Deși pare un exercițiu democratic, chemarea partidelor politice la consultări privind data alegerilor prezidențiale este doar un simulacru de democrație, un artificiu de care avea nevoie Marcel Ciolacu pentru a justifica revenirea asupra anunțului din martie privind organizarea alegerilor prezidențiale în septembrie și ieșirea sa din cursa pentru Cotroceni.
Această reprezentație de teatru ieftin, pusă în scenă împreună cu PNL, să ne înțelegem, aruncă democrația și politica românească în derizoriu, transformându-le într-un joc al oglinzilor deformante menit să mascheze aservirea democrației și instituțiilor față de interesele personale și de partid ale puterii.
În primul rând, din punct de vedere formal și constituțional, nu era nevoie de aceste consultări: era suficient să se respecte durata mandatelor președintelui și parlamentarilor, cum s-a făcut până acum. Nu exista nicio hotărâre de guvern, nici un act oficial care obliga la organizarea alegerilor în septembrie. Există doar o lege, inițiată de aliatul fidel al puterii, UDMR, care permitea – dar nu impunea – organizarea alegerilor cu trei luni înainte de termen.
Mai exista și un acord politic între PSD și PNL privind organizarea prezidențialelor în septembrie, dar el nu este obligatoriu din punct de vedere administrativ, putând fi denunțat elegant de ambele partide, ceea ce ne-ar fi scutit de circul actual. De fapt, cele două partide s-au înțeles deja să mute alegerile la loc de unde le-au dizlocat, dar nu vor să recunoască public acest lucru, din motive care țin de interesele personale ale liderilor.
Totodată, ambele partide cred că au nevoie de o mică dramă politică pentru a disimula harababura creată de comasarea localelor cu europarlamentarele înainte de expirarea mandatelor aleșilor locali, care ar fi trebuit să fie urmată de o candidatură pe liste comune la legislative și susținerea unui candidat comun la președinție, dar, iată, nu a mai fost. Să deslușim deci această încâlceală de interese și minciuni.
Într-adevăr, în martie pnl-iștii, speriați de perspectiva unui eșec răsunător la urne, promiteau orice pentru a obține de la PSD candidatura pe liste comune la europarlamentare și comasarea europarlamentarelor cu localele, în speranța că aleșii locali PNL vor asigura o mobilizare mai bună a electoratului propriu. Parțial, calculele s-au dovedit corecte, PNL obținând, potrivit numărătorii nefinalizate, 32,27% din voturile pentru primării și 29,33% din voturile pentru consiliile locale și peste 30% din votul pentru consiliile județene, ceea ce îl face al doilea partid național, la mică diferență în urma PSD.
Cum lista comună PSD-PNL pentru europarlamentare nu a reușit să obțină 50% din voturi, ci doar în jur de 48%, iar suma voturilor politice obținute de cele două partide la locale, unde au candidat separat, trece de 60%, este limpede că o candidatură comună nu este profitabilă pentru nici una din formațiuni. La acest rezultat se adaugă și eșecul penibil al candidatului comun pentru Primăria Capitalei, Cătălin Cârstoiu, retras din cursă încă înainte să-și depună oficial candidatura.
Ideea că alegătorii celor două partide vor respecta consemnul de vot dat de liderii politici s-a dovedit o iluzie la care liderii în cauză au fost obligați să renunțe rapid. Se impunea deci resetarea jocului politic pentru următoarele rânduri de alegeri din acest an și, evident, a calendarului electoral convenit.
Un filon politic separat în evoluția evenimentelor și calculelor a fost interesul personal al lui Marcel Ciolacu. Acest filon explică, de altfel, și circul consultărilor de la începutul acestei săptămâni. În rezumat, situația ar fi următoarea: Marcel Ciolacu nu are niciun interes să candideze la prezidențiale, cum îl împinge o parte a conducerii partidului, pentru că nu are nimic de câștigat din acest demers, ci doar de pierdut: dacă ar câștiga, ceea ce este greu de crezut, atunci ar trebui să demisioneze din fruntea partidului și echipa sa ar fi înlocuită instantaneu de rivalii însetați de sânge din tabăra Stănescu-Firea; dacă ar pierde alegerile prezidențiale, atunci partidul l-ar înlocui pentru că a eșuat, iar PSD nu suportă lideri perdanți.
Să nu uităm că Marcel Ciolacu nu are autoritatea și prestigiul lui Ion Iliescu în partid ca să-l poată domina de la Cotroceni și nici Ion Iliescu nu a scăpat de mazilire atunci când interesele unor tabere din partide au cerut-o, fiind înlocuit cu Mircea Geoană la președinția PSD. Să ținem minte că pe atunci sforile erau trase de Viorel Hrebenciuc, care este creditat de unele surse și astăzi pentru relansarea candidaturii lui Geoană la prezidențiale. Vom mai avea prilejul să revenim asupra acestui subiect.
Deocamdată, conchidem logic că Marcel Ciolacu nu are de ce să vrea să fie parcat de adversarii săi din partid la Cotroceni, dar nu o poate spune și, deci, are nevoie de o diversiune. Iar Nicolae Ciucă, ostaș în slujba PSD, l-a ajutat să o organizeze.
