Pe Facebook circulă tot de mai multă vreme postări în care trecutul e zugrăvit cu tonuri calde, cu imagini „minunate” și povești duioase, emoționante până la lacrimi, despre oameni obișnuiți, muncitori, buni, calzi, de azi sau de ieri. Despre oameni „săraci, dar fericiți”. Case țărănești curate, copii la joacă în praf sau că săniuța pe derdeluș, Dacii 1300 în fața blocului, bunici senini, femei simple privind la serialul Dallas, bărbați familiști, țărani la coasă, militari. Însă realitatea acestor imagini este una mai sumbră: nu sunt amintiri autentice, ci ficțiuni emoționale, construite cu ajutorul inteligenței artificiale.
Până acum doi-trei ani pozele din categoria „eram săraci dar fericiți” (în comunism) erau imagini reale, din anii 60-80, majoritatea reprezentând secvențe din spațiul sovietic, din DDR, fosta Iugoslavie, ba chiar și din Turcia sau Bolivia. Însă toate sugerau că sunt din trecutul României. Țărani fericicți mâncând în umbra tractorului, țărănci vesele într-o curte cu gâște, femei la cules cartofi, ciobănițe frumoase, bucătării în care se fac cozonaci, tineri în uniformă militară ținându-se de mână cu fete frumoase. Textele : ”Copilăria de altădată, când nu existau telefoane ”deștepte”, sau „pe vremea când viața era mai simplă și oamenii mai fericiți”.
Acea vreme a trecut! Vremea pozelor reale din comunism. Acum, cu ajutorul inteligentei artificiale se pot genera în 2-3 minute povești emoționate incredibile, dublate de fotografii care-i „fură” ochii!
Trebuie însă înțeles că această nostalgie fabricată nu este deloc inofensivă. Este una dintre cele mai perfide forme de propagandă emoțională. Rolul ei este să modeleze afectele, să rescrie trecutul, să inoculeze ideea că ordinea autoritară este dezirabilă. Nu doar tolerabilă, ci necesară. Nu doar acceptabilă, ci salvatoare.
O dictatură plină de amintiri frumoase
Aceste pagini online, deși aparent benigne, funcționează ca instrumente sofisticate de reeducare afectivă. Nu glorifică explicit comunismul sau autoritarismul, dar reîmpachetează acele vremuri în hainele calde ale siguranței și ordinii. Nu sunt amintite niciodată cozile, foametea, lipsurile, suferința, sistemul santitar, de transport, demolările abuzive, frica, propaganda, lozinci, Securitatea… Însă în toate aceste povești și se amintește subliminal că oamenii aveau demnitate, disciplină, curățenie morală și mai ales o „viață cu rost”.
Publicul țintă? E ușor de intuit. Oamenii care provin din mediul rural sau din cartierele muncitorești. Cei mai afectați de tranziția anilor 90. Cei ce au trecut de 45 de ani, dar și copii lor. Cei ce se identifică ușor cu personajele din povestile duioase. Oameniivulnerabili, izolați cultural și vizual. Oameni care n-au mijloacele sau reflexele de a detecta manipularea și care confundă emoția generată de imagine cu adevărul istoric.Oameni frustrați că nu au mai mult. Oameni triști după tinerețea pierdută. Oameni ușor de radicalizat.
Cum funcționează această propagandă?
Am analizat zeci de astfel de postări. În toate, fără excepție, apare o structură narativă repetitivă, un scenariu emoțional bine reglat. Indiferent că e vorba de Brâncuși, fabrica de tractoare, serialul Dallas sau taberele școlare, se repetă aceleași teme:
- Gloria pierdută a industriei naționale, simbol al demnității de odinioară;
- Satul idealizat, cu hrană curată și oameni „simpli, dar buni”;
- Educația practică și viața ordonată, în care copiii mergeau la armata obligatorie și se „întorceau bărbați”;
- Familia unită, unde dragostea ținea loc de avere, iar masa era „pusă cu suflet”;
- Cultura comună, de la bilețelele de dragoste la Radiovacanță și focurile de tabără;
- Excepționalismul românesc, când românii se pot mândri cu nesfârșite realizări, de la mari realizări culturale și tehnice, la cele mai frumoase păduri și cele mai bune mâncăruri. Dar străinii nu apreciază!
- Demonizarea prezentului, copiii stau pe tabletă, nu mai vorbesc între ei, supermarketurile vând hrană fără gust, plină de chimicale, oamenii nu mai iubesc, totul e haos șiderivă.
