Dacă lucrurile vor merge tot anul cum au început, alegătorii români pot să-și ia o lungă vacanță, pentru că nu mai este nevoie de votul lor: Nicu și Marcel au decis soarta alegerilor de toate felurile pe următorii 10 ani socotind că românii se vor supune fără obiecții planurilor lor. În proiectul lor politic, democrația liberală e ca și moartă. Deși reușita acestui proiect obraznic nu este garantată, este evidentă manipularea dezbaterii, căci, dacă repeți la infinit la toate televiziunile „de știri” că doar PNL, PSD și AUR+SOS contează în alegeri, deși nu sunt singurele forțe politice active, atunci lumea se va obișnui să gândească exclusiv în această paradigmă falsă.
O știre „pe surse” la început de săptămână pe G4Media ne anunță că s-a tranșat disputa pe tema Primăriei Capitalei și a președinției, Marcel Ciolacu urmând să fie candidatul comun al PSD-PNL la Primărie, iar Nicolae Ciucă să fie candidatul comun al coaliției la prezidențiale. Ipoteza, neconfirmată oficial, are „parfum de credibilitate” pentru că rezolvă câteva probleme politice ale celor două partide – creând, concomitent, imense probleme pentru țară și pentru cetățenii ei.
Astfel, Marcel Ciolacu ar ocupa exact poziția din care Traian Băsescu s-a lansat, după primul mandat, în cursa prezidențială, fiind legitimat prin faptul că va fi fost votat direct de un număr mare de alegători, după modelul președintelui României. Totodată, ceea ce este mai important pentru el, ar păstra președinția PSD, la care ar trebui să renunțe dacă ar fi ales președinte. Rivalii săi din interiorul partidului, să zicem Sorin Grindeanu, Mihai Tudose sau Paul Stănescu, ar trebui să mai aștepte o tură, iar Gabriela Firea nu ar mai putea emite nici o pretenție în fața șefului partidului.
În PNL, nerăbdătorul Sebastian Burduja va fi și el obligat să-și domolească elanul și să se legitimeze eventual prin rezultate măcar decente ca ministru. Deocamdată nu le vedem. De cealaltă parte, PNL ar obține președinția, parcându-și președintele la Cotroceni și fiind liberi să-l înlocuiască, iar PSD ar avea din nou în fruntea statului, pentru cel puțin cinci ani, un nou Iohannis, care va face exact ce vrea PSD, cum a făcut și când era premier. Omul a fost deci verificat și dovedit a fi de încredere.
Totodată, funcția de premier, pentru echilibru, se înțelege, ar reveni probabil tot PSD. Iar Nicușor Dan, cu Dreapta Unită cu tot, ar urma să fie neutralizați politic. Singura opoziție acceptată, oficială, ar fi alcătuită din AUR+SOS, la dimensiunile pe care PSD-PNL vor binevoi să i le accepte. Este, de altfel, destul de clar că AUR+SOS au avut de la început misiunea de a dubla și acoperi sonor opoziția democratică din partea USR și a aliaților săi din ADU.
Vocile ADU se aud de altfel foarte rar la televiziunile „de știri” arondate puterii. În schimb, sub pretextul că informează asupra exceselor AUR și SOS și le înfierează, până și televiziunile cu pretenții de decență le fac o publicitate gratuită și infinită, ad nauseam.
Cam așa arată România în viziunea PSD-PNL, cu susținerea discretă, dar eficientă a UDMR, pandantul maghiar al celor două partide de guvernământ, viziune pe care mai sus amintitele televiziuni se străduiesc din răsputeri să o impună ca pe o inevitabilitate.
Pentru cei care nu și-au pierdut complet capacitatea de a gândi critic, scenariul puterii prezintă o sumedenie de probleme. Întâi de toate, cei doi protagoniști, Ciolacu și Ciucă, au mari probleme de integritate personală: Nicolae Ciucă are un dosar de plagiat ne-elucidat, blocat manu militari în timpul mandatului său de premier, iar Marcel Ciolacu s-a compromis moral după ce l-a dat afară în mod samavolnic pe secretarul de stat care se ocupa de problemele revoluționarilor, după ce acesta i-a refuzat motivat titlul de „luptător cu merite deosebite în revoluție”.
