Răsuflând ușurați după victoria Maiei Sandu în alegerile prezidențiale din Moldova, cu greu ne putem abține să constatăm diferența abisală între doamna Sandu și oferta clasei politice din România pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie. Mă refer, desigur, la candidații cărora sondajele le dau șanse de a intra în al doilea tur.
Cu excepția lui Mircea Geoană – care are alte probleme serioase legate de trecutul său și al familiei sale și de conexiunile sale sufluroase – niciunul dintre candidații noștri nu poate prezenta o evoluție profesională comparabilă cu președinta Republicii Moldova: citindu-i CV-ul, vedem o ascensiune sănătoasă în serviciul public – de la şef adjunct de direcţie, la Ministerul Economiei, la economist la Oficiul Băncii Mondiale de la Chișinău, director al Direcţiei generale politici macroeconomice şi programe de dezvoltare la Ministerul Economiei și Comerțului, consultant în diferite proiecte în domeniul bunei guvernări și reformei administrației publice, consilier al directorului executiv al Băncii Mondiale la Washington (2010-2012), ministru al Educației, apoi deputat, prim ministru și președinte. Nu în ultimul rând, întemeietoarea Partidului Acțiune și Solidaritate, care a reușit să înlăture partidele pro-ruse de la guvernare și, mai mult, să-i izgonească din țară pe mafioții pro-Kremlin de tipul lui Plahotniuc și Șor. Toată această carieră este bazată pe studii temeinice de economie, care includ și un masterat în politici publice la Școala Kennedy de administrație publică a Universității Harvard.
Am prezentat sumar cariera Maiei Sandu pentru că trebuie să ne gândim bine la faptul că noi, în România, stat UE, mult mai mare și mai evoluat decât Republica Moldova, nu suntem capabili să avem un candidat comparabil. Competențele economice ale principalilor noștri candidați sunt inexistente la Marcel Ciolacu și George Simion, de nota 5, eventual, la Nicolae Ciucă, și prea puțin convingătoare la ceilalți candidați. Angajamentul pentru reluarea anticorupției și reformarea justiției este evitat cu scrupulozitate de candidații PSD, PNL și de psd-istul independent Mircea Geoană; el există doar la Elena Lasconi, deși unele afirmații legate de reforma în justiție și competențele parchetelor dovedesc o lipsă crasă de înțelegere a domeniului.
Competențele de politică internațională și securitate ale candidaților variază și ele de la zero, inclusiv la nivelul prim ministrului acestei țări!, la mediocru în cazul lui Ciucă (jocul geopolitic este mai complex decât comanda unor unități militare în război și necesită o viziune pe care candidatul PNL nu a demonstrat-o) și bun în cazul lui Geoană, care nu prezintă însă garanția curajului și tăriei de caracter necesare pentru funcția supremă în stat în contextul internațional tot mai complicat în care ne aflăm, și, din păcate nu poate înlătura suspiciunile privind dependența sa de grupări cu interese economice și politice dubioase. Asta, când nu se face de râs lăcrimând electoral la auzul unei laudatio plagiată de fiica sa după cea rostită de nepoata lui Donald Trump pentru bunicul ei. În cazul lui George Simion nici măcar nu putem avea dubii că face jocurile Rusiei și poate ar fi bine să ne amintim că are interdicție de a intra atât în Republica Moldova, cât și în Ucraina. Ce fel de președinte ar putea fi acesta? Vă trimit din nou la Maia Sandu și lupta ei fără compromisuri cu Rusia și mafioții finanțați și protejați de Kremlin. Pot oare prietenii lui Vanghelie și Cristian Rizea, sau ai lui Omar Hayssam și ai interlopilor să se opună rețelelor mafiote care subîntind politica românească? Întrebarea este, desigur, retorică.
De altel, și la nivelul campaniei electorale suntem nevoiți să apreciem intervențiile serioase și de substanță ale doamnei Sandu, focalizarea dezbaterii pe problemele vitale privind viitorul Republicii Moldova, lupta pentru orientarea țării spre Occident, în contrast vizibil cu logoreea diversionistă care domină spațiul public din România și concentrarea pe mici scandaluri și stupide schimburi de replici, în timp ce marile scandaluri sunt tratate superficial pentru a fi apoi ignorate complet. Așa s-a întâmplat, de pildă, cu scandalul Nordis-Laura Vicol, despre care nu mai auzim aproape nimic la televiziunile de știri și prea puțin oricum la televiziunea publică. Bugetară și ea, deh! Totodată, lipsesc investigațiile aprofundate ale marilor scandaluri care au izbucnit exclusiv datorită unor site-uri de investigații, cum este nu doar acuzația privind cazarea prietenei lui Marcel Ciolacu, Sorina Docuz, într-o vilă de protocol, ci, mai ales, marele scandal legat de îmbogățirea fabuloasă a nepotului premierului cu o mega-rețea de farmacii după ce a primit cadou un pachet de acțiuni din partea celui care avea să fie numit șef al Agenției Naționale a Medicamentului. Cariera tânărului Ciolacu, de la vânzător la benzinărie la consilier al fostului ministru Teodorovici, apoi deputat și mare om de afaceri beneficiar al contractelor cu statul este emblematică pentru întregul PSD. La fel și evoluția Mihaelei Neagu, fostă angajată a unei Peco Lehliu, devenită cu ajutorul PSD „regina contractelor cu statul”, după ce, prin bunăvoința unui ministru PDL, a prejudiciat statul cu mai multe milioane de lei ca manager al hotelului Sport din complexul Lia Manoliu și al clubului sportiv Olimpia. Puteți citi mai multe despre ea și relațiile cu autoritățile PNL și PSD pe Snoop.ro și pe europaliberă.org. Atât de toxică este considerată asocierea cu ea în spațiul public, încât înșiși psd-iștii, prietenii și partenerii ei de matrapazlâcuri, pretind, în cel mai ridicol mod, că nici nu o cunosc și nu au idee cum a ajuns să stea în primul rând la dezbaterea de la A3! Nu îi crede nimeni, dar ce contează? Ei continuă să debiteze vorbe fără acoperire, perdele de fum menite să ascundă realitatea prea puțin avantajoasă.
