Nimic nu dă mai elocvent măsura putregaiului moral din viața noastră politică și publică decât termenii în care se desfășoară dezbaterea despre măsurile de ajustare financiară promovate de guvernul Bolojan: în loc să ne concentrăm asupra problemelor de fond și cauzelor care au dus la administrarea catastrofală a banului public și la deficitul de peste 9% lăsat moștenire națiunii de guvernele Ciucă-Ciolacu, suntem îndemnați de majoritatea politicienilor din coaliția de guvernare și de toți cei din opoziție, cu televiziunile și site-urile arondate, să-l linșăm pe Ilie Bolojan pentru că încearcă să echilibreze finanțele publice și să salveze țara de categoria junk.
Eu însămi am criticat în acest spațiu modul în care au fost gândite și impuse măririle de taxe și impozite și continui să cred că nu sunt lipsite de probleme – pentru că au fost aruncate pe umerii populației brusc, aproape cinic, fără pregătire, și fără nicio considerație pentru categoriile vulnerabile.
Mai mult, au coincis cu mărirea TVA și explozia prețurilor, ceea ce, dublat cu întârzierea nepermisă a reducerilor de cheltuieli ale statului, a generat un justificat sentiment de revoltă. Înțelegem că anul trecut nu era timp pentru nuanțări, dar tot este greu de acceptat să nu plătești prima zi de concediu medical sau să elimini facilitățile fiscale pentru persoanele cu dizabilități, chiar dacă știm cu toții că în ambele domenii s-au făcut abuzuri.
Dar de ce trebuie pedepsiți cei cu adevărat bolnavi și cei cu dizabilități reale pentru că statul a fost incapabil – sau nici măcar nu s-a obosit – să elimine aceste abuzuri din sistem? Știm că problemele datează de multă vreme, aproape dintotdeauna, dar nu putem trece cu vederea că nici actualul guvern nu este preocupat de reformarea sistemului de sănătate și a celui de asistență socială, ci doar de corecții marginale, de natură contabilă.
Nu putem decât să conchidem că și acest guvern face exact ce au făcut și antecesoarele sale: când nu poate rezolva o problemă, aplică interdicții și măsuri dure de-a valma. Așa a făcut de pildă guvernul Năstase când a interzis adopțiile internaționale pentru că nu a putut explica forurilor europene de ce nu-i urmărește pe copiii dați spre adopție în străinătate, existând suspiciunea că puteau ajunge pe mâinile unor organizații criminale (știa baronesa Emma Nicholson ceva); la fel guvernul Boc, care, în loc să facă restructurările și reducerile de cheltuieli impuse de criza economică din 2008-2009, a preferat să adopte o lege a pensiilor care trimitea acasă obligatoriu persoane cu vârste chiar sub 60 de ani.
Tradiția măsurilor prohibitive și punitive este, deci, mai puternică la Palatul Victoria decât cea reformatoare, iar rezistența la reformă marca USL nu vine deci de azi, de ieri, ci dintotdeauna. Problema mai mare este însă că această sabotare a oricărei măsuri corective este de fapt o strategie defensivă a unui sistem – administrativ, parlamentar, politic – profund corupt.
Aici este nodul gordian și nimeni nu vorbește despre el, pentru că nimeni nu vrea să-l taie. Nu vorbește nici premierul Bolojan, care sigur cunoaște dimensiunile problemei. Faptul că nu o abordează, deși de numele lui nu s-a legat niciun scandal de corupție, sugerează că orice atac asupra sistemului corupt ar destabiliza coaliția mai rău decât o destabilizează măsurile sale de ajustare, pentru că nu există o majoritate politică necesară unui astfel de mega-proiect, mai ales după ce sistemul de justiție a fost confiscat de magistrații aliați cu politicienii corupți și cu serviciile.
Nici nu este de mirare că nu există susținere politică în coaliție pentru anti-corupție, dacă ne gândim nu numai la primarul sectorului 3 Robert Negoiță, cercetat acum de DNA și deja dator statului sute de milioane de lei, pentru care ANAF îi reține doar o treime din salariu, astfel încât datoria va fi achitată probabil în… 3000 de ani; ci și la eșecul răsunător al licitației pentru construirea centurii metropolitane a municipiului Cluj, băgat sub preș de televiziunile finanțate de USL, pentru că, ce să vezi, primarul PNL Emil Boc și ministru de atunci al Transporturilor Sorin Grindeanu, PSD, s-au împăunat public cu marele succes obținut printr-o escrocherie: consorțiul câștigător era constituit fraudulos în jurul firmei Dimex, a unui condamnat penal abonat la contracte cu statul, care a furat datele unei firme din Croația pe care a inclus-o în „consorțiu”, pentru că Dimex singură nu avea capacitatea financiară și logistică pentru a realiza centura metropolitană.
Dacă stâlpi de rezistență ai principalelor partide din coaliție, ca Emil Boc și Sorin Grindeanu, patronează astfel de matrapazlâcuri, cum poate, în mod realist, premierul să deschidă un front anti-corupție?