Pnl-iștii și-au asumat așadar rolul de a deschide ostilitățile de fațadă, cerând să se renunțe la înțelegerea privind data de 15 septembrie, fără să le pese că se fac de râs când invocă sezonul de concedii din august, când ar fi avut loc campania electorală, canicula sau începutul anului școlar, căci toate erau știute și în martie, când nu au vrut să țină cont de ele.
Atât i-a trebuit amicului Marcel pentru a invoca sanctitatea cuvântului dat și a amenința, atenție, că, dacă alegerile au loc în toamnă-iarnă, el nu va candida. Aceasta este fraza-cheie, restul este perdea de fum de ambele părți, inclusiv schimbul de insulte dintre partide și liderii lor, care nu va duce, desigur, la ruperea coaliției, pentru că nici nu are de ce, de vreme ce Nicu și Marcel obțin fiecare exact ce și-au dorit.
Rezultatul consultărilor nu este un mister pentru nimeni, de vreme ce majoritatea partidelor invitate, în afară de AUR, s-au pronunțat deja pentru ținerea lor la termen. Vom vedea probabil doar cum vor fi ele corelate cu alegerile parlamentare, adică dacă acestea din urmă se vor suprapune cu al doilea tur al prezidențialelor. Probabil că Marcel și Nicu au hotărât deja, dar ne vor spune mai târziu, căci practic premierul poate trage orice concluzie îi convine în urma consultărilor, iar președintele PNL i-a asigurat în privat pe oamenii de afaceri că vor guverna împreună, PNL și PSD, încă 16 ani de acum înainte.
Interesant va fi cum va reuși Marcel Ciolacu să reconcilieze două interese proprii, dar contradictorii: acela de a nu pierde partidul și funcția de premier candidând pentru Cotroceni și acela de a organiza alegerile înainte ca efectele proastei guvernări să devină prea usturătoare, înainte ca electoratul să-și dea seama că mărirea pensiilor nu aduce beneficiile promise și că necesitatea echilibrării bugetului pentru 2025 va împovăra peste măsură sectorul privat și populația.
Cu alte cuvinte, alegerile trebuie organizate înainte ca alegătorii să-și dea seama că ei vor achita nota de plată pentru extravaganțele financiare ale guvernului și că sunt mai prost guvernați decât au fost vreodată, iar Marcel Ciolacu este absolut nul ca șef de Guvern.
Probabil că tenebrosul dinozaur psd-ist Toni Greblă îl va ajuta din nou din postura de președinte al AEP, cum a făcut și cu prilejul alegerilor comasate din 9 iunie, care nu au nici astăzi un rezultat definitiv din cauza numeroaselor și scandaloaselor nereguli. Putem deci să ne temem că haosul și furtul din 9 iunie nu au fost decât o repetiție generală pentru următoarele rânduri de alegeri.
Rămâne totodată nerezolvată chestiunea candidatului PSD la prezidențiale, dacă Marcel Ciolacu rămâne pe poziție, pretextând respectarea cuvântului dat. Să fie cumva Mircea Geoană, având în vedere că în spatele lui se află o coaliție de potenți oameni de afaceri, care își fac veacul pe la Monaco, dar nu doar acolo, și, potrivit unor surse citate de site-uri obscure dar aparent bine informate, gruparea Vlase-Hrebenciuc?
Desigur, Mircea Geoană a afirmat că nu ar candida în numele PSD, pentru că este epoca independenților, dar s-a mai văzut în trecutul nu foarte îndepărtat că PSD poate arunca în curs un candidat șters, fără șanse, pentru a facilita victoria unui „independent”, care este, de fapt, adevăratul său candidat, cum a fost și Sorin Oprescu în campania pentru Primăria Capitalei. Deocamdată speculăm, dar nu fără temei.
În tot cazul, intrarea în cursă a Elenei Lasconi, noul lider al USR, încurcă atât PSD, cât și PNL și AUR: AUR se teme că va pierde din votul de protest, care se va îndrepta spre doamna Lasconi, PNL se teme că va pierde mult din votul de dreapta sau pur și simplu anti-PSD în favoarea unei candidate care promite să nu pactizeze cu PSD, cum a făcut PNL, iar PSD se vede obligat să susțină un „independent”, preferabil neasociat cu guvernarea PSD-PNL, ca să evite eșecul înregistrat deja în mod tradițional în al doilea tur al alegerilor prezidențiale.
Toate aceste ipoteze vor căpăta substanță și se vor lămuri de îndată ce vom cunoaște calendarul electoral și candidații înscriși oficial pentru prezidențiale.
Deocamdată însă știm sigur că Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, împreună cu partidele lor, ne servesc o butaforie pe post de exercițiu democratic, iar televiziunile mercenare fac tot ce pot ca să ne convingă că aceasta este principala chestiune care preocupă națiunea, când, de fapt, este vorba de o farsă politică.
Și, la urma urmei, de ce nu ar încerca din nou puterea să manipuleze electoratul, dacă a reușit să o facă atât de bine la alegerile din 9 iunie?
