Pe măsură ce înaintăm în anul electoral 2024, dezbaterile politice se disting tot mai mult printr-o absență notabilă: problema corupției și a sabotării anticorupției de către instituțiile abilitate să o promoveze. Deși este o chestiune fundamentală, deși eșecul combaterii corupției este evident, deși lumea sărăcește din pricina unei guvernării prietene cu corupția, care deturnează resursele țării de la scopurile lor firești, despre corupție nu vorbim la televizor decât rar și superficial. Nici măcar amplul interviu oferit site-ului Spotmedia.ro de procurorul șef al EPPO, Laura Codruța Kövesi, nu a reușit să domine spațiul public, deși avea suficiente elemente să o facă.
Astfel, decât să ne pierdem vremea cu comasările și racolările care obsedează PSD, PNL și AUR, am fi putut discuta despre criticile dure ale doamnei Kövesi la adresa limitei de un milion de euro instituită de Parlamentul României pentru cercetarea faptelor de evaziune fiscală și despre intenția ei de a sesiza forurile europene cu privire la această chestiune.
Despre limita de un milion de euro s-a discutat scurt în momentul adoptării legii, dar subiectul a fost uitat ulterior. Am fi putut afla, de asemenea, că EPPO este revoltat de clasarea dosarului achiziției de BMW-uri de către DNA, subiect asupra căruia nu a insistat decât USR dintre partidele politice, pentru că sabotează ancheta pe care EPPO o desfășoară pe această temă.
Din păcate pentru domnii Bode, Voineag și Iohannis, doamna Kövesi nu intenționează să renunțe, cum nu va renunța nici la ancheta privind subvenția acordată pentru stuful din Deltă declarat furaj pentru vite. Totodată, aflăm că sesizările de fraudă din partea ANAF către EPPO au fost extrem de puține, deși EPPO a identificat mai multe dosare de fraudă cu bani europeni.
Interviul însă trebuie citit integral. Am menționat aici câteva aspecte, pentru că ele sunt relevante pentru dezbaterea politică în curs. Astfel, deși subvenția pentru stuf este anchetată de EPPO, ministrul agriculturii, bizonul psd-ist Florin Barbu, l-a demis, cu acordul tacit al PNL, tovarășul său întru corupție, tocmai pe directorul general al APIA care a refuzat să aprobe plata fondurilor. Constatăm de asemenea că DNA este în contratimp cu EPPO, ba chiar lucrează împotriva acestuia, exact ca și judecătorii care aplică termenele de prescriere a faptelor în ciuda unei decizii a Curții Europene de Justiție potrivit căreia aceste termene nu ar trebui aplicate în cazurile de corupție. Doar că gruparea Liei Savonea, hrănită cu salarii și pensii astronomice din banii noștri, a hotărât altfel.
Între timp, doamna Kövesi este introdusă în tot felul de cercetări sociologice ale caselor de sondaje apropiate de PSD pe post de potențial candidat la președinție. Și acestora însă procurorul șef al EPPO le-a stricat jocurile, declarând răspicat că nu candidează și că „oamenii nu au nevoie de candidați-fantomă”. Cu alte cuvinte, includerea în sondaj a unei persoane care nu candidează este doar o diversiune menită să genereze dezbateri sterile și speculații fără rost. Și totuși, iată, televiziunile și oamenii politici din spatele lor se complac în acest exercițiu dezonorant.
Privită atent, de altfel, întreaga dezbatere despre candidaturile la prezidențiale este un paravan care ascunde lipsa de… candidați, căci, în afară de Mircea Geoană, nici Marcel Ciolacu, nici Nicolae Ciucă, nu ar dori cu adevărat să se înscrie în competiție, pentru că nu ocupă locuri fruntașe nici măcar în sondajele realizate de prieteni, iar George Simion și Diana Șoșoacă nu pot fi luați în calcul decât ca marionete în cadrul unui scenariu în care s-ar confrunta în al doilea tur de scrutin cu Ciolacu sau Ciucă.
Doar că acest scenariu este deocamdată doar o fantezie în mințile psd-iștilor, dintre care unii, ca Mihai Tudose, Sorin Grindeanu sau chiar Gabriela Firea ar dori să-l expedieze pe Marcel Ciolacu la Cotroceni pentru a prelua partidul. De aceea nici nu dorește, de fapt, domnul Ciolacu să candideze, cu toate declarațiile alambicate ale lui Vasile Dâncu.
