Deși se vorbește de dimineața până seara despre cursa prezidențială și șansele fiecărui candidat, tema incomodă a proastei guvernări se obrăznicește și intră în cadru tocmai când Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă se străduiesc să-și lustruiască imaginea în perspectiva alegerilor programate toamna târziu în așa fel încât la alegerile parlamentare, programate pe 1 decembrie, între cele două tururi ale prezidențialelor, alegătorii să se mobilizeze în sprijinul partidelor candidaților calificați pentru al doilea tur, iar primarii să asigure pâinea și circul aferente sărbătoririi zilei naționale.
Cum calendarul electoral a fost negociat și aprobat împreună de liderii PSD și ai PNL, putem deduce că: 1. ambele partide vor să profite de dominația lor la nivelul administrației locale și să-și pună primarii la lucru de 1 Decembrie (lăutari, chefuri, mici, bere, țuică fiartă și alte materiale electorale) și 2. singura logică a intercalării, de comun acord, a legislativelor între cele două tururi ale prezidențialelor fiind mobilizarea partidelor candidaților de pe primele două locuri, urmează că interesul și strategia ambelor partide de guvernare este ca liderii lor, adică Ciucă și Ciolacu, să se califice pentru al doilea tur, pentru ca PNL și PSD să obțină procente la fel de bune ca la alegerile locale și să formeze împreună o majoritate imbatabilă.
Tot în această logică trebuie excluși candidații oricărui alt partid, fie el și AUR, dar mai ales USR, pentru că niciun alt partid nu trebuie să beneficieze de impulsul unui lider calificat în al doilea tur.
Putem deci încadra meciul verbal PSD-PNL, un fel de mahala specifică actualei clase politice, la capitolul teatru ieftin menit să-l credibilizeze pe Nicolae Ciucă drept candidat anti-PSD pentru ca el să atragă o parte a electoratului liberal, exact atât cât să o împiedice pe Elena Lasconi să mobilizeze tot votul de protest anti-PSD.
S-ar explica astfel și indulgența cu care televiziuni tradițional ostile USR o tratează pe Elena Lasconi: ea nu trebuie percepută ca un adversar real al PSD-PNL. Cum PNL și PSD nu renunță nici acum, în plin război verbal, la ideea unei guvernări comune pe termen lung, adoptă împreună legi și ordonanțe și nici unul din cele două partide nu își afirmă altfel decât declarativ identitatea ideologică, nu putem să credem că ele se concurează sincer, ci mai degrabă avem destule motive să vedem și aici o înșelătorie politică regizată de ambii participanți pentru a acapara puterea.
Chiar dacă acesta le este planul, nu este obligatoriu ca el să reușească: o opoziție competentă, curajoasă și dispusă la efort ar putea arunca în aer această strategie perversă, mai ales că fiecare săptămână scoate la iveală noi cazuri de corupție, noi probleme generate de proasta guvernare precum și incapacitatea guvernului PSD-PNL de a le rezolva.
Când își amintește că trebuie să și guverneze, premierul Ciolacu pare un turist ajuns la o destinație necunoscută, unde serviciile sunt sub așteptări: ministrul de Interne nu a cântărit bine efectele ordonanței anti-drog, ministrul Finanțelor a redactat prost regulile pentru e-TVA, iar ministrul Energiei – nu știm dacă este vorba de Virgil Popescu sau de Sebastian Burduja – nu a făcut nimic pentru creșterea capacității de stocare a energiei, deși erau suficiente fonduri PNRR alocate acestui proiect.
Așa este și putem adăuga numeroase alte neajunsuri: rețelele electrice sunt subdimensionate și cedează când crește consumul, cum se întâmplă pe caniculă, pentru că edilii, majoritatea aparținând PSD și PNL, au aprobat construcții haotice fără asigurarea utilităților; spitalele nu au aer condiționat sau au aparate necorespunzătoare; transportul pe calea ferată este o aventură cu final nefericit pentru copiii care ajung acasă cu întârziere de o zi, trenurile se ciocnesc în gară, iar controalele constată că numeroși mecanici vin la muncă băuți; în același timp, TAROM se dovedește o companie falimentară, o colecție de sinecuri politice, incapabilă să-și gestioneze raporturile de muncă cu angajații, care, la rândul lor, îi sacrifică pe pasageri, definindu-i cinic „victime colaterale”.
Cine nu vrea să fie victimă colaterală și pornește în drumeție prin patrie dă de urșii care s-au înmulțit necontrolat și umblă nestingheriți, ucigând și rănind oameni. Parlamentul adoptă în mare grabă o lege care rezolvă problema doar parțial, poate pentru că destinațiile de vacanță ale parlamentarilor noștri nu se află în România.
În planul justiției, magistrații continuă să elibereze cu nonșalanță infractori periculoși, sau mari corupți, ca Remus Truică, beneficiar al unui regim de excepție în penitenciar. Cu o treaptă mai sus pe scara corupției, marii corupți condamnați definitiv, ca Puiu Popoviciu, scapă inexplicabil prin decizia soldaților din armata Liei Savonea, cum s-a dovedit președinta Curții de Apel București, judecătoarea Liana Arsenie, care l-a achitat pe magnat.