Impostura pare să fie criteriu de performanță pentru promovarea în PSD și în PNL deopotrivă. La fel, se pare, și proasta guvernare, de care amândoi se fac vinovați, căci ambilor le datorăm bugete nerealiste, cu deficite reale mari, dacă includem în ele și sumele pe care statul le datorează și nu le achită, cum ar fi, printre altele, concediile medicale și o serie de facturi din programul Anghel Saligny.
Tot amândoi sunt responsabili pentru umflarea cheltuielilor aparatului administrației de stat peste nivelul de suportabilitate și pentru finanțarea generoasă a „specialilor” de toate felurile, garantată câteva decenii de acum încolo. Și, în sfârșit, blocarea reformelor și instituirea bunului plac în cheltuirea banului public tot de la ei și de la partidele lor ne vin. Iată de ce, cred că scenariul politic al PSD-PNL pentru viitorul patriei este exagerat de optimist, bazându-se pe ideea că alegătorii nu vor asocia proasta guvernare și scăderea nivelului de trai cu actuala guvernare, sau că vor fi bucuroși să accepte măririle de taxe pe care ambele partide le pregătesc pentru anul viitor, pe lângă cele pe care le-au operat deja.
Ar fi totuși o dovadă de inconștiență națională să readuci la putere tocmai partidele responsabile de actualul dezastru. Mai ales că aceste partide sunt minate de corupție, ceea ce reprezintă altă mare problemă a actualei puteri.
Cazul Iulian Dumitrescu, anchetat de DNA pentru luare de mită, lovește direct inima PNL, chiar dacă liderii acestui partid ne anunță cu încântare că a demisionat din toate funcțiile de partid și pretind că ei nu au știut nimic, fără să-și dea seama că, dacă ar fi așa, PNL ar da dovadă de prostie, pentru că a ales în funcția de prim-vicepreședinte o persoană cu probleme de integritate. Dar, evident, nu crede nimeni că liderii PNL nu au știut nimic despre stilul de viață opulent al lui Iulian Dumitrescu. Nici PSD nu stă mai bine, dacă ne amintim nu numai de cazul Buzatu, de la Vaslui, dar și de modul în care a condus Capitala Gabriela Firea și de scandalul „azilurilor groazei” unde se regăsesc mai mulți apropiați ai ei și care a fost mușamalizat, ca toate scandalurile cu protagoniști din PSD.
Putem deci să ne imaginăm cumva că Marcel Ciolacu va fi un primar mai bun decât Gabriela Firea, care a dus Capitala în pragul falimentului? Dacă a condus prost țara, oare va conduce mai bine Capitala?
Să nu uităm, totodată, că DNA este condusă de un personaj controversat, care l-a scăpat, printr-un abuz, pe Nicolae Ciucă de dosarul de plagiat, astfel încât suspiciunea că lovește doar unde vor patronii săi politici nu poate fi înlăturată.
Mai ales că Buzatu nu era un aliat al lui Ciolacu, iar scoaterea din joc a lui Iulian Dumitrescu slăbește nu doar PNL în ansamblu, ci și gruparea din interior care i se opunea tandemului Ciucă-Bode, exact cum vrea PSD. Poate că nu avem certitudini în acest sens, dar ne sunt îngăduite destule dubii, ca oricărei „trestii cugetătoare”. Dacă tot l-am citat pe Pascal, să ne întoarcem și la Descartes și să spunem: „dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum”; precum și la Vergiliu, care se temea de grecii purtători de daruri („dona ferentes”).
Să ne ferim deci și noi de PSD și de PNL – când ne momesc cu daruri otrăvite. Buni și clasicii la limpezirea minții în era digitală, ca să nu ajungem manipulați de Zuckerberg, de Musk, sau de propagandiștii de partid de pe Dâmbovița! În același scop vom valida și înțelepciunea populară, care ne învață că „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”, căci liderii celor două partide care vor să ne transforme într-un echivalent al Mexicului la periferia Europei sunt atât de lipsiți de inteligență, încât cred că ne pot păcăli prefăcându-se a fi autentic preocupați de ascensiunea extremiștilor în viața publică românească.