O vede cineva pe doamna Kövesi în această ilustră companie? Sigur că nu. Și apoi, nici nu are un partid propriu care să-i asigure infrastructura politică de campanie, pentru simplul motiv că nu face politică. Ne imaginăm însă că o confruntare cu procurorul-șef al EPPO ar fi cel mai mare dezastru pentru candidații PNL, PSD sau AUR. Nici unul nu ar face față.
Cum confruntarea nu va avea loc, rămânem cu speculațiile prin care niște partide expirate și toxice încearcă să ascundă lipsa lor de resurse umane și să ne facă să credem că electoratul le iubește. Doar că cifrele din sondaje, citite cu capul limpede, demonstrează contrariul. Același exercițiu diversionist se desfășoară și pe frontul candidaturii la Primăria Capitalei, unde singurul candidat serios este Nicușor Dan, restul – de la Gabriela Firea la Sebastian Burduja – făcându-și calcule și speranțe nerealiste.
Și pentru că PSD și PNL știu exact cât de prost stau în sondajele reale, pe care nu le fac publice, au început să se pregătească pentru ceea ce pare de neînchipuit, dacă ne luăm după declarațiile lor oficiale, și anume o colaborare cu AUR după alegerile parlamentare.
A spus-o destul de limpede Valeriu Turcan, analist politic apropiat de PNL, care a sugerat că AUR nu trebuie desconsiderat pentru că, dacă va fi nevoie de oamenii săi după alegeri pentru a alcătui o majoritate parlamentară, nimeni nu se va împiedica de considerente ideologice, ci va colabora cu AUR, sau cu o parte din parlamentarii acestuia.
Deocamdată vedem că PNL nu are nicio problemă să racoleze filiale întregi ale AUR. Înțelegem deci nu numai că realitatea electorală este, de fapt, dură și că PNL și PSD nu pot fi sigure de victorie, ci și că tot discursul despre necesitatea comasării pentru a combate mai eficient extremismul este fals.
Altfel cum se pot gândi tocmai liberalii să se alieze cu extremiștii? Vedem deci că, de fapt, toate demersurile și manevrele politice ale liderilor PNL și PSD sunt menite să prevină un dezastru la urne. Doar că ideile lipsesc, la fel și oamenii convingători, iar proasta guvernare produce efecte în lanț, în defavoarea guvernanților.
Planurile de alianță cu AUR explică însă de ce George Simion a fost menajat în privința colaborării sale cu serviciile de informații ale Rusiei, deși subiectul oferea argumente imbatabile adversarilor extremismului. Aceste menajamente se corelează însă și cu ambiguitatea domnilor Ciolacu și Iohannis cu privire la Rusia și la Putin, extrem de vizibilă mai ales în momentul morții în închisoare a opozantului rus Alexei Navalnîi, despre care am mai scris aici.
Noi însă nu trebuie să uităm că Navalnîi a fost un liberal și un extrem de curajos și eficient militant anti-corupție. De altfel, de aici i s-a tras și ura neîmpăcată a lui Putin, care știe că tot eșafodajul său politico-economic este bazat pe corupție și pe activități criminale.
După cum vedem în Rusia, un stat corupt nu poate fi un stat democratic, pentru că este incompatibil cu statul de drept, cu libertățile civice și cu orice cultură democratică. El ajunge să fie guvernat prin frică și teroare, nu prin instituții democratice care funcționează pe bază de reguli, în mod transparent.
Nici guvernanții români nu respect statul de drept, după cum demonstrează aproape zilnic, iar instituțiile, inclusiv justiția, au fost ocupate de politruci și pervertite. Din păcate, destul de mulți acceptă această situație, ba chiar consideră că nu te poți lupta cu corupția, care a ajuns să fie văzută ca un fapt de viață acceptat. În plus, este riscant să lupți cu corupții, căci în România ei au câștigat întotdeauna în final.
Ocultarea adevăratei dimensiuni și semnificații a corupției de către presa finanțată de partide a anihilat orice dezbatere serioasă, temeinică pe această temă vitală. Iar cei care chiar nu se pot adapta la un sistem corupt pleacă din România fără să se mai uite înapoi.
Există totuși speranța, îmi place să cred, că exasperarea latentă generată de proasta guvernare și de corupție va prinde formă pe parcursul anului, alimentată și de proasta calitate a spectacolului politic, și se va materializa într-un vot pentru salvarea democrației, înainte de compromiterea ei definitive de către politicienii aflați astăzi la putere. Aceasta ar trebui să fie miza opoziției democratice în acest an.