Am enumerat doar câteva din subiectele care și-au făcut loc în prim-planul actualității în ultimele săptămâni, pentru că orice critică și/sau analiză trebuie să plece de la fapte. Ele sunt doar simptomele unor disfuncționalități perpetuate de-a lungul a trei decenii și jumătate dominate politic de PSD și aliații săi, fie că a fost vorba de PRM, UDMR sau PNL.
Sistemul politic și administrativ care le-a generat nu are soluții și nici nu le caută, pentru că prioritățile sale sunt metodele prin care banii publici pot fi sifonați spre buzunarele noii nomenklaturi, drept care exponentul privilegiat al acestui sistem, Marcel Ciolacu, reacționează uimit și enervat când nu poate evita o problemă legată de guvernare. Dă vina pe miniștri liberali, evită domeniile administrate de miniștri PSD, cum ar fi transporturile, și vrea să ne facă să uităm că toți miniștrii sunt de fapt membri ai echipei pe care o coordonează, și că lui, în calitate de premier, îi revine principala responsabilitate a guvernării.
În logica sa politică însă are dreptate să încerce să deturneze atenția de la rolul primordial în gestiunea treburilor țării, pentru că doar așa poate să ascundă marile probleme economico-financiare pe care le-a generat guvernarea PSD-PNL, și anume imensul deficit de peste 8%, cauzat de cheltuieli bugetare fără acoperire și de proasta colectare a taxelor și impozitelor.
România a fost atenționată de Comisia Europeană încă din 2019 pentru deficit excesiv, dar nu a făcut nimic pentru a rezolva problema. Anul trecut a fost mărită povara fiscală, dar deficitul continuă să crească, în același ritm cu cheltuielile salariale aferente creării de noi agenții și servicii bugetare.
Ciolacu s-a gândit, se pare, să ceară la Bruxelles o păsuire de 7 ani pentru aducerea deficitului la nivelul de 3% acceptat de UE, dar nu are niciun plan în acest sens, după cum mărturisește însuși ministrul finanțelor Marcel Boloș, și probabil nici nu va prezenta vreunul înainte de alegerile din toamnă, pentru că orice astfel de plan, pentru a fi acceptat la Bruxelles, trebuie să fie realist și profesional, să prevadă reforme profunde și reduceri drastice de cheltuieli bugetare, nu doar măriri de taxe și impozite, cum are în minte Ciolacu, pentru că, o știe și CE, astfel de măriri nu rezolvă nimic într-un stat profund corupt, în care colectarea este slabă și interesele clientelei primează în fața regulilor economiei. Dar, cum rețelele de interese care susțin actuala guvernare, nu au nici un interes să facă reforme reale, probabil că premierul Ciolacu se gândește doar la împovărarea populației, după alegeri.
Toate acestea le știm și le tot repetăm, pentru că revin constant în actualitate. Mai greu de înțeles este cum de PSD și PNL rămân pe primele două locuri în preferințele de vot ale alegătorilor. Mulți cred probabil că robinetul de bani nu se va închide nici după alegeri și că viața pe datorie – ne referim la datoria publică – va continua la nesfârșit. Alții, mai mulți decât am dori, s-au adaptat la sistemul corupt, și profită de el, convinși că nimeni nu-l va stârpi niciodată în România.
Puterea nu îi corupe doar pe cei care o dețin, ci și pe cei care o acceptă și îi savurează fărâmăturile. Vedem, de altfel, la nivel național, ce nivel înalt de acceptabilitate au corupția și nerespectarea legii în „România reală”, dacă luăm fie și un singur exemplu: consumul de droguri, trecut sub tăcere și tolerat ani de zile, mai ales la festivalurile și concertele rock și pop, cărora televiziunile le fac reclamă inconștient – și interesat – deși se știe că ele fac, de fapt, parte dintr-o vastă cultură a drogurilor.
Putem adăuga plagiatele, impostura, politizarea, adică promovarea incompetenților în posturi de conducere și demnități publice, și tot nu am epuiza domeniile viciate de lungul șir de complicități creat de-a lungul anilor în beneficiul puterii la nivel local și central.
Este limpede că PSD și PNL vor să mențină acest sistem, pasând răspunderea financiară populației. Conștiente de problemele ce vor veni, s-au gândit să-și asigure o majoritate cât mai largă în Parlament pentru a rezista la putere și în vremurile dificile ale austerității prin organizarea alegerilor astfel încât să-și elimine concurența.
Acest plan diabolic nu poate fi dejucat decât de o opoziție care prezintă un program concret de reforme, care să asigure combaterea corupției, integritatea funcționarilor publici, promovarea competenței în administrație și serviciile publice, o administrație competentă și eficientă, deci depolitizarea vieții publice, concomitent cu reducerea sectorului de stat și încurajarea inițiativei private. Adică un program liberal.
Deocamdată nimeni nu a prezentat un set de reforme liberale concrete unui public care votează inerțial PSD și PNL pentru că nimeni nu i-a oferit o alternativă credibilă, cu soluții la problemele sale reale.
Asistăm doar la critici, binevenite, dar insuficiente. Să nu uităm însă că, dacă românii vor fi striviți și convertiți de caracatița PSD-PNL, aceasta nu va fi doar din cauza răului pe care îl reprezintă și îl face puterea, ci și faptul că oamenii care se opun răului nu vor fi făcut tot ceea ce depindea de ei pentru a învinge acest rău.
