Premierul Marcel Ciolacu a organizat ieri și azi discuții cu partidele politice despre data alegerilor pentru Cotroceni și pentru cele două Camere ale Parlamentului. S-a ajuns aici fiindcă PNL și PSD nu mai sunt de acord cu ce au stabilit în martie, și anume devansarea prezidențialelor.
Șeful guvernului a vrut să evite o criză și a hotărât să propună o soluție după ce discută cu partidele pe care nu le-a întrebat nimic atunci când a decis calendarul care stârnește polemici în coaliție.
La discuții, fiecare partid a vorbit de ce-l doare: noua președintă a USR a amintit că tocmai se scumpise prețul la carburanți, inenarabilul G. Simion i-a mai făcut o dată mincinoși pe peneliști și pesediști, Diana Șoșoacă s-a lăudat că e cunoscută de-acum la nivel european, Reper și PUSL se bucură că sunt băgate în seamă, fiindcă până acum nu păreau să existe pentru Ciolacu sau Ciucă.
UDMR pare să fie singura formațiune care a venit cu o propunere de calendar, și anume organizarea alegerilor pentru Cotroceni în octombrie și, în orice caz, separarea acestora de legislative. Reprezentantul maghiarilor a argumentat că, întrucât președintele are alte atribuții decât senatorii și deputații, e bine ca electoratul să fie chemat la urne de trei ori, nu de două. De altfel, a adăugat el, în ultimii douăzeci de ani, așa a fost, și a fost bine.
În primăvară udemeriștii fuseseră împotriva comasării localelor cu europenele și acceptau ca primele să fie cuplate cu turul întâi de la prezidențiale. În fond, ca și partidele de la guvernare, UDMR judecă prin prisma unui interes egoist.
Opinia mea e că, în chestiunea aflată în dezbatere zilele astea, ar trebui să luăm în seamă experiența ultimilor 20 de ani, cum sugerează UDMR. Dar să ținem seama nu de un interes de partid, ci de efectul principal al decalării alegerilor legislative de cele prezidențiale. O decalare care a fost, să reamintim, impusă de sporirea la cinci ani a mandatului încredințat șefului statului, prin revizuirea constituțională din 2003.
Efectul principal al decalării e simplu de constatat: sporirea semnificativă a instabilității guvernamentale. Cifrele sunt clare. Din 1990 încoace, am avut 19 prim-miniștri. Până în 2008, anul când s-au organizat prima dată legislative fără prezidențiale, au fost 8 premieri, iar de atunci încoace – 11.
Klaus Iohannis a avut, în cei zece ani de mandat, nouă premieri: Ponta, Cioloș, Grindeanu, Tudose, Dăncilă, Orban, Cîțu, Ciucă, Ciolacu. Comparați situația cu ce s-a petrecut în cei zece ani ai lui Iliescu: patru premieri, dintre care doi, Văcăroiu și Năstase, au avut câte patru ani la Palatul Victoria.
Cine vrea, cel puțin pentru perioada 2024-2028, stabilitate are interesul să organizeze primul tur al prezidențialelor în aceeași zi cu cel legislativ.
E simplu de explicat de ce: între cele două tururi ale scrutinului pentru Cotroceni se poate negocia o majoritate care să susțină apoi guvernul. Asta ar da o anumită coerență politicilor publice din viitorul ciclu politic.
Impedimentul cel mai mare e, desigur, ambiția PSD de a avea și președinția, și postul de prim-ministru. Dar tocmai asta ar trebui evitat. Iar partidele care se opun unui asemenea monopol pesedist ar face bine să mai și discute între ele. Nu prin intermediul televiziunii, desigur.
