Nu există stat de drept fără societate civilă și formele sale mai avansate – organizațiile neguvernamentale. Afectarea funcționării organizațiilor neguvernamentale, înseamnă așadar, un atac direct la buna funcționare a statului de drept.
Lupta împotriva corupției și efectelor ei asociate, limitarea democrației, sărăcia, excluziunea socială, creșterea șomajului, scăderea încrederii cetățenilor în proiectul european, este epuizantă și scumpă. Organizațiile neguvernamentale vocale în lupta împotriva corupției și în apărarea valorilor democrației în România, care au înregistrat în ultimii ani numeroase șicane din partea statului (controale financiare abuzive, impunerea unor raportări mari consumatoare de resurse), se regăsesc încă în postura de a experimenta cenzura, mai discretă sau mai fățișă (blocarea unora dintre activități, intimidări instituționale, limitarea libertății de expresie, limitarea accesului la resurse financiare publice etc.). În perioada 2017-2019, instituțiile statului chiar au avut o atitudine fățișă de blocare a finanțărilor și a comunicării instituționale și chiar a fost considerată cea mai vitregă perioadă pentru mediul asociativ după 1989.
Nu este o noutate în peisajul Europei centrale și de est, ba din contră, este o încadrare în tendințe. În Ungaria, ultimii ani au fost marcați de limitarea drepturilor și libertăților cetățenești sub imperiul COVID și al războiului din Ucraina, motivele perfecte pentru a pune la grea încercare ONGurile, din ce în ce mai obosite și mai lipsite de resurse. În aprilie 2018, a fost creat un instrument de control fiscal și anume o lege conform căreia organizațiile „capabile să influențeze viața publică” (adică cele cu un buget anual de peste 20 milioane HUF, ~55.000 EUR) să fie obligate să se înregistreze ca ”organizații finanțate de străini” și să fie oricând ”inspectate” de Biroul de Audit al statului. Această lege a avut o perioadă de tranzit până la care ONG-urile au primit un ordin de la Organizația de Audit de Stat (SAO) de a depune un set de proceduri conținând reguli și linii directoare financiare interne prin intermediul unei platforme online: politică contabilă, regulile de gestionare a stocurilor, numerarului și activelor, dar fără să li se furnizeze niște șabloane clare. În practică, conform Civic Space Report 2023 HUNGARY, majoritatea ONG-urilor au fost obligate să le refacă. Această lege nu este altceva decât o nouă modalitate de a bloca activitatea unora dintre organizații sau de a le consuma inutil resursele.
Tot acest demers continuă de fapt linia trasată de Legea „Stop Soros” care afectează grav finanțarea organizațiilor neguvernamentale și libertatea liderilor ONG (aceștia sunt inclusiv pasibili de pedepse privative de libertate). Lupta lui Orban împotriva ONG-urilor s-a mutat, din octombrie 2018, la nivelul instituțiilor UE, cărora li s-a solicitat să nu mai finanțeze ONG-uri care ar încuraja migrația și este greu de crezut că nu va exista o întărire a acestei tendințe mai ales acum, când Ungaria deține președinția Uniunii Europene până în decembrie a.c.
Deși prim-ministrul Donald Tusk a pierdut lupta pe tema liberalizării avortului, un subiect fierbinte pe agenda societății civile poloneze, experimentul iliberal polonez pare că a scăzut mult în intensitate sub condiționarea banilor europeni de promovarea și practicarea valorilor europene. Nu trebuie să uităm însă că în 2017, președintele Poloniei, Andrej Duda a șocat mediul ONG prin dorința centralizării finanțărilor acordate ONG-urilor sub umbrela, ironic, a unui Institut Național al Libertății – Centru pentru Dezvoltarea Societății Civile (sau Centru Național pentru Dezvoltarea Societății Civile în Polonia cum a fost promulgat în formă finală) în subordinea cabinetului prim-ministrului de atunci. I-a reușit. În octombrie 2017, a fost promulgată legea constituirii acestui organism care, practic, poate exclude de la finanțare orice voce incomodă. Alegerile de anul trecut au demonstrat cu vârf și îndesat ”utilitatea” Institutului prin faptul că fondurile guvernamentale au mers în proporție covârșitoare către ONG-urile asociate PiS (Partidul Lege și Justiție) aflat la momentul alegerilor la butoanele guvernării. Spre exemplu, așa cum apare semnalat și în Civic Space Report 2023 Poland – Fighting for Democratic Empowerment and Resilience, banii din Fondul pentru Justiție controlați de Ministerul de Justiție au fost distribuiți fără niciun fel de transparență sau scop anunțat.