Astfel, Marcel Ciolacu, înghiontit mai întâi de fostul șef al SRI, Eduard Hellvig, și rectorul SNSPA Remus Pricopie, ambii oameni de sistem, de altfel, se face că descoperă abia acum secretul lui Polichinelle despre interdicția aplicată de Republica Moldova și de Ucraina liderului AUR George Simion, suspectat de a avea legături cu KGB/FSB, și promite că va scrie guvernelor de la Chișinău și, respectiv, Kiev pentru a afla motivele.
Dar motivele sunt cunoscute în spațiul public românesc de aproape un an, din surse greu de contestat, cum ar fi fostul ministru moldovean Anatol Șalaru și fostul prim-adjunct al șefului serviciilor de informație din Ucraina, generalul Oleksandr Skipalski, doar că nimeni din conducerea statului – nici Ciolacu, nici Ciucă, nici Iohannis – nu au fost preocupați de ele și nici serviciile noastre nu au dat semne de îngrijorare.
Prilejuri ar fi fost destule ca domnul Ciolacu să se lămurească în privința lui George Simion, căci în ultimul an s-a întâlnit cu Maia Sandu și cu mai mulți înalți oficiali ucraineni de câteva ori, dar, vezi?, nu s-a gândit, ca să-l parafrazăm și pe Arghezi.
Între timp, autoritățile de la Chișinău au prelungit interdicția aplicată liderului AUR pentru încă cinci ani, răspunzîndu-i indirect farseurului de la București. Știu și frații noștri de peste Prut că îngrijorările lui Marcel Ciolacu sunt o mascaradă, cum știu și ucrainenii, care înghit broasca râioasă doar pentru că sunt prea năpăstuiți patronii politici ai lui Simion și ai Dianei Șoșoacă.
Față de falsitatea lui Ciolacu, mitingul lui Gheorghe Flutur de la Suceava pare aproape decent. Doar că nu putem evita suspiciunea că avea drept scop distragerea atenției de la scandalul de corupție din propriul partid și poziționarea PNL ca principal adversar al extremismului în campaniile electorale ce se apropie. De ce însă a așteptat anul electoral pentru o astfel de poziționare fermă, binevenită în sine?
Simion și Șoșoacă și-au făcut de cap în Parlament timp de trei ani, netulburați de puterea PSD-PNL, care a acceptat și rușinea blocării discursului președintelui Zelenski în Parlamentul de la București. Să nu se fi auzit la Suceava de acest incident? Sau la Cluj, orașul lui Emil Boc, de unde nu vine de fapt nici o reacție, cum nu a venit nici de la Iași, alt fief PNL de altfel?
Cum să credem așadar că PSD și PNL au devenit brusc adversarii extremiștilor, când știm că le-au fost complici pasivi timp de trei ani? Se zvonește chiar, pe Spotmedia, că PSD se gândește să racoleze niscaiva parlamentari AUR, care se vor dezice, desigur, de Simion, pentru a-și întări poziția în viitoarea majoritate parlamentară pe care, fie că vrem noi, fie că nu, visează să o domine.
Dincolo de teatrul prost al coaliției de guvernământ se profilează însă problema reală, în toată gravitatea sa: cine se ridică împotriva extremiștilor în mod credibil? O poate face ADU, dar nu este suficient; este nevoie și de o opoziție fermă și masivă din partea societății civile.
În Germania demonstrațiile masive anti-AfD nu au fost inițiate de partide, ci de cetățeni și de aceea sunt credibilie, deși au venit destul de târziu. Unde este deci societatea civilă din România? Unde sunt intelectualii publici democrați? Nu este suficient să semnezi petiții online, cu efecte limitate sau să postezi pe FB; este momentul să ieși în stradă pentru a demonstra că exiști, și pentru aceasta trebuie să te organizezi.
Acum, mai mult decât oricând, este nevoie de o mișcare civică viguroasă care să salveze democrația liberală din România.
Aceasta nu este doar o cauză a politicienilor autentic democrați, ci a cetățenilor, principalii beneficiari ai democrației reale. Deocamdată, și unii, și ceilalți par a fi în hibernare, deși ursul de la Răsărit nu doarme niciodată și abia așteaptă să strivească democrația liberală din România.
Interesant este că și Ciucă și Ciolacu, pe de o parte, și Simion și Șoșoacă, de cealaltă parte, vor și ei, de fapt, același lucru.
