie să credem că premierul Ciolacu promovează interesele României în relațiile cu omologul său ungar, care, de fapt, îl joacă pe degete și îl atrage într-o poză care poate sugera că România este prea puțin interesată de disputele europene legate de valorile europene fundamentale și de securitatea continentului.
În fond, cu lideri ca Ciolacu și Grindeanu, asistați de Kelemen Hunor, o eminență cât se poate de cenușie, această imagine nici nu este departe de adevăr: România este un actor marginal în UE, mult sub potențial, prea puțin convins de importanța valorilor europene și prea puțin activ în apărarea intereselor UE. Pentru guvernul Ciolacu, ca și pentru guvernele din „era Dragnea”, forurile europene trebuie fie păcălite, fie convinse să excepteze România de la regulile privind disciplina bugetară sau reformele din PNRR. Așa se întâmplă de altfel și acum. Pe undeva, există afinități nemărturisite între PSD și FIDESZ.
Să revenim însă la chestiunile geopolitice și contextul creat pentru noi de demersurile propagandistice pe care Viktor Orbȧm le organizează an de an în România. Poate mai mult decât în trecut, anul acesta premierul ungar a acționat efectiv ca un agent de propagandă al lui Putin, de fapt al axei Putin-Trump: a promovat Rusia ca țară „hiper-rațională”, spre deosebire de un Occident irațional, decadent, chinuit de „singurătate spirituală”, obsedat de război și aflat în plină dezintegrare; a profețit că Ucraina nu va ajunge niciodată în UE sau NATO, ci va fi stat tampon pentru eternitate și că viitorul este al puterilor asiatice, care susțin Rusia; a făcut campanie electorală stridentă pentru Donald Trump, determinând o reacție dură din partea ambasadorului SUA la Budapesta, David Pressman; și, mai ales, a proclamat eșecul Occidentului, care „se vedea ca un standard mondial, întrucât a dat democraţia liberală sau tranziţia verde”. Este limpede că liderul maghiar vede liberalismul ca pe un pericol major, care trebuie combătut cu orice preț. Exact ca Vladimir Putin, Xi Jinping, Recep Erdogan și Donald Trump de altfel.
Marcel Ciolacu nu a văzut însă nici o problemă în acest discurs agresiv anti-european și anti-ucrainean, pe care, după propria declarație, nici nu l-a urmărit. „A spus ceva de România?”, a întrebat el retoric, adăugând că nu-i poate interzice lui Orbȧn să vină în România și să spună ce vrea. Sigur că nu poate, știm cu toții, dar acest raționament rudimentar duce la concluzia că guvernul Ciolacu nu consideră că interesele UE și NATO sunt și cele ale României, și nu percepe o victorie a Rusiei în Ucraina ca pe un pericol.
Altfel este inadmisibil să nu-i dea nici o replică liderului ungar. Nu știm dacă pur și simplu nu înțelege miza confruntării dintre Rusia și Occident sau se gândește să joace la două capete: și cu Trump, și cu Harris; și cu NATO și Zelenski, și cu Putin, ca „românul imparțial”, convins că, vorba poetului, „capul ce se pleacă sabia nu-l taie”. Sabia poate nu, dar drona sigur îl arde, după cum am văzut recent în Deltă.
Și uite așa, Viktor Orbȧn își face practic de cap în România, iar oamenii de stat ai nației tac chitic. Nu mai suntem, e drept, pe vremea lui Traian Băsescu, care are problemele sale incontestabile, dar a fost singurul în stare să-i țină piept premierului maghiar și să-i dea o replică categorică în chestiunea autonomiei, de care maghiarii se vor bucura, a spus fostul președinte, exact în aceeași măsură în care se vor bucura și românii.
De la Liviu Dragnea încoace însă nimeni nu-l atinge pe Viktor Orbȧn nici cu o floare: poate să finanțeze peste limitele admisibile echipe de fotbal, televiziuni, publicații și să-și adjudece o parte considerabilă a electoratului maghiar din Transilvania, care a devenit ostilă UE și Ucrainei, liderii de la București nu au nici o obiecție, par chiar a fi cedat de bunăvoie această parte de țară Budapestei și, mai grav, valorilor iliberale pe care le reprezintă aceasta astăzi – și pe care PSD le împărtășește de fapt și el în secret.
Nici măcar „ostașul” care se pretinde în slujba țării și aspiră la președinție, Nicolae Ciucă, nu a fost în stare să critice poziția „ghiocel” adoptată de Marcel Ciolacu în raport cu „calul troian al lui Putin”, deci nu ne putem aștepta nici de la el să demonstreze curajul necesar pentru a-i da o replică fermă, euro-atlantistă, agentului Kremlinului. Adică să apere interesele României.
Va putea oare Mircea Geoană, al treilea candidat cu șanse la președinție, să dea dovadă de curajul pe care șmecherașul de la Buzău nu-l consideră necesar și la care generalul Ciucă nici nu s-a gândit?
Din punct de vedere intelectual, Mircea Geoană sigur înțelege mai bine decât cei doi miza chestiunii, dar nu știm cine se află în spatele lui, ce grupări îl susțin, în România și în afara ei. Doar s-a dus de bună voie la Moscova, fără să anunțe pe nimeni, deși era președintele Senatului, înainte de alegerile prezidențiale din 2009 și nici astăzi nu ne spune de ce s-a dus și ce a făcut acolo; iar la NATO a fost numit secretar general adjunct cu girul Administrației Trump. Rămâne deci o necunoscută, mai ales pentru că nu-l deranjează nimeni cu întrebări la care nu dorește să răspundă.
În concluzie, nici unul din cei trei bărbați de stat care aspiră la președinție nu a demonstrat că poate apăra interesele României de agresivitatea lui Viktor Orbȧn nici la Bruxelles și nici măcar la noi acasă.
Mai grav, actualul nostru premier se complace în stabilirea unor legături primejdioase cu un om politic primejdios, subordonat Kremlinului și Beijingului, de la care Budapesta a primit cel puțin trei credite bancare importante. Putem doar să sperăm că aceste legături nu ascund sau nu vor degenera în complicități cu dușmanii democrației liberale.
