Alianța pentru Unitatea Românilor e o formă de naționalism „kitsch”. Adică o imitație politică de calitate îndoielnică, destinată unor consumatori nepretențioși. Cel puțin asta e impresia lăsată de programul politic din 2022 și de cel de guvernare din 2023 al acestei formațiuni. Rezum mai jos zece dintre trăsnăile propuse. Le-am ordonat de la cele mai ambițioase la cele mai mărunte.
Prima ar fi ideea de a crea Organizația Interguvernamentală a Românofoniei. Modelul imitat ar fi cel al Commonwealth, al Organisation Internationale de la Francophonie ori al rețelelor de state de limbă portugheză sau arabă. Spre deosebire de toate acelea, în OIR ar fi doar două țări ce utilizează limba ce definește organizația – România și Moldova. Însă Simion & co. cred că la Românofonie s-ar afilia și alții, state sau regiuni unde se folosesc dialecte ale românei. S-ar prinde în hora românofonă Bosnia și SUA, Valonia și Vanuatu, Burundi și Catalonia.
Propunerea intră în conflict cu o altă idee a naționaliștilor, aceea de a forța înghițirea Republicii Moldova de către România. Cum? Prin extinderea în țara vecină a tuturor serviciilor statului român – de la poștă la bănci și de la spitale la străzi. Culmea e că toate politicile de asimilare forțată ar trebui să fie, în interpretarea auriștilor, concepute de Academia Română, instituție care nu s-a ocupat – și nici n-ar trebui s-o facă vreodată! – cu elaborarea de politici.
A fost deja mult discutată în presă ambiția AUR de a copia, pe de altă parte, emiratul Dubai. Și anume, prin construirea de insule și peninsule artificiale la Marea Neagră. S-a speculat că propunerea ar veni de la unul din membrii influenți ai partidului, un investitor în construcții, fostul angajator al lui Simion. Banal și sinistru – în nota obișnuită a politicianismului post-decembrist.
Obsesia recentă a importanței globale a portului Constanța e reformulată și ea. Destul de stângaci. Să reamintim că respectiva obsesie s-a născut din decepția ratării accesului la Schengen, pusă pe seama unei manevre olandeze, căci guvernul de la Haga s-ar teme că intrarea românilor în spațiul de liberă circulație va omorî portul Rotterdam. Naționaliștii cred că ar putea rezolva problema decretând Constanța „plămân românesc al Europei pe axa Rotterdam-Asia”. Avem aici un construct geometrico-biologic – sau biologico-geometric? – , imposibil de operaționalizat.
Sursele imitate sunt diverse. Una dintre cele mai problematice este cea teologică. În principiu, AUR definește românii nu ca cetățeni, ci ca „împreună-lucrători cu Dumnezeu”, condiție văzută ca fiind contrară tezei filosofului Protagoras, potrivit căruia „omul e măsura tuturor lucrurilor”. În același paragraf, programul AUR afirmă postulatul voinței absolut libere a omului. E posibil ca redactarea să fi încăput pe mâna unui repetent la Filosofie. Sau la Teologie.
Mai clară e revendicarea de la o filosofie politică în care justiția devine o afacere electorală: dacă Simion câștigă cumva puterea, judecătorii Curții Constituționale, ca și șefii Înaltei Curți de Casație și ai parchetelor ar urma să fie aleși prin chemarea la urne a cetățenilor. Doctrinarii naționaliști cred că, în acest fel, s-ar reduce influența politică asupra justiției, deși este evident că ea ar crește.
Ni se propune, de asemenea, un program de pregătire premilitară. Care e luat direct din ceaușism. Atunci se numea PTAP, acronim pentru Pregătirea Tinerilor pentru Apărarea Patriei, iar uniformele erau albastre. Acum vor fi probabil galbene, culoarea partidului imitator.
Tot din epoca de dinainte de 1989 e furată și ideea formulată așa: „intensificarea activității fizice în rândul populației la nivel local și național”. Programului nu i se spune Daciada, ca-n vremea lui nea Nicu, ci „sportul pentru toți”.
Dacii apar în altă secțiune. Cea despre turism. Din care aflăm că vor fi alocați bani de la buget pentru digitalizarea cetăților dacice. Dar și că va fi susținut turismul în comunitățile în care trăiesc urmașii dacilor: vom putea vizita garsoniera lui Gheorghe din Stuttgart, vila vreunui belfer din Monaco sau poate chiar locul unde au ajuns cifrele dacice ale lui Gh. Funar, primul aurist al țării.
În fine, e incert modelul preluat atunci când se cere transformarea ambasadelor și a consulatelor din misiuni de reprezentare sau de asistență peste hotare în instrumentele „politicii noastre naționale pentru păstrarea identității românești”. Abandonarea reprezentării în favoarea propagandei e justificată de un proiect teologico-pedagogic. Biserica ortodoxă ar trebui, crede AUR, să se extindă mult în afara țării, pentru a crea școli în care copiilor de români să le predea preoți.
Restul propunerilor făcute de AUR sunt reformulări ale unor idei deja expuse de către partidele aflate în activitate și care ocupă celelalte fotolii din parlament. Și, la fel ca-n acele cazuri, avem mai degrabă enunțuri de obiective decât de mijloace. De acestea din urmă vine vorba doar când se ajunge la promisiuni bănești. Nu are rost să le reluăm, fiindcă sunt la fel de indecente ca ale altor populiști care au ocupat scena publică înaintea AUR.
