Update – profesorul Radu Carp răspunde anchetei. Este partidul SENS „un partid extremist de stânga”, așa cum a declarat un faimos analist politic?

Newsletter

Înscrie-te la Newsletter-ul nostru si te ținem la curent cu tot ce mai apare.

*Odată înscris, primești din partea noastră cartea „Cine a făcut România. Răscrucile noastre”.

Într-o emisiune televizată din 10 noiembrie profesorul Radu Carp a declarat la postul Euronews că „Știam că partidele extremiste prind la tineri. Asta e o axiomă. AUR este un partid extremist de dreapta. SENS este un partid la extrema stângă. Nu e un partid de stânga, nu este un partid social-democrat. Nu e nici un partid progresist, adică social-liberal care să încerce să combine ambele elemente. Este un partid situat la extrema stângă a eșicherului politic”.

Afirmația a provocat numeroase critici în online. La rândul său, SENS a dat un comunicat în care precizează că „este un partid de centru-stânga, verde și pro-european, aliniat valorilor democratice și progresiste ale mișcărilor verzi din întreaga Europă. În programul nostru politic nu există nimic extremist”.

Am întrebat mai mulți observatori ai scenei politice dacă se susține cu argumente eticheta citată mai sus. Au răspuns anchetei noastre Victoria Stoiciu, Alina Pop, Teodor Tiță și Alexandru Gabor şi preşedintele SENS, Andrei Macsut.

UPDATE: Profesorul Radu Carp revine cu precizări în social media în urma anchetei CL 1848. Redăm integral reacția domniei sale.

„Excelentă, analiza, completă și obiectivă, nimic de zis! Dacă citeați cu atenție transcrierea, ați fi observat că eu nu folosesc sintagma „extrema stângă”, ci am afirmat că SENS se află la extrema stângă a eșichierului politic, mai la stânga decât PSD, de exemplu, așa cum AUR se află la extrema dreaptă a aceluiași eșichier. SENS este un partid ecologist, din categoria stânga populistă, mai la centru decât SWB sau La France insoumise, asemănător cumva cu Syriza 2025 (nu cu Syriza 2012). Astăzi stânga populistă nu mai are legătură cu partidele comuniste dar se bazează în continuare pe câteva dogme marxiste într-o versiune adaptată. Faptul că nu ați cerut opinia unor experți în doctrine politice (avem și din aceștia), fără afiliere politică și nici opinia subsemnatului decredibilizează întregul demers. În fine, altădată, poate colaborăm și ne coordonăm mai bine.”

 

Dacă vom continua să demonizăm orice formă de stângă autentică, nu facem decât să alimentăm direct fascismul

Victoria Stoiciu

Evident că eticheta de „extremist” nu are nicio bază. Faptul că este folosită atât de ușor spune totul despre dezechilibrul spectrului ideologic și despre hegemonia dreptei: idei care, în social-democrația occidentală postbelică, ar fi perfect normale, la noi sunt aruncate în zona „extremei stângi”. Politici de centru-stânga elementare, precum impozitarea progresivă, sunt stigmatizate drept „comuniste”. Dacă cineva ar rosti astăzi în România discursul lui F.D. Roosevelt de la Madison Square din 1936, ar fi catalogat, fără ezitare, drept „extremist comunist”.

În paralel, timp de treizeci de ani am refuzat să identificăm și să numim pe nume ideile legionaroide și fascistoide care au circulat nestingherit la vârful societății și care au pregătit, printre mulți alți factori, terenul pentru ascensiunea fulgerătoare a extremei drepte. Această toleranță față de ideile fasciste, puternic contrastantă cu „alergia” la ideile de stânga, ne face orbi în fața pericolului fascist. Iar dacă vom continua să demonizăm orice formă de stângă autentică, să reducem orice critică socială la „extremism” și „comunism”, nu facem decât să alimentăm direct fascismul, care astăzi se apropie periculos de 40%. (Victoria Stoiciu, senatoare PSD și politologă)

Un profesor aruncă o etichetă și 10 observatori se chinuie să o analizeze…

Alina Pop

În spatele presupusei autorități epistemice, adică a celui care cunoaște, profesorul Radu Carp a calificat partidul SENS drept extrema stângă. Fără nici un argument, afară, poate, de acela că SENS e votat de tineri și tinerii, „se știe”, zice profesorul, votează partide extremiste.