Din păcate, strategii politici au hotărât că este bine să avem parte mai mult de vorbe în această campanie și mai puțin de fapte, astfel încât suntem parazitați de o adevărată „fermă de vorbe” aruncate în spațiul public fără acoperire sau cu acoperire minimă. Plec, desigur, de la afirmațiile premierului Ciolacu privind „ferma de troli”, găzduită undeva, în București, spune el doct, într-o clădire cu multe servere. Afirmația premierului este total neserioasă atâta vreme cât nu este susținută și de dovezi, pe care instituțiile statului ar trebui să le fi produs înainte ca Marcel Ciolacu să se trezească vorbind în public. Or, instituțiile abilitate au transmis deocamdată că așa ceva nu există. Pot fi ele crezute? Nu știm, nici nu putem nega, pentru că sunt colonizate de psd-iști și pnl-iști, dar sigur îndoielile sunt considerate benefice de pescuitorii în ape tulburi și este evident că prim ministrul a profitat de afirmațiile Elenei Lasconi privind presupusele relații ale lui Mircea Geoană cu manipulatorul israelian de profesie, Tal Hanan, pentru a acționa la unison cu candidata USR.
Am fi avut nevoie totuși de dovezi mai temeinice, nu doar de trei poze neconcludente, care ne îndeamnă de altfel să ne gândim la un filaj mai mult decât la o investigație jurnalistică. De aceea chestiunea sursei fotografiilor nu este irelevantă. Nu îl exonerăm pe Geoană, despre care am scris tot ce se cuvenea și acum și până acum, doar ne dorim o campanie bazată pe dovezi solide, nu pe speculații, care, iată, pot fi exploatate la fel de bine și de candidatul PSD, căci, strict electoral vorbind, amândoi au nevoie ca Mircea Geoană să nu intre în al doilea tur al prezidențialelor: Marcel Ciolacu pentru că se teme că nu ar face față unei dezbateri cu Geoană, iar Elena Lasconi pentru că trebuie să-și elibereze culoarul foarte aglomerat pentru al doilea tur, pe care se bate cu Geoană și Simion.
Totuși, dincolo de calculele electorale, marea problemă pentru viitorul țării o reprezintă Ciolacu și PSD, care nu pot oferi României decât stagnare, datorii și sărăcie. Pentru ca acest lucru să fie bine înțeles de toată lumea, avem nevoie ca de aer de dezbateri serioase bazate pe programele electorale ale candidaților și partidelor care le susțin, nu de scandaluri și fumigene. Dar ultima dată când am avut o astfel de dezbatere a fost în 2004, când Alianța D.A. a prezentat proiectul cotei unice, pe care l-a și pus în practică după alegeri.
Nu avem deci nici un candidat pe care să-l votăm altfel decât, eventual, ca pe „răul cel mai mic”, sau pentru a promova un partid politic cu un program de reforme liberale. Trebuie așadar să recunoaștem că, în privința competențelor, Elena Lasconi poate fi votată doar pentru competențele indubitabile care există în USR, după cum s-a văzut cu ochiul liber cu prilejul show-rilor politice organizate de Antena3, când performanța echipei USR (Moșteanu-Fritz) a fost net superioară performanței candidatei partidului cu patru zile mai devreme. Chiar și așa, nu este acceptabil să afirmi că te vei baza pe consilieri mai mult decât pe cunoștințele tale, sau că vei învăța din mers: România nu este material didactic pentru inițierea în politici publice și politici internaționale și de securitate.
Acestea fiind zise, dacă analizăm situația în ansamblu, principalul aspect la care ar trebui să ne gândim, dacă vrem reforme, anticorupție și începutul demantelării sistemului „ticăloșit”, este relația candidaților cu acest sistem – evidentă în cazul domnilor Ciolacu, Ciucă, Geoană (de fapt, un psd-ist vopsit) și Simion (creație diversionistă a PSD), și absentă în cazul Elenei Lasconi. Să vedem însă câți alegători se vor lăsa convinși de acest argument și câți vor prefera o minimă competență măcar în chestiuni internaționale, trecând cu vederea neajunsurile candidatului mai „prezentabil”, în ideea că țara trebuie reprezentată onorabil în forurile internaționale. Este o problemă reală pe care nu ne putem preface că nu o vedem. O problemă pe care frații noștri de peste Prut nu au fost nevoiți să și-o pună, din fericire pentru ei.