ONGurile slovace trec printr-o perioadă de foc. După tentativa de asasinat asupra lui Fico din mai 2024, Slovacia se îndreaptă cu pași grăbiți spre autoritarism. Coaliția de guvernământ a lui Robert Fico urmărea deja să adopte amendamente care privesc organizațiile neguvernamentale în sensul celor adoptate în Ungaria prin Legea ”Stop SOROS”. Cele mai importante modificări vizează -clasic!- etichetarea drept „organizație susținută de străini” a tuturor ONG-urilor al căror venit anual din străinătate depășește 5.000 EUR (cu excepția celor care primesc exclusiv fonduri UE). Totodată este prevăzută obligația acestora de a publica numele tuturor donatorilor, fie ele persoane fizice sau organizații de orice fel, ceea ce transformă ”transparența” într-un coșmar administrativ și mare consumator de resurse pentru ONG-uri.
Este de fapt o continuare a ceea Robert Fico și partidul lui SMER au făcut în 2018: o campanie furibundă împotriva ONG-urilor, urmând aceeași rețetă anti-Soros/conspirații mondiale (exersată în Ungaria, Polonia, România…) și culminând cu intenția de a revizui legislația ONG-urilor care `acționează împotriva intereselor Slovaciei”, astfel încât să li se controleze și să li se limiteze finanțările. Atunci, din fericire, ONG-urile slovace au ripostat demonstrând că 94% dintre finanțări sunt din surse publice și vin prin memorandumuri semnate la nivel de stat (UE, EEA Grants, Norway Grants), dezamorsând astfel retorica naționalistă și conspiraționistă.
Cehia pare să navigheze astăzi în ape mult mai propice pentru democrație și ONG-uri după alegerile din 2021 când ultimele rămășițe ale comunismului au fost înlăturate din parlament. Istoric însă, nici Cehia nu a rămas imună la „tentația” limitării fondurilor pentru ONG-uri. În septembrie 2018, fondurile alocate anual ONG-urilor cehe scădeau cu 20%. Politicienii cehi din partidul la guvernare la acea vreme, ANO, împreună cu cei din extrema dreaptă FDDP, au anunțat liste cu ONG-uri care au „agende politice” și care vor fi excluse de la finanțare. Pe listă se află inclusiv una dintre cele mai vechi (1992) și active în plan social, organizații cehe, People in Need.
Părea că Bulgaria va fi o excepție în practica limitării finanțării ONG-urilor. Însă guvernanții s-au dovedit a limita drastic, ”cu legea în mână”. La umbra reglementărilor europene privind subvențiile de tip de minimis, autoritățile bulgare au extins regula și la ONG-uri inclusiv pe activitățile care nu generează venituri. Adică toată activitatea ONG-urilor (fie ele și cele din domeniul social sau cel al apărării drepturilor omului) nu mai pot primi decât maxim 200.000 euro pe o perioadă de 3 ani. Această limitare dimensionează firește și activitatea organizațiilor sau, mai degrabă, o micșorează dramatic. Iar această situație durează de 10 ani.
Ca în celelalte țări din blocul ex-comunist, Partidul Renașterea (partid ultra-naționalist și de extremă dreapta, firește rasist și pro-Rusia) face campanie asiduă împotriva ONG-urilor și pentru introducerea unei legi opresive de înregistrare a ”agenților străini”. Aceeași rețetă dusă însă și mai departe prin modificarea (chiar ieri!) a legii educației prin introducerea unor amendamente ce interzic explicit „propaganda, promovarea sau incitarea în orice mod, direct sau indirect, în sistemul de învățământ a ideilor și vederilor legate de orientarea sexuală netradițională și/sau identitatea de gen, alta decât cea biologică”.
ONG-urile lituaniene par încremenite în proiect. Nu sunt amenințate de puterea politică, nici nu au bani (viabilitatea financiară fiind principala problemă a sectorului), nici nu excelează în inițiative și calitatea serviciilor. Și peisajul leton este calm, chiar prietenos dacă luăm în considerare introducerea de mențiuni și resurse pentru societatea civilă în Planul Național de dezvoltare 2021 – 2027. Asta, după ce în 2018, organizațiile letone au fost foarte vocale în a critica reformele coaliției la guvernare atunci (Uniunea Verzilor și a Fermierilor, Unitate și Alianța Națională).
Punctul culminant l-a constituit publicarea în primăvara lui 2017, a „Transcripturilor oligarhilor” și protestele ce au urmat. În 2022 însă, alegerile au fost câștigate de liberalii de la Development/For! ceea ce a mai scăzut puțin din entuziasmul partidului pro-rus Armonia (prieten de nezdruncinat și de drum lung al partidului lui Putin, Rusia Unită) care ar fi urmat aceeași rețetă iliberală în ceea ce privește organizațiile neguvernamentale ca în Ungaria sau Slovacia.
