De Ziua Internațională a Femeii, am fost invitat să țin un discurs despre importanța leadershipului feminin la un eveniment dedicat, unde, la un moment dat, eram singurul bărbat din sală. De fiecare dată când era menționată, într-o formă sau alta, combinația de cromozomi XY, toată lumea își îndrepta privirea către mine.
Fiind anunțat doar cu o zi înainte, am început să mă documentez frenetic și am găsit statistici care arată că echipele mixte generează cu 19% mai multă inovație într-o companie (Harvard) și iau decizii mai bune în 87% din cazuri (Cloverpop). De asemenea, companiile cu cel puțin 30% femei în conducere sunt mai performante (McKinsey). Cu toate acestea, doar 10% din managementul de top al companiilor din Forbes 500 sunt femei, iar în parlamentele lumii, procentul acestora este sub 27%. În plus, femeile efectuează 75% din munca neplătită la nivel mondial (inclusiv îngrijirea copiilor, bătrânilor și alte sarcini domestice), care, la „prețul pieței”, ar contribui cu peste 10 trilioane de dolari anual la economia globală.
Apoi am început să mă întreb: de ce avem, de fapt, o Zi Internațională a Femeii? Nu cumva pentru ca, după ce le oferim flori și recunoaștere într-o zi anume, să putem perpetua inegalitatea în celelalte 364? Da, știu, în această zi atragem atenția asupra problemelor și obstacolelor cu care se confruntă femeile în viața personală, profesională, politică etc.
În 2025, mai avem nevoie de o astfel de zi? Mulți ar spune că egalitatea de gen e o invenție recentă și că avem nevoie de timp pentru a transforma teoria în practică. Dar este acest lucru adevărat? Prea des avem impresia că societatea modernă a inventat apa caldă și mersul pe jos, o impresie alimentată și de lipsa informațiilor despre modul în care au trăit strămoșii noștri în 99% din existența speciei umane.
Un studiu realizat de antropologul Mark Dyble arată că, în societățile de vânători-culegători, egalitatea între sexe a reprezentat un avantaj evolutiv. Majoritatea timpului, specia noastră a trăit în grupuri de aproximativ 20 de indivizi, care se mutau frecvent în căutare de resurse. Grupurile dominate de bărbați sunt organizate în jurul unui nucleu de masculi înrudiți între ei, se comportă mai agresiv (precum verii noștri, cimpanzeii) și sunt mai izolaționiste. Acum poate se explică mai bine comportamentul administrației Trump, aproape lipsită cu desăvârșire de femei. În astfel de grupuri, un individ ar fi avut, în medie, contact cu mai puțini membri ai speciei sale.
În schimb, în grupurile în care femeile au un rol important (folosesc prezentul, deoarece aceste observații se aplică și grupurilor de vânători-culegători din prezent), apar rețele sociale mai extinse, relațiile sunt mai puțin bazate pe rudenie, iar diversitatea genetică a grupului crește, reducând endogamia. Totodată, acest tip de organizare a facilitat răspândirea limbajului și a tehnologiilor.
Prin urmare, dacă am fi trăit doar în grupuri și societăți patriarhale, am fi fost cu toții la nivelul unei cete de cimpanzei cu drujbe de la Washington – doar că fără drujbe, pentru că nu le-am fi putut inventa (sau răspândi).
Istoria este, de asemenea, plină de exemple de societăți prospere în care femeile au avut roluri esențiale, contrazicând multe aspecte ale paradigmei actuale. Acum aproape 4.000 de ani, în Asiria, conform unor tăblițe descoperite recent în nordul Irakului (Kanesh), femeile erau antreprenori, bancheri, contabili, investeau în caravane comerciale și aveau un statut mult superior celor din orașele mesopotamiene din delta Tigrului și a Eufratului. O fi acesta unul dintre motivele pentru care toți am auzit de Imperiul Asirian, dar nu și de unul „Mesopotamian”? În unele dintre scrisori, femeile își mustră soții sau frații, uneori chiar pentru lucruri mărunte – „Nu-mi scrii niciodată o tăbliță mai lungă de două degete!” (suna cunoscut?).
În companiile de astăzi, există numeroase moduri subtile în care femeile sunt discriminate. Să ne gândim doar la mitul „angajatului ideal” – cel care prioritizează întotdeauna munca, stă peste program, este mereu disponibil. Acest mit este construit în jurul unei cariere tipic „masculine”, bazate pe presupunerea că altcineva (soția) se ocupă de activitățile domestice. În China, acest ideal este cunoscut sub numele de „996” (muncă de la 9 dimineața la 9 seara, 6 zile pe săptămână) și se aplică atât femeilor, cât și bărbaților. Totuși, a devenit unul dintre principalele motive ale stagnării demografice. Chiar și Partidul Comunist Chinez a ajuns la concluzia că așa nu se mai poate și încearcă să descurajeze această cultură a muncii.
De asemenea, leadershipul este încă înțeles și evaluat preponderent printr-o prismă masculină – apetit ridicat pentru risc, competitivitate, asertivitate – și mai puțin prin trăsături precum consensualitatea, colaborarea, subtilitatea, calități des întâlnite la femei. În plus, o serie importantă de negocieri și discuții se poartă în contexte informale tipic masculine (terenuri de golf, baruri, cluburi exclusiviste), ceea ce limitează accesul femeilor la procesul decizional și la oportunitățile de mentorat. În evaluări, studiile arată că femeile sunt judecate după performanță, iar bărbații după potențial – motiv pentru care aceștia din urmă avansează mai rapid în carieră.
Ceea ce vreau să spun este că leadershipul feminin nu este nici o anomalie, nici o invenție modernă, ci una dintre condițiile esențiale pentru prosperitate, echilibru și progres.
Disparitatea dintre veniturile femeilor și ale bărbaților se va închide, la ritmul actual, în 131 de ani, conform Forumului Economic Mondial, iar cea dintre accesul la poziții de leadership, în 151 de ani. Lăsând la o parte orice argument justițiar, ne permitem noi să așteptăm atât de mult pentru a valorifica întregul potențial al jumătății din societate?
Nu știu cum gândiți voi, dar eu chiar sper să prind în timpul vieții o perioadă în care, de 8 Martie, să vorbesc despre altceva decât despre inegalitate și discriminare.