Radu Carp e un conservator, frustrat pe faptul că să fii conservator e blamat acum social. A spus-o chiar el în aceeași emisiune de la Euronews. Progresiștii (cum se identifică cei de la SENS) sunt inamicii politici ai conservatorilor. Prin urmare Radu Carp îi combate aplicându-le eticheta de extremiști. Cam acesta e substratul declarației lui, pe care nu o argumentează în nici un fel, repet.

El nu face o analiză, nu se bazează pe date provenite din analiza discursului SENS sau din observarea acțiunilor membrilor acestui partid nou. Nu vorbește despre vreun studiu științific pe care l-a făcut despre partidul SENS sau, în general, despre extremismul de stânga. Nici nu-i citează pe alții care să fi făcut. Aruncă cu eticheta și, gata, lumea se sperie de SENS (fără sens)!

Atitudinea asta nu-i face cinste nici lui, nici tagmei căreia îi aparține, cea a profesorilor universitari în științe politice. Se așteaptă de la ei (sau eu aștept) să-și justifice opiniile cu argumente, fapte și date, care pot fi eventual contracarate cu alte argumente, date și fapte. Or, profesorul Carp pare chitit să descalifice partidul SENS calificându-l „extremist” și atât. Nu e nicio diferență în abordarea lui față de cum procedează un politruc, care o ține pe-a lui!

Nu, SENS nu e un partid de extrema stângă. Că nu e social-democrat (unde sugerează dl Carp că s-ar situa stânga bună, aia ne-extremă) nu-l face extremist. Dl Carp le refuză celor de la SENS ideologia progresistă de la care ei se revendică. Dacă domnia sa nu poate fi conservator (că e blamat, cum spunea dl. Carp în emisiune), atunci să nu fie nici SENS progresist! Să fie blamat și el, ca partid extremist. Asta e miza în jurul căreia Radu Carp își construiește discursul anti-SENS,  partid care are succes la unii dintre tinerii din România, deși nu la toți (ceilalți optează pentru AUR, partid auto-declarat conservator).

Am preferat să interpretez în loc să contraargumentez. Nu doar pentru că argumentul lui Radu Carp lipsește (și cred că ar trebui să fie el în primul rând invitat să argumenteze – ceea ce, din păcate, moderatoarea emisiunii în care a aruncat eticheta nu a făcut), ci și pentru că, în analiza comunicării, e întotdeauna important să înțelegem care sunt adevăratele intenții ale celui care comunică, ce se ascunde în spatele conținutului manifest comunicat.

Dacă Radu Carp s-ar fi străduit să arate că SENS e un partid situat la extrema stângă, atunci m-aș fi străduit și eu să arăt că SENS NU vrea să arunce în aer democrația liberală, NU vrea să schimbe complet societatea, NU folosește metode ilegale sau violente pentru a-și impune ideile, NU vede lumea ca opoziție între opresori și oprimați, NU vede statul ca opresiv și ilegitim, NU vrea să desființeze capitalismul și globalizarea – așa cum vor partidele și mișcările de extremă stângă din alte colțuri ale lumii.

NU, SENS e un partid cuminte de stânga și singurul partid de stânga care e, cât de cât, relevant în peisajul politic românesc de acum.

Din descrierea de pe site-ul lor aflăm ce-și propun: „Împreună vrem să formăm o nouă forță politică pentru a reprezenta mișcarea progresistă în România.  Luptăm pentru locuințe sociale, terapie decontată, combaterea și adaptarea la schimbările climatice, garantarea dreptului femeii de a decide asupra propriului corp și drepturi egale pentru toți, inclusiv minorități sexuale și etnice.”  Vi se pare extrem? Mie nu. (Alina Pop, Sociolog, Institutul de Cercetare a Calității Vieții, Academia Română)

Partidul SENS este expresia anxietăților generației Z

Alexandru Gabor

În micile noastre bule virtuale, a făcut câteva valuri declarația că Partidul SENS ar fi „extremist de stânga” după publicarea sondajului INSCOP. Aici partidul e cotat la 3,2%, însă ceea ce a surprins analiștii de casă ai televiziunilor este ponderea intenției de vot pentru segmentul 18-29 ani, unde e cotat la 16%, mult sub AUR (34%) și aproape de USR (14%).