Organizațiile din Slovenia își revin încet după atacurile permanente suferite pe perioada guvernării extremei drepte, condusă de Janez Janša, prietenul bun al lui Viktor Orban.
În Croația, evoluțiile au stagnat, deși a avut două strategii de dezvoltare a societății civile transpuse în două cicluri de finanțare. Deși ONG-urile croate sunt eligibile pentru finanțările UE, în special Fondul Social European, banii naționali destinați ONG-urilor prin Fundația Națională pentru Dezvoltarea Societății Civile au fost diminuate cu 70%. Și din acești bani, cei mai mulți se duc către organizații religioase apropiate de dreapta politică, astăzi împotriva pluralismului și a statului de drept.
„Neverland”-ul ONG-urilor est-europene pare să se găsească în Estonia. Finanțarea celor aproximativ 40.000 de asociației și fundații este asigurată în mare măsură din fonduri publice naționale. Unele dintre ele sunt finanțate exclusiv de către autoritățile publice locale, prin subcontractare de servicii de la stat. Dincolo de succesul ONG-urilor estone, rămâne însă suspiciunea pierderii rolului de „Watchdog”.
Ofensiva iliberală asupra ONG-urilor în marea parte a statelor membre ale Uniunii Europene din centrul și estul Europei este de netăgăduit și va mai continua probabil, în ciuda eforturilor anemice ale Uniunii Europene de a le stopa în condițiile în care nu sunt prevăzute niște mijloace de coerciție care să le asigure puțină forță. Mai mult, interese de grup politic european le iau din puțina forță existentă.
Lipsa finanțării publice naționale duce firește, la încetarea sau diminuarea activităților organizațiilor neguvernamentale, dar pe de altă parte „dependența de finanțarea de la stat și creșterea controlului de stat asupra finanțării UE fac (…) organizațiile vulnerabile la influența politică”.
Dată fiind retragerea treptată a finanțatorilor privați internaționali din țările blocului ex-comunist membre ale UE, atenția organizațiilor din acest spațiu s-a îndreptat către fondurile UE, în special către Fondul Social European, devenind dependente și sensibile la schimbările obiectivelor acestuia și fiind pasibile de pierderea identității proprii, doar pentru a putea supraviețui.
În acest context, finanțarea privată și crearea mecanismelor pentru asigurarea finanțării private devin din ce în ce mai importante.
Cele mai interesante forme de finanțare privată a organizațiilor neguvernamentale sunt:
- Programele de CSR ale companiilor: companiile cu o înțelegere și o politică integrată a responsabilității sociale, sunt în special companiile multinaționale. În centrul și estul Europei, acestea sunt reprezentate prin filiale care de cele mai multe ori, joacă în liniile trasate de companiile mamă, localizate în alte părți. Puține dintre ele își ajustează programele de responsabilitate socială în funcție de nevoile concrete, locale. Și mai rare sunt programele de CSR care conferă continuitate financiară proiectelor ONG pe care le finanțează, aceasta din motive de extindere a vizibilității. Companiile naționale nu sunt încă foarte interesate de integrarea și dezvoltarea unor strategii de CSR proprii. Multe dintre companiile care au o politică de CSR au și fundații proprii prin care rulează finanțările, astfel că foarte puține fonduri private din această sursă ajung efectiv pe piață.
- Crowdfunding civic: acest mecanism adaptat la nevoile de finanțare ale societății civile este încă firav în centrul și estul Europei. Este, deocamdată, jucăria ONG-urilor (platformele de crowdfunding sunt private). Spre deosebire de experiența altor țări din vestul Europei, instituțiile de stat din blocul ex-comunist încă nu le sesizează existența.
- Donațiile individuale: acestea sunt iarăși restrânse și ocazionale, pe de o parte din cauza sărăciei, pe de altă parte, pentru că regimul fiscal al acestora nu creează beneficii demne de luat în considerare de către donatori. „Trebuie remarcat totuși că se pare că există o creștere lentă dar constantă a donațiilor de către indivizi și corporații locale. (…) În ciuda acestei noi tendințe, relativ puține organizații sunt capabile să mențină personal permanent și personal al proiectului, influențând capacitatea lor de a se implica în proiecte pe termen mai lung (…).”