Pe scurt, premierul nu are sprijinul politic necesar pentru a întări anti-corupția și atunci se concentrează asupra obiectivelor fezabile. Și totuși, această explicație rațională ar putea să nu mai fie acceptată multă vreme de contribuabili, dacă ei vor simți că banii prelevați de autorități „ca să salvăm țara” sunt înghițiți de un sistem fundamental corupt, apărat de o autoritate judecătorească pe care cetățeanul onest nu se poate baza (doar un sfert din populație mai are încredere în justiție).
Pentru că însuși premierul a admis că CNAS este profund ineficientă și coruptă, și totuși a extins excesiv veniturile supuse aplicării CASS. Mai mult, nici măcar nu suntem siguri că banii pe care îi plătim pentru asigurărilor de sănătate ajung cu adevărat la destinație, pentru că ei intră mai întâi în Trezorerie și apoi sunt virați la CNAS. Măsura a fost introdusă de fostul ministru de Finanțe în guvernul Năstase, Mihai Tănăsescu, care a folosit banii pentru echilibrarea bugetului de stat, nicidecum pentru îmbunătățirea asistenței medicale. Dacă legea nu s-a schimbat, atunci repartiția lor corectă este la latitudinea ministrului Nazare. Ar fi utilă o investigație jurnalistică corectă pe această temă.
În concluzie, banii noștri se pierd în tenebrele corupției și ale reglementărilor legale nefavorabile cetățenilor, iar controlul asupra fenomenului este iluzoriu.
Responsabile de obezitatea caracatiței corupției sunt partidele care au guvernat din 1989 până acum, deci nu îl putem învinui pe Ilie Bolojan că nu privește în față capul Meduzei, pentru că, dacă ar face-o, s-ar transforma în stană de piatră.
Pe de altă parte nu ajută la nimic că președintele Nicușor Dan își aduce aminte doar sporadic de necesitatea combaterii corupției, pentru că uită repede și nu face nimic. Vom vedea acum cât curaj și cât discernământ are, cu prilejul numirii șefilor marilor parchete: va lupta pentru impunerea unor procurori corecți și reformiști, sau, cum a făcut în cazul candidaturii Liei Savonea la ÎCCJ, va ceda în fața amenințărilor sistemului?
Mai ales că sistemul, prin AUR și, discret, prin PSD, îi flutură prin fața ochilor spectrul suspendării.
Din păcate, coaliția de guvernare și președinția tratează problema corupției precum copiii care închid ochii și cred că, dacă ei nu văd, nici pe ei nu-i vede nimeni.
În lumea adulților însă percepția corupției nu scade: Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC) 2025, lansat marţi de Transparency International avertizează (potrivit Agerpres) că fenomenul corupţiei se agravează la nivel global, pe fondul unui declin al leadershipului, dar, mai semnificativ pentru noi, România a obţinut în IPC 2025 un scor de 45 de puncte, sub media democraţiilor fragile, care se situează la 47 de puncte, ceea ce ne situează printre ultimele trei state din UE în clasamentul IPC, alături de Bulgaria (40) şi Ungaria (40).
În Bulgaria, la sfârșitul lui 2025, corupția din guvern a scos lumea în stradă. La noi este încă liniște, dar aceasta nu înseamnă că oamenii nu vor reacționa, ci, mai degrabă, că se accentuează pericolul ca mai mulți alegători, din disperare, să voteze împotriva sistemului, cu extremiștii.
Atunci dezastrul național va fi complet, pentru că extremiștii, care astăzi încearcă să se cosmetizeze cooptând figuri aparent mai „spălate”, ca Dan Dungaciu și Crin Antonescu (aliniat deja la discursul AUR), nu au absolut nicio soluție economică și nicio apetență pentru reformele liberale, singurele care ar putea salva economia și democrația din România.
Dimpotrivă, ei sunt doar un aliat al PSD în bătălia pentru salvarea sistemului, după cum demonstrează toate poziționările lor în Parlament, inclusiv față de legea pensiilor speciale ale magistraților, pe care o resping.
Nu mai departe de luni, PSD, AUR și restul extremiștilor au orchestrat o ambuscadă aproape anarhistă în Parlament, cu prilejul moțiunilor aberante împotriva premierului și unor membri ai guvernului.
Maestru de ceremonii a fost chiar liderul senatorilor PSD, eternul Daniel Zamfir, după ce, cu o seară înainte, soția sa îi ridica mingi la fileu dubiosului Hubert Thuma, lider al contestatarilor lui Ilie Bolojan din PNL.
Cu aliați ca PSD, cine mai are nevoie de adversari?
Dincolo de circul politic bipartizan PSD – extremiști, problema corupției rămâne reală, palpabilă, dar ignorată, de unii din neputință, de ceilalți din complicitate. O situație perfectă pentru o degringoladă morală, o criză de încredere în politică și în sistemul democratic și un deznodământ politic catastrofal. Nevoia de leadership real nu a fost niciodată mai mare și mai acută.