SENS nu este defel un partid „extremist de stânga”, ci urmează o linie progresistă clasică a partidelor de stânga din Europa, asociată cu temele de mediu, drepturile comunității LGBTQI, decontarea terapiei pentru sănătate mintală și acces la locuințe sociale.

Extremismul de stânga a fost, în trecut, o etichetă pentru partidele troțkiste, revoluționar-comuniste, maoiste și alte „isme” asociate impulsului revoluționar de a preschimba instituțiilor economice.

Etichetarea sa în acest mod la TV nu e decât o tentativă facilă de a-l discredita și, în final, de a marginaliza interesele unui segment important de cetățeni.

În sociologia politică, astfel de teme sunt asociate valorilor „post-materialiste”, valori ce exprimă mutarea intereselor alegătorilor, mai ales tineri, către subiecte recente ale politicului, dincolo de temele sociale obișnuite.

În Vest dezbaterea privind aceste subiecte e mult mai intensă decât în România. Diferențele de modernizare între Vestul industrializat și fostul bloc comunist încă persistă, din acest motiv temele post-materialiste nu se regăsesc în mainstreamul partidelor actuale. Sau se regăsesc prea puțin și tinerii, după o pandemie globală urmată de un război regional cu riscuri de securitate majore, le semnalează ca fiind prioritare.

SENS ocupă astfel o nișă asociată stângii europene și profită de culoarul lăsat liber de PSD, recent dezbrăcat de eticheta „progresistă” din statut.

Cu alte cuvinte, SENS ar fi noul PSD din 2050, votat de actuala Generație Z, dacă România ar apăsa pedala de accelerație și ar recupera deficitul de modernizare față de Vest. (Alexandru Gabor, publicist)

Sens îi neliniștește

Teodor Tiță

Calificarea drept “extremist” a unui partid ale cărui proiecte, program politic și acțiuni concrete strigă din toți porii stânga banală e, să-mi fie iertat, ridicolă. Pot doar să presupun că devierea de la ortodoxia centristă a ultimilor ani e cumva deranjantă în anumite sectoare ale elitelor academice și politice românești. Faptul că Sens există și are o oarecare tracțiune nu e un semn de extremism, ci un protest față de încremenirea încăpățânată într-o lipsă de proiect național a partidelor “mainstream”. Aceste partide nu au un răspuns la modernitate și se încăpățânează să joace aceeași piesă, ignorând faptul că societatea se schimbă sub ele. Cu bune și cu rele.

Ignorarea aristocratică a frustrărilor oamenilor, îi împinge evident în căutarea unor noi moduri de exprimare politică – Sens e una dintre ele. Vina Sens pare a fi sincronizarea cu agenda mondială a stângii și o tentativă timidă de a fredona în altă gamă decât cea tolerată la București.

E aproape amuzant că un start-up politic cum e Sens e luat la refec înainte de a se fi probat serios în alegeri. Mie asta îmi indică faptul că amintitele elite sunt conștiente de propriul imobilism și de lipsa de energie pentru adaptare. Pe de altă parte, orice geek politic știe că Sens este aspru criticat dinspre stânga pentru pozițiile lui prea aproape de mainstream. Nu fac parte dintre cei care cred că dacă primești critici din ambele părți ești pe drumul cel bun, dar strict în cazul ăsta, aș zice că e nevoie nu numai de Sens, ci de mai multe start-ups politice care să ne scoată din impasul actual. Conversația politică românească e blocată în timpuri care nu mai există. Trăim însă în prezent și, cei mai mulți dintre noi, progresiști sau conservatori, suntem nereprezentați. (Teodor Tiță, editorialist Dilema și podcaster Centru Vechi)

