În ultima vreme, în spațiul media au răsărit ca ciupercile după ploaie o multitudine de studii, barometre, articole care discută importanța super anului electoral, radicalizarea tinerilor, AUR și alți demoni de acest fel.
Un element comun se regăsește în toate: îngrijorările cu privire la soarta democrației românești după alegerile din acest an. Fondate sau nu, ele există și spun câte ceva despre atmosfera care planează în scena politică și societatea românească.
De pildă, un studiu inițiat de Tinerii Votează, cu sprijinul IRES, numit „Tinerii din România în anul electoral 2024”, răspunde la întrebări despre încrederea tinerilor în instituțiile naționale, despre cum ne raportăm la democrație, percepția tinerilor despre subiecte de actualitate și, nu în ultimul rând, în ce mod aleg tinerii să voteze în anul 2024.
Când vine vorba de alegeri și de aspectele de care alegătorii țin cont, filozofia răului cel mai mic primează peste profilul candidaților sau ideologia politică cu care aceștia se identifică. Mai jos, însă, întrebarea clasică: dacă duminica viitoare ar avea loc alegerile parlamentare, care este partidul politic pe care l-ați vota. Aici, dacă urmăm un silogism simplu și răspunsurile celor intervievați, AUR pare a fi „răul cel mai mic” în această schemă de calcul, 16% (!) din totalul eșantionului alegând în acest fel.
Un alt studiu ceva mai punctual din februarie 2024, realizat de Global Focus, privește îndeaproape tehnicile utilizate de dreapta radicală pentru a ținti către o categorie socială specifică – tinerii. Ideea centrală e următoarea: orice personaj cu influență politică, care arată mai multă empatie față de populația tânără, cu toate frustrările, problemele și incoerențele ei, devine un colac de salvare pentru interesele lor. Cel puțin la o primă vedere.
Studiul analizează trei personaje arhiprezente în spațiul on-line care au învățat cum să capitalizeze năzuințele populației de 17-35 de ani. E vorba, bineînțeles, de George Simion (AUR), Diana Șoșoacă (S.O.S. România) și de Dana Budeanu.
Ce au toți trei în comun? Faptul că promovează o alternativă atractivă, anti-sistem, opusă „elitei corupte” care dirijează țara, folosindu-se de instrumentele media cele mai la îndemână: TikTok, Instagram, Facebook etc.
Cum tinerii constituie publicul majoritar și cel mai activ pe astfel de platforme (TikTok fiind platforma cea mai utilizată și, deci, cea mai influentă), este la îndemână (și, deopotrivă, oportunist) ca influencerii politici să își adapteze conținutul în sensul acaparării urmăritorilor.
Astfel, prin crearea de mesaje vădit radicale, anti-democratice, violente, apte să atingă butoanele emoționale ale publicului, cei menționați reușesc să spargă al patrulea zid – cel al ermetismului spațiului politic – și să lase impresia de implicare reală printre și pentru tineri.
Simplul fapt de a se adresa direct, punctând subiecte dintre cele mai sensibile (de la patriotism și lecții de feminitate / masculinitate, la rasism și xenofobie) diminuează impresia de tabuizare a politicului prin expunerea directă a acestuia (chiar dacă sub o formă deformată) la noua generație. Mai mult decât atât, ei pozează în salvatori, jonglând cu retorica (de cele mai multe ori incoerentă), de la frică la empowering, pe bază de promisiuni și de solidarizare întru refulare.
Totuși, de unde provine această mobilizare îngrijorătoare, capabilă să zdruncine tot ceea ce știm despre democrație?
Analizând imaginile de campanie promovate de actori precum cei de mai sus, realizăm că diverse tehnici de angajare a electoratului sunt puse la lucru. De la mesaje puternic polarizate, la video-uri care mai de care mai ingenioase, instrumentele politice de atac sunt multiple.
În acest sens, noi tehnici de construcție a mesajului sunt puse în scenă pentru a se adapta, pe de-o parte, mediului de transmisiune, pe de altă parte, conținutului predilect care circulă în rândul tinerilor. Mai mult decât atât, remarcăm cum video-urile postate de diverși oameni politici, la nivel local sau național, sunt din ce în ce mai cinematice: efecte vizuale, tranziții, efecte audio, mise-en-scène și o întreagă coregrafie sunt folosite pentru a atrage publicul tânăr și nu numai.
Pentru unii motiv de haz, pentru alții generatoare de frustrare, imaginile pot genera sentimente complementare, de la absurd hilar la falsă empatie. Ba Cătălin Cîrstoiu în STB, ba Popescu Piedone cu usturoi la gât, ba un George Simion în prim-plan, demascând presupuși urmăritori de la servicii secrete – creativitatea oamenilor politici e dezarmantă.
În alte cuvinte, o formă de eficacitate estetică face ca aceste apariții să prindă la electorat. Pentru a relua ideea unui gânditor drag mie, esteticul se apropie de politic prin faptul că ambele domenii funcționează printr-un mecanism de angrenare a sensibilităților, în ceea ce el numește partajul sensibilului. Tiktok-urile sau reels-uri gândite și atent construite manipulează ingenios aceste două sfere – se joacă cu publicul în aceeași măsură în care se joacă cu tehnica. Un soi de hipersenzorialitate ne acaparează.
Atât discursiv, cât mai ales vizual, motoarele rulează la putere maximă. Oamenii politici construiesc un sat potemkin cosmetizat de promisiuni și de zâmbete binevoitoare, folosind materiale ieftine și eficiente. În consecință, electoratul n-are decât să caște ochii și să se minuneze. Iar tinerii, uitați încă o dată din imaginea de ansamblu, se refugiază în taberele unde se vorbește pe înțelesul lor: fie printre cei de la Tineretul AUR (sau TAUR, cum le place să li se spună), fie pe pagina unui candidat independent precum Nicu Ștefănuță (singurul care a țintit exclusiv către probleme post-materialiste, discutate cu sârg în podcasturi progresiste à la Faiăr și alți creatori de conținut în vogă).
Ce e rău, deci, în asta? În substrat, la nivel de societate și, mai ales, în sânul aceleiași categorii sociale, o formă de segregare se perpetuează: bula digitală este creată automat în jurul utilizatorilor, fiecare este aruncat într-una și greu e să mai iasă de acolo. Nu privim decât unde ni se arată cu degetul și, dintr-o nevoie de validare socială, dăm din cap alături de mulțime la aberații politice împachetate frumos.
În acest regim de vizibilitate crescută, în super anul electoral 2024, la întrebarea „cu cine votezi?”, e suficient să aruncăm un ochi pe feed și să aflăm răspunsul. Și nu e nevoie să fii pesimist din fire să-ți dai seama că pronosticurile nu se arată tocmai roz.