Dar toate aceste teme converg spre un singur mesaj subliminal: era mai bine atunci. Și am putea (sau ar trebui) să ne întoarcem la acel model.
Reeducarea emoțională: cum se cultivă falsa memorie
Această propagandă nu operează doar la nivel politic, ci în primul rând psihologic. Este o reprogramare afectivă, prin care se cultivă:
- Vinovăția colectivă („am pierdut ceva esențial, tinerii nu mai știu nimic”);
- Frustrarea difuză față de modernitate, știință, educație și libertate;
- Resentimentul social, în special față de elite, tineri, corporații și occident;
- Iluzia coeziunii tribale, a apartenenței la o comunitate de „cei care știu cum era cu adevărat odinioară”;
- Reabilitarea autorității rigide, în care armata, disciplina, munca obligatorie și cenzura devin „valori” aducătoare de „sens”.
Când o societate începe să creadă că libertatea aduce haos și că dictatura înseamnă ordine și demnitate, e deja pregătită să o ceară singură. Asta face această propagandă. Zi de zi, cu imagini frumoase și povești calde.
De ce sunt toate imaginile false?
Poate cel mai interesant detaliu: toate imaginile care însoțesc textele de mai sus sunt, începând de anul trecut, generate de AI. Și sunt bune! Oamenii nu mai au șase degete la o mînă iar hainele și casele sunt credibile. Sunt imagini generate după ce AI-ul a fost antrenat cu imagini reale, luate din universul lumii rurale românești! Și totuși, șocant, multe imagini sunt – pentru un ochi atent – aberante. Mai ales când articolele vorbesc despre unele monumente istorice faimoase din spațiul românesc, ele apar generate artificial, complet greșit! Nu sunt doar poze frumoase cu bătrâni sau case vechi, ci compoziții artificiale, adesea complet greșite. Un Peleș fals, un Cazinou din Constanța neverosimil, un Castel Bran reinventat, un Hanul lui Manuc aberant, o Mănăstirea Argeșului fake.
Unii utilizatori întreabă: „De ce nu folosiți poze reale? Sunt la un click distanță!, Chiar n-ați găsit o poză reală? Sunteți proști?”
Nu. Nu sunt proști. Asta e strategia!!
Imaginea falsă e un test psihologic. E vorba de un test de conformitate și nivel cognitiv. Imaginea falsă funcționează ca un filtru psihologic. Dacă utilizatorul nu sesizează că nu e reală, dacă o acceptă cu entuziasm („Ce frumos era atunci!”), dacă nu simte nici o contradicția cu realitatea, înseamnă că e receptiv la manipulare emoțională prin fals.
Cei care se indignează că poza e falsă și cu erori grosiere, care comentează negativ, critică public pagina, nu-s în target. Vor pleca singuri sau alungați prin blocare. În target sunt doar ceicare sunt analfabeți visual, care doar se emoționează. Pe scurt, folosirea frecventă a imaginilor complet eronate îi elimină prinselecție naturală pe utilizatorii suspicioși și îi păstrează pe ceipasivi, docili și lipsiți de gândire critică.
Este o formă de auto-curățare a audienței, care duce la formarea unei bule de propagandă perfect controlabile!
Genul ăsta de pagini de nostalgie sunt un model standardizat, lansat strategic după 2014 în mai multe țări. Amplificat recent de AI și storytelling emoțional.
Ce urmăresc cu adevărat aceste pagini?
De fapt aceste pagini fac parte din războiul informațional dus de Rusia contra Europei! Că de această propagandă beneficiază și unii politicieni români, este altă poveste. Pe aceste pagini cu titluri frumoase ”Viața la țară”, ”Dincolo de cuvinte”, ”Odinioară” nu vei găsi nici o referire la politică. Nici una! Nu vei găsi vreo poză a lui Ceaușescu, vreun simbol oarecare care să te ducă cu gândul la politică. Scopul este o pregătire ideologică pentru:
- Reabilitarea comunismului ca epocă de valori;
- Acceptarea autoritarismului ca soluție;
- Justificarea unei rupturi de UE/NATO în favoarea unui suveranism populist;
- Cultivarea dezgustului față de democrație și pluralism;
- Crearea unui electorat docil, resentimentar și reactiv la discursuri radicale.
Nu e un fenomen spontan. Este un model de propagandă soft, răspândit după 2014 în mai multe țări est-europene. Acum, cu ajutorul AI-ului generativ, devine și mai eficient. E ieftin, emoțional, cu impact masiv și aparent inofensiv.