Bunul simț nu e extremism

Andrei Macsut

Un partid este extremist atunci când își propune să excludă din societate anumite grupuri de oameni – că vorbim de minorități etnice sau religioase, că vorbim de „chiaburi” sau alte clase sociale. Extremiștii, în general, nu prea vin cu soluții, ci cu vinovați, cu dușmani ai poporului pe care vor să îi stârpească, și cu promisiunea că lucrurile se vor îmbunătăți de la sine dacă acei dușmani dispar. SENS, ca partid, susține o societate incluzivă, în care fiecare grup și fiecare om să aibă loc. Este fix opusul partidelor extremiste. Nu am dus și nu ne propunem să ducem vreodată o politică a urii, să excludem din societate pe cineva.

Pe teme sociale ni s-a spus că suntem extremiști pentru că susținem acceptarea diversității sexuale și de gen, sau că vrem să îndoctrinăm copiii să fie LGBT. Nimic mai fals. Unii oameni vor fi LGBT indiferent de ce facem noi sau altcineva – în orice populație și în orice cultură mereu au fost. Nu e ceva contagios, nu se ia și nu se învață. E ca și cum ai fi brunet sau înalt. Putem accepta asta ca realitate și garanta drepturi egale sau putem decide că identitatea altora e treaba noastră, persecutându-i în continuare pe cei care nu ne plac. Să accepți și să garantezi drepturi nu e extremism. Să excluzi și să persecuți este.

Cred că eticheta care ni s-a pus vine totuși mai mult din faptul că susținem taxarea marilor averi și impozitarea progresivă. Doar că aceste lucruri se întâmplă în mai toată lumea și chiar în țările pe care le admirăm pentru dezvoltare. Realitatea este că în acest moment povara fiscală în România cade pe săraci. TVA-ul, de exemplu, este o taxă regresivă: dacă iei o pâine și plătești 1 leu TVA, acel leu înseamnă un procent mai mare din veniturile tale dacă ai minimul pe economie decât dacă ai milioane în conturi. Iar de la 1 august problema este și mai gravă pentru că TVA a crescut de la 9% la 21% pentru locuințele noi, deci tot în săraci lovește și în cei care nu au locuință proprie. Să ai locuința ta e un indicator al bunăstării, care acum este tot mai inaccesibil pentru cei mai mulți români. Practic, prin TVA te asiguri că cei săraci devin și mai săraci și că numai cei înstăriți își permit chiar și lucruri de bază. Aici e de fapt problema. Noi nu susținem taxarea marilor averi și impozitarea progresivă din ură, ci pentru că tot sistemul va intra în colaps dacă se tot iau disproporționat de mulți bani de la cei care deja o duc greu. Asta nu ne face extremiști, este o politică a stângii moderate de peste tot și chiar țările fără partide de stânga, cum ar fi Statele Unite, fac același lucru. Nimeni nu sărăcește din cauza impozitării progresive, iar cei cu venituri mici rămân cu mai mulți bani, deci pot să trăiască mai bine și să se dezvolte. (Andrei Macsut, presedinte SENS, politolog)

Nu ești singur! Hai în Comunitate

 

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie. Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric. Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!

 

Fii alături de noi și de România noastră bună. 

Nu ești singur! Hai în Comunitate

Ți se pare că lumea a luat-o razna? Crezi că România a făcut progrese pentru că libertatea, capitalismul și inițiativa privată aduc dezvoltare și ne aduc șanse mai bune tuturor? Ești unde trebuie.
Aici este Comunitatea Liberală 1848. Noi credem că suveranismul e o boală socială care poate fi limitată prin Adevăr, prin Rațiune și prin Empatie. E o luptă pentru sufletul României – între optimism și întuneric.
Ți-a plăcut ceva citit sau auzit aici? Vrei să ne ajuți să promovăm articolele? Donează!
Fii alături de noi și de România noastră bună.
Nu fi pufi

Dă un share

-
00:00
00:00
Update Required Flash plugin
-
00:00
00:00