- Întreprinderile sociale: „O întreprindere socială este un operator în economia socială al cărui principal obiectiv este acela de a avea un impact social mai degrabă decât profit în beneficiul patronilor/ acționarilor. Aceasta operează prin furnizarea de bunuri și servicii pe piață, într-o manieră antreprenorială și inovativă, și folosește profiturile proprii în special pentru a-și atinge obiectivele sociale. Este administrată în cea mai deschisă și responsabilă formă și, în particular, implică angajații, consumatorii și acționarii”, potrivit Comunicării Comisiei Europene „Inițiativă pentru antreprenoriatul social – Construirea unui ecosistem pentru promovarea întreprinderilor sociale în cadrul economiei și al inovării sociale”. Această comunicare a Comisiei identifică principalele domenii de activitate ale întreprinderilor sociale:
- furnizori de servicii sociale și/ sau bunuri și servicii pentru persoane vulnerabile; și
- afaceri care vizează integrarea lucrătorilor din rândul persoanelor cu dificultăți de angajare, dar care se poziționează în afara furnizării de bunuri și servicii sociale.
Dintre cele patru forme de finanțare identificate mai sus, întreprinderile sociale asigură sursa cea mai puțin dependentă de terți (stat, firme, donatori) de asigurare a finanțării. Practic, depinde doar de capacitatea ONG-urilor de a lansa și susține o idee de afaceri funcțională și profitabilă.
În România însă, economia socială este definită și percepută mai degrabă restrictiv, din perspectiva integrării pe piața muncii a persoanelor defavorizate, fără a lua prea mult în considerare potențialul economic al acesteia în domenii precum sănătate, servicii sociale, educație, mediu, piața muncii, dezvoltarea afacerilor / antreprenoriat, etc.
Dincolo de acest element de context, desprindem însă două aspecte pozitive: pe de o parte, economia socială, deși înțeleasă trunchiat, place puterii politice PSD trecute și reșapate din 2016 în prezent, acum la braț cu PNL; ca dovadă, Legea Economiei Sociale în România (LEGE Nr. 219 din 23 iulie 2015, privind economia socială) a fost adoptată de către Parlamentul României în „regimul” USL. Mai mult, în perioada de programare 2014-2020, în cadrul POCU a fost prevăzut un obiectiv specific distinct, 9.v:
„9v – Promovarea antreprenoriatului social și a integrării vocaționale în întreprinderile sociale și economia socială și solidară pentru a facilita accesul la ocuparea forței de muncă:
4.16 – Consolidarea capacității întreprinderilor de economie socială de a funcționa într-o manieră auto-sustenabilă”. Nu în ultimul rând, în Programul de guvernare al PSD, se menționează:
„Copiii și familiile din România se confruntă în continuare cu probleme care le afectează atât prezentul, cât și viitorul. Eforturile guvernării vor fi canalizate cu preponderență către: investirea în copilăria timpurie, îngrijirea sănătății, educație de calitate, precum și în îngrijirea bazată pe serviciile din comunitate și serviciile de reabilitare; sprijinirea familiilor și persoanelor care îngrijesc copii, astfel încât, să se asigure condițiile de bază necesare acestora și stabilitatea familiei. În acest sens, gândim dezvoltarea sectorului economiei sociale ca un partener important al autorităților publice pentru furnizarea de servicii sociale de calitate cu costuri economice reduse”.
Pe de altă parte, organizațiile ce se subscriu conceptului de economie socială, mai ales furnizorii de servicii sociale, medicale și de educație, sunt cele mai aproape de cetățeanul în nevoie, care îngroașă în mod tradițional, electoratul de stânga al PSD, și pot pe această cale să explice și să popularizeze principii și valori ce țin de statul de drept și democrație. Fapt care nu se întâmplă.
Rezumând, subliniem capacitatea economiei sociale în general și a întreprinderilor sociale create de către asociații și fundații în special, de a se bucura de „trecere” doctrinară de stânga și de a fi foarte aproape de oameni, în linie cu programele de guvernare ale social-democraților, ceea ce constituie, în esență, o oportunitate pentru dezvoltare.
Dincolo de această oportunitate de cele mai multe ori semantică/declarativă însă, întreprinderile sociale românești trebuie însă să își găsească modalități concrete nu numai de supraviețuire ci și de dezvoltare, concurând deocamdată, ”cot la cot”, într-o luptă inegală, cu întreprinderile economiei de piață. Și pentru aceasta le trebuie nu numai apetit pentru inovare, ci și competențe înalte în antreprenoriat și management.
Nu în ultimul rând, trebuie să facem o analiză critică a cadrului legal, precum și a finanțării economiei sociale, pentru a putea identifica cele mai eficiente instrumente de susținere a întreprinderilor economiei sociale.
