Luna viitoare ne despărțim de Iohannis. Ce ne lasă el moștenire vedem cu ușurință în campania aflată în plină desfășurare. Mă opresc aici la doar cinci elemente ale acestui trist tablou.
Să începem cu ce auzim. Cuvintele-vedetă sunt retragere și blat. Candidații la președinție se acuză de aranjamente sau se invită reciproc la abandon. Asta după ce tot ei au ajuns să candideze fără ca partidele din care provin să organizeze vreo competiție internă. Ai impresia că majoritatea politicienilor ar vrea ca alegerile să fie înlocuite cu numiri. Sau, de ce nu?, cu o tombolă, în care să fie prevăzut câte un post călduț pentru fiecare candidat.
Concurența, curajul, ambiția sunt îngropate. Democrația pare să nu mai aibă suflu.
Și de parcă asta n-ar fi fost de ajuns, ni se oferă și sondaje. Principala lor trăsătură e lipsa totală de credibilitate. De pildă, sub o siglă care ne anunțau acum câteva luni că N. Dan și G. Firea sunt despărțiți de un procent, pentru ca la urne, trei zile mai târziu, cei doi să ia 47% și, respectiv, 22%, citim acum că Simion și Ciucă sunt umăr la umăr și-i suflă în ceafă lui Ciolacu.
De ce ai mai crede pe cineva care nu a putut surprinde o diferență de 25%? De fapt, partidele cheltuiesc pe asemenea „sondaje” bani de la buget nu ca să-i informeze pe cetățeni, ci ca să-i mintă că n-are rost să voteze pentru cutare sau cutărică, fiindcă sunt deja morți și îngropați.
Și mai interesant e faptul că pe scena publică – transformată în vast catafalc – pare să nu mai fie loc pentru vreo voce independentă, pentru opinia cuiva care nu e afiliat la vreo tabără.
Analistul e penelist sau pesedist, comentatorul e userist sau udemerist, ziaristul e mai militant decât membrii de partid, mai ales că aceștia verbalizează oricum mai greu și trebuie, nu-i așa?, ajutați.
În aceste condiții, nu e de mirare că foști pesediști de vază ca Geoană sau Diaconescu și-au îngăduit să-și lipească acum pe frunte eticheta de „independent”.
Sunt la fel de credibili în această postură ca și un jucător de la FCSB care s-ar îmbrăca în negru și ar arbitra meciul echipei lui Becali cu Dinamo.
Sumele uriașe trimise de AEP partidelor nu le obligă și la dezbateri. De fapt, singurii prezidențiabili care participă la confruntări televizate sunt cei care n-au absolut nicio șansă să facă măcar 2-3 procente. Terheș luptă cu Georgescu, Predoiu cu Păcuraru și Birchall cu Orban, pentru a simula dezbaterea. Estimp, Ciolacu ne vorbește despre diferența dintre divorț și partaj voluntar, Geoană se prezintă ca un nou Cuza, iar Ciucă se vaită că a trudit din greu la teza de doctorat plagiată.
Cei care au șanse să treacă în turul al doilea aleargă nu pe culoare, ci pe stadioane diferite.
În fine, să remarcăm că, în campania de acum, aproape nimeni nu vorbește despre alternanța la putere, decisivă pentru orice democrație consolidată. Iar noi de 12 ani încoace suntem, cu excepția a 9 luni din 2021, sub talpa pesedistă.
Alegerile parlamentare și miza lor abia dacă sunt pomenite, niciun prezidențiabil din cei 14 nu a prezentat un bilanț, fie și sumar, al deceniului Iohannis, iar analiza clară și precisă a guvernărilor Cîțu, Ciucă și Ciolacu e sublimă, dar lipsește cu desăvârșire. Proiectele de viitor sunt scrise în limba de lemn sau sunt redactate telegrafic.
Așa că alegătorul nu e nici invitat să reflecteze dacă i-a plăcut sau nu cum a fost guvernarea în ultimii 4-5 și cu atât mai puțin de 12 ani încoace, nici dacă pariază pe un viitor cu un contur cât de cât schițat.
Democrația noastră a devenit democratură.
